spot_img
spot_img
8.9 C
Vaslui
22-nov.-2024
spot_img
spot_img

O nouă încercare a Brătienilor acuzați de viol de a amâna pronunțarea care i-ar putea trimite după gratii

- Advertisement -

TERTIP… Cu procesul ajuns aproape la final, Brătienii acuzați de viol din Bârlad se joacă de-a justiția, încercând prin toate căile să amâne pronunțarea, care le-ar putea aduce mulți ani de pușcărie. Acum folosesc tertipul sesizării unei instanțe superioale, în cazul lor al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Au folosit până acum tot felul de metode de a împinge pronunțarea cât mai târziu: au schimbat apărătorii, au cerut cont Serviciului Român de Informații cu privire la implicarea în dosar, acum au sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță de ar trebui să se pronunțe asupra unor chestiuni prealabile sau a unei infracțiuni din dosar. Chiar dacă e doar o nouă încercare de amânare, magistrații Curții de Apel Iași au fost nevoiți să ia în seamă cererea formulată și să acorde un nou termen de judecată luna viitoare. Povestea violului a început în 2019 când, mai mulți membri ai familiei Brătianu au fost acuzați de lipsire de libertate, viol și complicitate la viol, victimă fiind o tânără de 27 de ani care ar fi trebuit ca, a doua zi după răpire, să se căsătorească. De asemenea, teama de condamnare a Brătienilor este justificată de faptul că cei 10 inculpați au primit pedepse mari și foarte mari de închisoare cu executare și doar doi dintre ei au scăpat cu suspendarea executării pedepsei.

Ultima găselniță a Brătienilor legată de sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, e doar un tertip: «E o posibilitate și un tertip folosit de apărători pentru a mai lungi procesul și de a amâna o posibilă condamnare. Cum e și firesc, magistrații sunt obligați să ia în considerare astfel de cereri și să dea termen nou de judecată», spun surse judiciare.  Chiar și așa, este greu de crezut că Brătienii vor ajunge la termenele de presciere a faptelor (10 ani dacă fapta săvârșită prevede închisoare mai mare de 10 ani dar mai mică de 20 de ani – n.r.). Și nu doar acestea au fost tertipurile. Cu câteva luni în urmă, o parte dintre inculpați au renunțat la serviciile unei case de avocatură din București și au cerut termene pentru angajarea de noi apărători. În caz contrar, riscau numirea din oficiu a unor avocați care să le reprezinte interesele. A urmat apoi un alt tertip legat, de autorizațiile polițistului care a fost autorizat să efectueze acte de supraveghere tehnică sau acuzații legate de implicarea Serviciului Român de Informații în dosarul inculpaților de la Bârlad.

De ce se tem Brătienii de finalul dosarului de viol

Teama inculpaților este justificată dacă ținem cont de faptul că, în primă instanță, aceștia au primit pedepse deloc de neglijat. Astfel, cel considerat principalul vinovat, Marcel Brătianu, a fost condamnat la 12 ani de detenție. De asemenea, Radian Brătianu a primit 9 ani și 8 luni de închisoare cu executare, în timp ce Dinarca Brătianu a fost condamnată la 7 ani, o lună și 10 zile de detenție. Nici ceilalți inculpați nu au scăpat și au primit condamnări cuprinse între 5 ani și 7 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

Violată pentru a deveni mireasa Brătienilor

Povestea a început în 2018 după ce victima, Daniela B., de 27 de ani, a mers la un salon de coafură pentru că a doua zi avea nuntă. Conform procurorilor, în rechizitoriu acestia spun că Daniela B. a chemat un taxi pentru a pleca acasă. Când fata s-a îndreptat spre mașină, a fost oprită de Toderiță Nastasiu, care era cu un Logan alb. Acesta s-a prezentat ca fiind polițist, i-a arătat o legitimație, precum și un pistol pe sub haină, prins într-un toc. Nastasiu era însoțit de Vilson Stănescu, iar când fata a refuzat să meargă la mașina lor, precizând că va veni la poliție cu tatăl ei, a fost efectiv luată pe sus și băgată cu forța în Logan. Mașina a mers către Galați. În localitatea Cuca a oprit și, la volan a trecut Marcel Brătianu, cel care o „revendica” pe mireasă, și pentru care a organizat această răpire în stil mafiot. Au ajuns la Brăila, la Băncuță Ionel zis Biba, un infractor extrem de periculos și recidivist. La Brăila erau și Regiu Brătianu, fratele lui Marcel, Dinarca Brătianu, mama acestuia și Mihai Covrigel, tatăl, precum și Verginica Mihai, soția lui Biba, Somna Petrache, soția lui Regiu, și Vilson Stănescu și sotia sa, Mihai Daniela. Toți au fost martori la violul care a avut loc în seara de 10 martie, când Marcel a forțat-o pe Daniela B. să întrețină raport sexual cu el. Cum fata s-a opus, a fost ajutat de Dinarca, Covrigel și Vilson Stănescu, zis Cârnat, care au ținut-o de mâni pe fată, i-au rupt hainele de pe ea, și astfel Marcel a putut consuma actul sexual. De remarcat că, așa cum se precizează și în referatul procurorului de caz, Daniela B. era virgină, Marcel a prezentat mamei și restului clanului un cearsaf și un prosop care prezentau urme de sânge, dovedind astfel că „mireasa” lui, bătută și violată, fusese virgină.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Cu Chelaru Vasile șpăgar care nu se mai satură, de asta Dumnezeu îl schilodeste pe handicapat.
    Câți tiau făcut favoruri bulangiule și tu iai fus cu preșul, îți vine rândul tov.Chelaru Vasile arestatul, satanistule.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.