Familia unei tinere românce care a murit în Italia în urma unui șoc septic cauzat de un ulcer duodenal perforat, a depus plângere pentru omor din culpă. Sora tinerei a sunat de patru ori la urgențe, încercând disperată să-și salveze sora care se stingea în ochii ei, dar medicii ar fi sosit abia după circa trei ore, conform publicației Fatti & Avvenimenti.
Paula Onofrei, în vârstă de 29 de ani, era chelneriță într-un restaurant din Trastevere, iar în noaptea de 22 iulie avea să se întoarcă mai devreme acasă, în cartierul Casalotti, pentru că se simțea rău. A doua zi i-a spus surorii sale că se simte slăbită, iar aceasta a sunat la numărul de urgențe medicale – 118, solicitând o ambulanță. Era ora 13.03.
În acea noapte ea ar fi mers de fapt și la camera de gardă și i s-a spus că, poate, are colită (o inflamație a colonului). Dar tânăra de 29 de ani nu avea colită și se stingea încet în patul din dormitorul ei.
La 14.13, sora ei Rebecca, alarmată, a mai sunat o dată la numărul de urgență, explicând operatorului că sora sa nu mai poate vorbi, și i s-a răspuns: „vom trimite o ambulanță”…https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/romanca-murit-sub-ochii-surorii-ambulanta-3-ore-2215370.html