spot_img
4.1 C
Vaslui
02-dec.-2024
spot_img

O româncă a câştigat un concurs susţinut de Organizaţia Internaţională a Francofoniei

- Advertisement -

Liliana Lazăr a câştigat Premiul celor cinci continente ale Francofoniei, în cadrul unui concurs literar susţinut de Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF). Decernarea premiului în valoare de 10.000 de euro va avea loc în câteva săptămâni, în Elveţia.

Ediţia din acest an a competiţiei „Prix des cinq continents de la Francophonie’ (Premiul celor cinci continente ale Francofoniei)” a fost câştigată de româncă. Aceasta s-a înscris în competiţie cu romanul „Terre des Affranchis” (Pământul celor eliberaţi).

OIF va promova romanul româncei la nivel internaţional. Acţiunea cărţii are loc în România, în anul 1955, iar eroul principal este Victor Luca din Slobozia. Pentru că a comis o crimă el trebuie să trăiască ascuns, dar nevoia de mântuire îl duce până acolo încât va accepta o misiune secretă: să fie copist, pentru a salva scrierile sfinţilor, interzise în timpul regimului comunist. Juriul a considerat romanul Lilianei Lazăr ca fiind „o poveste crudă, politică şi metafizică, unde, în lupta dintre bine şi rău şi în faţa brutalităţii faptelor, nu există mântuire”, se anunţă într-un comunicat al MAE.

Românca Liliana Lazăr s-a născut în România în 1972, iar în acest moment locuieşte în Franţa. Pentru romanul cu care a câştigat premiul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF) ea a mai câştigat, în luna martie a acestui an, premiul literar „La Premiere”, din Belgia.

Premiul OIF, în valoare de 10.000 de euro va fi acordat româncei pe 22 octombrie, la Château de Chillon, Montreux (din Elveţia). La eveniment va participa secretarul general al OIF, Abdou Diouf.

evz.ro

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

210 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.