spot_img
spot_img
3.2 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

O tânără din Suceava a picat BAC-ul anul acesta cu două note de 10 și media generală 8.15

- Advertisement -

O absolventă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava a picat examenul de Bacalaureat 2022, deși a obținut media general 8.15. Este singura din cei 243 de absolvenți ai acestei instituții de învățământ care nu a promovat examenul, iar cazul ei este unul special.

Tânăra, despre care profesorii au spus că a fost „o elevă de nota 10”, potrivit Monitorul de Suceava, a luat 10 la Matematică și Logică, însă la Limba română a fost notată cu doar 4.45, în timp ce pentru a promova examenul avea nevoie de cel puțin 5.00.

La proba respectivă, din cauza emoțiilor și a stresului, i s-a făcut rău, astfel încât examenul la Limba română a durat pentru ea mai puțin de jumătate de oră, potrivit sursei citate.

Doi absolvenți ai colegiului din Suceava au obținut la Bacalaureat 2022 medii generale de 10, iar alți 40 de candidați au avut medii de peste 9.50.

La nivel național, rata de promovare la Bacalaureat 2022, după rezolvarea contestaţiilor, a fost de 75,2%, cu 1,9% mai mult decât rezultatele înregistrate înainte de contestaţii, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu…https://www.digi24.ro/bacalaureat-2022/o-tanara-din-suceava-a-picat-bac-ul-anul-acesta-cu-doua-note-de-10-si-media-generala-8-15-2004475

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.