Este pericol pe o stradă din Galați, care a început să se surpe. O mașină parcată în fața unei terase din centrul orașului a rămas blocată într-o groapă care a apărut brusc în șosea.
Proprietarul mașinii se oprise să bea o cafea la terasă, iar la un moment dat a auzit un zgomot puternic și apoi o bufnitură. Strada s-a surpat brusc și a înghițit roata spate dreapta a mașinii parcate. Șoferul a reușit să își mute imediat mașina. În urmă s-a format o groapă cu diamtrul de aproape doi metri. Nu este prima dată când se întâmplă astfel de incidente. În ultimii 10 – 15 ani au mai fost surpări pe Strada Navelor, cea mai recentă fiind în 2089 când s-a format un crater cu diametrul de 4 metri, iar conducta de apă a cartierului s-a spart.