Poliția din New York a arestat un bărbat care ar fi împins o femeie în fața metroului, iar apoi a fugit de la fața locului, relatează CNN. Incidentul a avut loc sâmbătă dimineață și potrivit anchetatorilor victima, care nu a putut fi salvată, avea 40 de ani și era de origine asiatică.
Suspectul, identificat ca fiind Simon Martial, în vârstă de 61 de ani, a fost acuzat de crimă, au transmis reprezentanții Poliției din New York (NYPD). Acest s-a predat unui birou NYPD la mai puțin de o oră după incident. Anchetatorii au stabilit că a fost vorba de un atac „aleatoriu”, mai scrie sursa citată.
Poliția a mai precizat că Michelle Alyssa Go, în vârstă de 40 de ani, a murit după ce a fost împinsă pe șinele trenului, în stația de metrou Times Square. Suspectul a fugit apoi de la fața locului, iar ulterior s-a predat.
„Incidentul fost neprovocat și victima nu pare să fi avut nicio interacțiune cu subiectul”, a declarat comisarul Keechant Sewell, în timpul unei conferințe de presă susținută sâmbătă. O anchetă este acum în desfășurare, a spus Sewell…https://www.digi24.ro/stiri/externe/o-femeie-a-murit-dupa-ce-a-fost-impinsa-in-fata-metroului-la-new-york-suspectul-a-fugit-dar-apoi-s-a-predat-politiei-1804401