Articol scris de col ( r) ing. NBC, Nicu Sapcã
În articolul „Gazele de sist” publicat în revista „Cadente peste timp”, nr. 2, din 2013, spuneam, în pagina 9 a acesteia, cã voi reveni cu câteva completãri, asistând ca orice român neangajat în vreo protectie a cuiva, neînregimentat în vreo ceatã sau partid politic, în vreun sindicat sau organizatie nonguvernamentalã, la derularea programului Chevron (firma Americanã de explorare, exploatare si utilizare a gazelor de sist, cu filiale în mai multe tãri din Europa, inclusiv România).
De data aceasta îmi asez pãrerea în paginile cotidianului „Vremea Nouã”, în speranta cã cititorii vor recepta usor mesajul, cu scopul de a-si forma o pãrere corectã si exactã în dimensiunea ei.
Gazele de sist sunt pe tot globul pãmântesc, având o cotã repartitoare aleatorie. Nimeni n-a putut, si nu poate, dirija acest fenomen.
Teritoriului tãrii noastre, România, i-au fost hãrãzite de cãtre geochimia Pãmântului bogãtii subsolice, inclusiv gaze de sist, denumite tehnico-juridic „gaze neconventionale”.
Omenirea, savantii lumii, au descoperit legi si adevãruri stiintifice în foarte multe domenii, însã în douã directii, ca sã nu le numesc pretentios, douã stiinte, GEOCHIMIA si GEOFIZICA Pãmântului, cercetarea, cunoasterea este cantonatã de adevãruri care nu se pot integra matematic, fizic si chimic cu specificare în rezolutie, pe itinerariul unei secante imaginare, care ar uni douã puncte, dintr-o parte si alta la 180 de grade, pe circumferinta ecuatorului. Mai grosier explicat, s-ar putea spune cã stiinta nu poate arãta ce este in interiorul planetei Pãmânt, pe directia unei verigi, în similitudinea arãtatã mai sus, dreaptã ce ar lega Polul Nord de Polul Sud. Este foarte adevãrat cã nivelul în adâncimea Pãmântului de ordinul kilometrilor este cunoscut, dar mai mult nu.
Specialistii de marcã ai tãrii si din lume, vis-a-vis de geofizica Pãmântului, dar si de geochimia acestuia sunt foarte ponderati în a face o prognozã sau o constatare imediat preliminarã, în desfãsurarea anumitor procese, de ordinul minuntelor, ca sã nu mai vorbim de ore, zile, luni, ani. În cazul cutremurelor s-a reusit o anticipare de ordinul secundelor pânã la aparitia undei de soc într-un punct sau altul de pe glob.
Energia planetei Pãmânt înmagazinatã în interiorul sãu, prin anumite forme, este disipatã partial prin existenta vulcanilor activi sau inactivi aruncãtori de lavã incandescentã sau a vulcanilor noroiosi. Nu se cunosc cazuri în ultimele secole de aparitie a unor vulcani noi, aruncãtori de lavã la suprafatã. Nu acelasi lucru se poate spune despre vulcanii noroiosi. Vulcanii noroiosi la suprafata pãmântului sunt asa-zisii care aruncã material deasupra cotei 0, nu mai mult de 0,5 – 0,7 metri si în special nisip. În interiorul pãmântului, în dreptul suprafetei vulcanilor noroiosi sigur sunt zãcãminte naturale conventionale de gaze, având în continut hidrocarburi de toate felurile. Vulcanii noroiosi sunt unul langã altul, la distanta de 0,3 – 1 metru si au aspectul unor izvoare puternice, numai cã în loc de apã este gazul natural. În România astfel de vulcani noroiosi sunt în judetul Buzãu.
Gazele de sist nu provoacã vulcani noroiosi, spatiile în care se gãsesc le permit stationarea pânã când efectul acumulãrii, datoritã conversiei materiei organice, prin chimizare, ajung la o anumitã presiune si migreazã spre interiorul pãmântului sau spre exteriorul acestuia, fãrã a antrena material.
Gazele de sist migreazã din locul de formare si acumulare pe itinerariile de cea mai micã rezistentã, itinerarii ce se formeazã prin miscãrile tectonice ale pãmântului spre bazinele NATURAL CONVENTIONALE. În interiorul pãmântului apar presiuni foarte mari cauzate de reactiile chimice exoterme care au loc permanent în adâncuri. Când cinetica vitezei de reactie este foarte mare atunci apar vulcanii aruncãtori de lavã incandescentã. Cei mai apropiati vulcani aruncãtori de lavã fatã de teritoriul României sunt în Italia, Etna si Vezuviu.
Teritoriul României este hãrãzit de divinitate cu bogãtii naturale de mare valoare si diversitate. Când discutãm de prospectiuni geologice, literatura de specialitate aratã cã în zonele unde se exploateazã extractiv petrolul brut, sunt si gaze naturale de extractie conventionalã sau neconventionalã (gaze de sist).
Gazele de sist se constituie în bazine precursoare formãrii depozitelor natural-conventionale. Dacã aceste gaze de sist se exploateazã prin metoda companiei Chevron, sau alte companii de profil, dispare sursa de aprovizionare naturalã a bazinelor natural-conventionale si apar perspective ca generatiile care urmeazã sã rãmânã fãrã aceastã sursã de energie. Dacã un depozit natural conventional s-a golit în timp datoritã exploatãrii, peste 100 de ani sau mai mult se umple la loc, prin migratia gazelor de sist, pe itinerarii deja formate sau în formare, ca urmare a efectelor cutremurelor, alte cauze.
Orice stat care se respectã asigurã „prin rezervele de stat” inclusiv gaze naturale, o rezervã care îi permite sã facã fatã unor dezastre, alte situatii, dar si pentru generatiile care urmeazã.
Este si cazul statului România, care-si acoperã deficitul pentru nevoile de consum prin importuri.
Pionierii exploatãrii gazelor de sist au fost americanii, însã pe teritoriul SUA foarte putine locuri au fost exploatate, problematica acestei situatii ajungând si în discutia Congresului American.
Domnul comandor, presedinte al României, Bãsescu Traian, sustine ideea independentei energetice, prin exploatarea gazelor de sist. Ceilalti politicieni, la nivel de Guvern si Parlament, nu repudiazã aceastã idee, însã sunt foarte rezervati. Desigur cã orice român îsi doreste indepedenta energeticã, însã nu în conditii de risc major!
Personal, ca cetãtean al statului român, cu seva geneticã de secole pe acest teritoriu, afirm cã agricultura a rãmas varianta superpotentialã de a ne reveni din punct de vedere economic. As pomeni faptul cã în anul 1938 eram a sasea tarã din lume ca nivel de trai si asta datoritã faptului cã toatã suprafata agricolã a tãrii era muncitã. Dupã 2 ani la rând, din spusele bunicilor mei, dacã pãmântul statea pârlog, statul îl confisca. Industria României a ajuns în procent foarte mare la fier vechi.
Agricultura, în conditiile exploatãrii gazelor de sist, fãrã facilitãti industriale conexe, de a igieniza mediul, poate ajunge pe „chituci”, cum spune românul. În aceastã perspectivã, devenim o mare piatã de desfacere de produse agricole din import, România devenind o populatie consumistã, nu si producãtoare, deoarece terenurile agricole cultivabile devin nefertile.
Personal, afirm si cu acest prilej sã se renunte la exploatarea gazelor de sist, chiar si cu efectul despãgubirii companiei Chevron.
