Simona Florina Păun, adolescenta a cărei poveste v-o prezentam în urmă cu o lună în cadrul Campaniei VL „Destine în derivă”, a ajuns într-un centru de ocrotire după ce poliţiştii de frontieră au reţinut-o înainte de a părăsi teritoriul ţării
Simona Florina Păun este adolescenta de 16 ani din Vânători, căutată de un an de autorităţi după ce a plecat de la domiciliul tatălui ei, cel mai probabil pentru a se alătura unor proxeneţi care o exploatează sexual. Fata, urmărită de poliţiştii gălăţeni şi despre care se crede că împreună cu o prietenă străbătea oraşele ţării pentru a-i vinde trupul, a reapărut pe 4 august la Porţile de Fier, în judeţul Mehedinţi. Cei care au reperat-o au fost chiar poliţiştii de frontieră cărora adolescenta le-a prezentat o carte de identitate falsificată, care, printre altele, avea „meritul” de a o face majoră, astfel încât să poată trece nestingherită graniţa pentru a ajunge, după spusele sale, în Croaţia. Verificarea în baza de date a dat-o însă de gol pe tânăra gălăţeancă, aceasta fiind internată provizoriu într-un centru de plasament de pe raza judeţului Mehedinţi. Urmează ca, în cazul ei, Protecţia Copilului să aprecieze ce măsuri sunt cele mai convenabile. Decizia ar putea să nu fie singura care să influenţeze viitorul tinerei, aceasta fiind, se pare, implicată într-un dosar de trafic de persoane, aflat în cercetarea autorităţilor din judeţul Arad.