O tânără din judeţul Suceava trimisă în judecată pentru conducere fără permis, faptă comisă în perioada în care era încă minoră, a primit ca măsură educativă consemnarea la domiciliu, la sfârşit de săptămână, timp de şase săptămâni.
Măsura educativă a consemnării la domiciliu la sfârşit de săptămână este o pedeapsă apărută recent în Codul Penal, destinată minorilor, care se aplică destul de rar.
Conform sentinţei pronunţate de Judecătoria Rădăuţi, Roberta U. va trebui să stea în casă în zilele de sâmbătă şi duminică, timp de 6 săptămâni, scrie Monitorul de Suceava. Poate părăsi domiciliul doar în situaţii excepţionale, cu permisiunea instanţei. De asemenea, pedeapsa se aplică în 6 săptămâni consecutive.
Citeste mai mult: adev.ro/rbgden