ALTERCAȚIE… O profesoară din comuna Banca a fost agresată de soț în fața școlii în care aceasta predă. Bărbatul a chemat-o afară pentru a discuta o problemă, femeia a ieșit și, în decurs de câteva secunde, lucrurile au degenerat. “El i-a cerut telefonul, ea nu a vrut să i-l dea și a încercat să i-l ia cu forța. A lovit-o și a tras de ea până i-a luat geanta și apoi telefonul”, ne-a povestit un vecin care a asistat la întreaga scenă. De față erau, totodată, mai mulți elevi care de abia ieșiseră de la ore. O colegă de-ale profesoarei a sunat imediat la 112 și, în câteva minute, a ajuns un echipaj de Poliție. Soțul agresor a plecat înainte ca oamenii legii să ajungă, însă, apoi, a fost audiat și informat că s-a emis un ordin de protecție provizoriu și nu are voie să se apropie la mai puțin de 300 mp de soția sa. Bărbatul se numește Iordănel Cernat și este consilier local în comuna Banca. Contactat ieri de reporterii Vremea Nouă, acesta a spus că a fost doar “o ceartă în familie”, nicidecum o agresiune. “Da’ eu fac așa ceva? Ăștia (n.r. opoziția) au scos așa ceva. Nu vedeți cum e politica asta?”, a spus Iordănel Cernat.
Cei doi soți sunt foarte bine văzuți în comunitate, tocmai de aceea incidentul i-a uimit pe toți consătenii. “Am auzit și eu ce s-a întâmplat, dar vă spun sincer că mi-a fost rușine să-l întreb dacă e adevărat. Amândoi sunt oameni de vază aici, în comuna noastră. Au o fermă frumoasă, ea e profesoară, niciodată nu am auzit să fi fost certuri la ei în familie. Or mai fi fost discuții, ca în orice casă, dar bătăi, violențe, nu am auzit. Nu știu ce s-a întâmplat între ei, dar am auzit că din cauza geloziei s-ar fi certat. Unul dintre ei, ea sau el, bănuia că este înșelat și de aici s-a ajuns la niște discuții mai aprinse. E păcat, pentru că ei sunt un model. El nu trebuia să se expună așa, să se ducă la școală și să facă scena aia, pentru că, vedeți dumneavoastră, eu am auzit doar că a îmbrâncit-o, dar sunt alte persoane care spun că ar fi și lovit-o, deci lucrurile se pot interpreta greșit”, ne-a povestit un consătean de-al familiei Cernat.
Directoarea școlii din Banca: “Noi am fost chemați de copii, nu am văzut scenele”
Extrem de nervos, Iordănel Cernat și-a chemat soția în fața școlii pentru a-i lua telefonul. Aceasta nu a vrut să i-l dea, astfel că bărbatul nu a mai ținut cont că pe drum erau mai mulți copii și a încercat să-i ia geanta. Elevii au mers imediat la conducerea școlii și au spus ce se întâmplă în fața unității de învățământ. “Nu știu ce să vă zic, pentru că suntem și noi surprinși de ceea ce s-a întâmplat. Vorbim de o familie bună, respectată în comunitate, nu am auzit niciodată ceva rău despre dumnealor. Este o problemă personală între doi oameni adulți, nu suntem nici noi implicați, nici elevii. Colega noastră nu cred că se aștepta la o asemenea reacție din partea soțului, că altfel, probabil, nici nu ieșea din școală. Vreau să precizez că incidentul nu a avut loc în curte, ci în afara curții, pe pod. Noi am fost chemați de copii, nu am văzut scenele. Știu că o colegă a sunat la 112 și în câteva minute a venit un echipaj de Poliție și a luat declarații. Nu am apucat să vorbesc cu colega mea, am încercat să o sun, dar nu mi-a răspuns. Din câte am înțeles, a rămas fără telefon”, ne-a declarat directoarea școlii din Banca.
Iordănel Cernat spune că nu a fost nimic grav, însă Poliția i-a deschis dosar penal pentru infracțiunile de furt, violență în familie și distrugere
Contactat de reporterii Vremea Nouă, Iordănel Cernat a spus că nu s-a întâmplat nimic grav, ba mai mult, s-a și împăcat cu soția sa: “A fost o ceartă în familie. Nu am ce să spun mai mult. Nu am agresat, nu nimic. A fost o discuție familială. Cum să o agresez? Da’ eu fac așa ceva? Ăștia (n.r. opoziția) au scos așa ceva. Asta e campanie electorală. A venit, am vorbit cu ea, ne-am împăcat, asta e treaba”. De cealaltă parte, Poliția spune că pe numele acestuia s-a deschis un dosar pental pentru trei infracțiuni. “La data de 26 februarie 2024, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o femeie de 51 de ani, din comuna Banca, cadru didactic la o unitate de învățământ din aceeași localitate, ar fi fost agresată și deposedată de telefonul mobil de către sotul său, în incinta unității de învățământ. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări pentru infracțiunile de furt, violență în familie și distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad. Totodată, a fost emis ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, impotriva barbatului de 50 de ani, din comuna Banca, bănuit de comiterea infracțiunilor”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui.
?
votați măscăriciul oier…!
Oameni de vază in comuna😯😯😯
halal modele, analfabeti functionali cu studii cumparate.
Si care a fost amabilul care a sunat la 112, si a dat la presa informatia?
A inceput concurenta la posturile din scoli.???? Intre soti cf.legii nu se pedepseste furtul. Daca soata piritului nu a depus reclamatie.. politia ce treba are…… politia mai bine ar ceceta si gasii proxenetii.. ..care au facut si fac averi prin proxenetism,
Pentru cultura ta generala, furtul intre soti se pedepseste conform art. 210, din N.C.P.. Si dupa mintea ta, daca are astfel de plangeri , politia, ar trebui sa le ignore?
Rau….. gindit…. lasa i in pace.. gasesc solutia de impacare… cadrele gasesc prin consiliere caile frumoase si decente de trecere peste…