O tânără în vârstă de 19 ani a murit într-un accident rutier care s-a produs duminică seara, în localitatea Bâra. Alte două persoane au fost preluate în stare gravă.
În accident au fost implicate două autoturisme, şoferii acestora fiind grav răniţi, potrivit Agerpres.
„Ajunse la locul solicitării, forţele de intervenţie au constatat că, în urma evenimentului rutier, cele trei persoane aflate în autoturisme erau încarcerate. Pompierii au acţionat pentru descarcerarea celor trei victime. O femeie în vârstă de 19 ani, pasageră într-unul din autoturisme, a fost scoasă de către pompieri în stare de inconştienţă. Imediat a fost preluată de echipajele medicale şi s-au început manevrele de resuscitare. Din păcate, victima nu a răspuns acestor manevre, fiind declarat decesul„, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Cei doi şoferi în vârstă de 19, respectiv 23 ani au fost preluaţi după descarcerare de echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi au fost transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe Roman.
Citeste mai multe pe https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/o-tinara-de-19-ani-a-murit-intr-un-accident-rutier-2278768.html