ÎN AȘTEPTARE… După disjungerea dosarului celor 21 de inculpați, magistrații Curții de Apel reușesc să dea sentința finală pentru 13 dintre ei. O decizie ceva mai ușoară, ținând cont de faptul că, dintre aceștia, doar unul a fost condamnat, iar ceilalți au fost achitați după ce au ajuns la termenele de prescripție. Ceilalți inculpați rămași în dosar, în frunte cu fostul șef de la Rutieră, comisarul Iulian Munteanu, așteaptă decizia finală a judecătorilor, amânată încă o dată motivat de faptul că nu a fost finalizată decizia penală. Și asta în condițiile în care pronunțarea ar fi trebuit să fie gata încă din 26 iulie.
Un nou repaus pentru polițiștii și oamenii de afaceri rămași în așteptarea sentinței finale în dosarul găinăriilor fostului șef de la Rutieră, Iulian Munteanu. Astfel, după ce, în luna iulie, Curtea de Apel a dat sentința în cazul a 13 dintre inculpați, ceilalți 8 ar fi trebuit să afle dacă rămân sau nu cu sentințele din prima instanță după câteva zile. Au trecut până acum câteva luni, dar sentința finală încă nu a fost dată. Din contra, ieri a fost înregistrată o nouă amânare, până pe 4 octombrie, motivat de faptul că judecătorii nu au avut timp să finalizeze motivarea deciilor penale. De reținut este și faptul că, printre cei 8 inculpați care așteaptă sentința finală se numără și cei care au primit cele mai grele pedepse. Unul dintre ei este principalul inculpat, fostul comisar Iulian Munteau, condamnat, în primă instanță, la 9 ani de închisoare cu executare. Un alt inculpat cu o sentință deloc de neglijat este fostul șef al Serviciului Rutier, Ioan Vârlan, condamnat de Tribunalul Vaslui la 7 ani de închisoare cu executare. De reținut este și faptul că, de fapt, cei 8 inculpați sunt cei care au primit închisoare cu executare, în primă instanță, fie că vorbim de 3 ani de închisoare sau chiar mai mult. În schimb, din lotul celor 13 inculpați care și-au primit pedepsele, singurul care nu a fost achitat a fost comisarul șef din cadrul Inspectoratului General de poliție, Mihai Axente. La finalul procesului, instanța de la Iași a decis ca acesta să primească 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Și tot din primul lot a făcut parte și fostul șef al IPJ, Mihai Carp, cel care scapă de pedeapsă și este achitat pentru că intervenit să scape doi pensionari de o amendă pentru tragversare neregulamentară. De asemenea, Curtea i-a mai achitat, pe lângă Mihai Carp, pe următorii polițiști: Augustin Mihai Brat (ofițer de poliție judiciară în cadrul Serviciului Rutier din cadrul IPJ Vaslui), Mihai Gabriel Beraru, Ioan Irinel Cernat, Constantin Guralivu (agenți de poliție judiciară din cadrul Biroului Rutier Vaslui și Ionuț Drăghici (agent de poliție din județul Ilfov). În cazul lui Dan Mihăiță Năstase, agent de poliție de la Serviciul Rutier Vaslui, Curtea a păstrat decizia de achitare stabilită de Tribunalul Vaslui. De menționat că toți acești inculpați au fost achitați pentru prescripția faptelor, cum ar fi abuzul în serviciu, instigare la abuzul în serviciu sau fals intelectual.
Săi dăm la muie familiei Chelaru Vasile arestatul care a devenit scriitorul de la miliția locală!
Deci.. marea majoritate dintre inculpati au fost achitati PRIN PRESCRIEREA FAPTELOR si nu ca au fost declarati NEVINOVATI..Asa ca „ciocul mic” celor care se dau în stamba ca sunt nevinovati..Scaparea legislativa ..asta a fost norocul vostru. DIN PACATE!
La adevaratele abuzuri ale politiei nu am vazut nici o condamnare.
Bosketarii rupți de prostie și corupți de șpagă…. cred ca așteaptă prescripția jegoșii aia de centițieni sau milițieni ajunși scursuri de sistem. Mirlanii se pot pensiona sub 40 de ani numai dacă au absolvit cel mult 3 clase…. la seral . În rest subțiri la creieru ala de muska ca vorba lor muskii mei carte nu știe….. ca plotonerii sint milițieni de cimpie…..
Ii doare in pula de voi,🤣🤣🤣 futea ăla la aia in zona, acum daca nu mai are grade, nu mai are intrare, i-ați STR cat omului treabă😡🤣🤣
-Nu-mi mai las copilul niciodata la bunici!
-Dar de ce?
-Cineva l-a intrebat pe copil cati ani are si acesta i-a raspuns:
„Daca ma ajuta Dumnezeu la toamna fac 5 ani!
Depinde unde ne aflam: ateul ar râde ca de o glumă, iar religiosul ar rămâne sobru și ar spera că divinitatea ii va fi favorabilă .
Ce jeg de stat auzi tu: a prescris faptele …hala exemplu pentru societate …gunoaiele astea trebuiau pedepsite exemplar…numai așa vom putea trăi într-un stat de drept.Imi este scârbă….
-Istoria chiar se repetă, dragă nepoate…
-De ce spui asta, bunicule?!
-Uite așa…nu știu ce mai înveți tu la școală, dar după venirea rușilor in 44, armata populară românească s-a înființat astfel: soldatul a devenit locotenent, caporalul -capitan, iar sergentul maior…
-Tare de tot!! Dar cu vechii ofițeri ce s-a întâmplat?
Bunicul oftează.
-Au fost supravegheați, hărțuiți de securitate , izolați, au devenit proscriși, și apoi li s-au fabricat dosare și au ajuns in pușcării, la canal, unde mulți și-au găsit sfârșitul…vai de soarta lor…
-De ce bunicule?
-Erau considerați dușmani ai poporului de către comuniști, ei care luptaseră pentru țară , iar comuniștii nu-i suportau pe eroi, fiindcă aceștia îi criticau….La fel s-a întâmplat si cu cei din Siguranță, din Poliție, cu țărăniștii, cu liberalii, cu toate elitele acestei țări …
-Iar comuniștii nu suportau critica și pe toți cei care aveau alte opinii decât ale lor…
-Exact..
Nepotul înduioșat privește pe fereastră, apoi, curios il întreabă pe bunic:
-Dar de ce ai spus că istoria se repetă?
-Pentru că asa-i acum: polițiștii de carieră, specialiștii, magistrații de valoare, sunt blamați, discreditați, supravegheați, hărțuiți, li se încropesc dosare penale, și în final sunt aruncați peste bord ca un lest…iar în locul lor sunt aduși veleitarii, oportuniștii, analfabeți funcționali,oameni ușor
manipulabili pentru a le apăra interesele oculte ale celor aflați la putere..
-Bunicule, ne vom mai reveni vreodată?
-Numai bunul Dumnezeu știe!
:))) Adică hoții cu școală ar trebui premiați drept eroi! :)))
Prost bunic mai ești, îți prostești propriul nepot! :)))