Un portofel în care erau peste 2.000 de euro, dar şi documente, a fost găsit pe jos la Târgul de Crăciun din municipiul Arad. Martorii i-au chemat pe polițiști după ce au văzut că un bărbat „care nu părea a fi de bună-credinţă” a plecat cu el. Portofelul a fost Portofelul a fost găsit de un bărbat care a plecat cu el, însă un martor i-a alertat pe poliţiştii locali. „Un cetăţean a semnalat patrulei faptul că o persoană care nu părea a fi de bună-credinţă a găsit un portofel pierdut în zonă”, a informat, marţi, Poliţia Locală Arad. Poliţiştii locali l-au găsit la câteva străzi distanță pe bărbatul care luase portmoneul. El le-a spus poliţiştilor locali că avea de gând să-l predea autorităţilor, scrie Agerpres.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/o-femeie-a-pierdut-un-portofel-cu-2-000-de-euro-la-targul-de-craciun-martorii-au-chemat-politia-dupa-ce-au-vazut-ce-s-a-intamplat-2620329