O nouă extragere a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc duminică, prilej cu care vor fi acordate maximum 100 de premii, dintr-un fond de premiere stabilit la un milion de lei, informează, vineri, Ministerul Finanțelor Publice (MFP), citat de Mediafax.
Potrivit sursei citate, extragerea va avea loc la ora 20,10, la aceasta urmând să participe bonurile fiscale emise în perioada 1 — 30 iunie 2015.
Ca și în cazul ultimei extrageri ocazionale desfășurate în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, în data de 19 iulie, Loteria Română va organiza extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua și valoarea bonurilor câștigătoare în prima etapă de selecție. După centralizarea bonurilor câștigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câștigătoare.