spot_img
11.5 C
Vaslui
30-oct.-2024
spot_img

O susţinătoare PSD i-a pupat mâna Vioricăi Dăncilă. Ce mesaj i-a transmis altă femeie premierului demis

- Advertisement -

Candidata PSD la preşedinţia României, Viorica Dăncilă, s-a întâlnit miercuri, 23 octombrie, cu susţinătorii săi din două comune ale judeţului Suceava. O femeie din localitatea Zamostea i-a pupat mâna lui Dăncilă, iar o alta, din localitatea Hânţeşti, i-a transmis un mesaj halucinant. Candidata social-democraţilor la cea mai înaltă funcţie în stat a ajuns în municipiul Suceava marţi, 22 octombrie, după o vizită în judeţul Botoşani.  Miercuri dimineaţă, la ora 9.00, Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu susţinătorii săi din comuna Hânţeşti, eveniment electoral care a avut loc în Căminul Cultural. La acţiune au participat câteva sute de oameni. Viorica Dăncilă a venit însoţită de vicepremierul demis Mihai Fifor, de Petre Daea şi de parlamentarii PSD de Suceava. După ce a susţinut un discurs, Dăncilă a coborât de pe scenă pentru a face fotografii cu susţinătorii săi. Mai multe femei în vârstă au pupat-o pe obraz, i-au strâns mâna şi i-au adresat cuvinte de încurajare pentru a continua compania electorală. Una dintre femei i-a transmis lui Dăncilă un mesaj halucinant: „ Doamne-ajută, să mergeţi înainte, să fiţi stăpânul nostru. Asta vrem!”. (minutul 3:25 )

Citeste mai mult: adev.ro/pztrw7

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.