Un bărbat de 57 de ani şi nepotul lui de numai doi ani şi jumătate au murit pe loc după ce au fost loviţi de un tren. Mecanicul susţine că a dat semnale luminoase de la distanţă dar bărbatul nu a oprit. Poliţiştii au descoperit că acesta avea permisul suspendat pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Bărbatul avea o stână în apropiere şi mergea zilnic să ia laptele. L-a luat cu el şi pe nepotul său. La trecerea la nivel cu calea ferată a observat prea târziu trenul regio Odorhei – Sibiu care se apropia.
Copilul de doi a fost proiectat la o distanţă de 50 de metri, iar maşina în care se aflau a fost târâtă câteva sute de metri pe calea ferată. Coliziunea a fost extrem de violentă şi a fost simţită de călătorii din tren.
Accidentul s-a produs tocmai în ziua în care poliţiştii sibieni au desfăşurat o acţiune de verificare a şoferilor pentru a vedea dacă aceştia respectă regulile de circulaţie la trecerea la nivel cu calea ferată. Alţi patru şoferi au fost sancţionaţi. Doi dintre aceştia se aflau şi sub influenţa băuturilor.
www.antena3.ro