spot_img
spot_img
-0.6 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

O familie din Lunca Banului, conectată la contorul electric al școlii din sat. Primarul a pus la cale totul: “a fost o soluție de avarie”

- Advertisement -

IMPROVIZAȚII…O familie din satul Focșa (Lunca Banului) s-a conectat la contorul electric al școlii. Legătura s-a făcut printr-un cablu improvizat, lung de aproximativ 150 metri, cu aprobarea primarului. Facturile erau plătite din bugetul local, însă decontate, potrivit edilului Tofan, din banii pe care capul familiei îi încasa de la ajutorul social. Un consilier local a sesizat autoritățile statului, iar luni, după apariția materialului “Incredibil: copii transportați la școală, claie peste grămadă, cu o autoutilitară!”, primarul a tăiat cablul electric care făcea legătura dintre școală și locuința familiei Mihalachi. Contactat de reporterii Vremea Nouă, edilul a recunoscut toată situația: “Vă dați seama că eu nu îmi doresc să încalc legea, dar când ești pus într-o astfel de situație, vezi că vin cu copii mici în brațe la primărie și îți spun «haideți, domn’ primar, măcar un bec să avem și noi la copii». A fost o soluție de avarie până când găsim soluția cea bună, cea necesară”, a explicat primarul.

Consilierul Ștefan Boțu a aflat de această situație de la câțiva săteni din Focșa și a sesizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui: “am fost contactat de către cîțiva cetățeni din satul Focșa, comuna Lunca Banului, județul Vaslui, precum că din școala din satul Focșa pleacă un cablu de curent electric lung de circa 150 – 200 de metri, care alimentează cu curent electric gospodăria domnului Mihalachi Mirel, cablu ce trece peste curțile mai multor persoane, m-am deplasat la fața locului unde, într-adevăr, am constatat că acest cablu de curent electric pleacă din interiorul școlii Focșa și, după ce trece peste mai multe curți, ajunge în gospodăria domnului Mihalachi Mirel. Acest cablu electric este destul de lung, 150-200 metri, fapt ce îi îngrijorează pe unii dintre consătenii domnului Mihalachi Mirel, că un accident nefericit s-ar putea produce și ar putea avea consecințe nefaste atât pentru gospodăriile lor, cât și pentru gospodăria domnului Mihalachi Mirel”, a scris în sesizare consilierul Ștefan Boțu. Acesta susține că motivul principal pentru care a sesizat autoritățile cu privire la această situație este acela de a evita o posibilă tragedie: “înțeleg că domnul primar a vrut să ajute această familie, apreciez intenția, însă trebuia să o facă printr-o soluție legală și de siguranță. Putea să pună în fața casei un stâlp de electricitate sau să aloce un ajutor de urgență familiei din bugetul local. Dar așa, conectând locuința acestei familii printr-un cablu, a expus-o unei posibile tragedii. Acolo se putea întâmpla oricând un incendiu. Pe de altă parte, dacă domnul primar acționează așa, atunci înseamnă că oricine se poate racorda electric cum are chef”, a spus consilierul Boțu.

Familia Mihalachi: “am tras de la școală, însă nu de capul nostru, ci cu aprobarea primăriei”

Vremea Nouă a mers ieri în comuna Lunca Banului, a stat de vorbă cu câțiva vecini de-ai familiei Mihalachi. “Sunt o familie nevoiașă, au trei copii, dintre care unul de abia născut. Știam că au tras curent electric de la școală, dar ce să facă și ei, dacă nu au acte pe teren, nu cred că au nici pe casă. Nu au cum să se branșeze la curentul electric, însă merită să fie ajutată”, ne-a spus un vecin. Am stat de vorbă și cu familia Mihalachi: “Am avut curent, dar acum am rămas fără, din cauza unor “binevoitori” din sat. Am tras de la școală, însă nu de capul nostru, ci cu aprobarea primăriei. Avem trei copii, dintre care cel mai mic în vârstă de trei luni, am încercat și noi să le oferim niște condiții cât de cât. Să putem folosi o mașină de spălat, să putem încărca un telefon, să avem lumină pe timp de noapte. Tot ce am consumat, am achitat prin muncă în folosul comunității. Soțul a muncit unde l-a pus primăria, numai să nu fim datori. Acum ne descurcăm cum putem, cu un generator. Cumpărăm benzină de ne vine rău, dar altă soluție nu avem. Acum lucrează cu ziua, numai să avem bani să ne descurcăm în condițiile pe care le avem. Am fi vrut să tragem curent, însă terenul pe care e construită casa nu e al nostru. Situația e mai complicată și noi nu avem ce face, într-un fel suntem legați cu mâinile la spate”, ne-a declarat familia Mihalachi.

Primarul comunei Lunca Banului: “Eu îmi asum toate acestea, i-am deconectat”

primarul Dănuț Tofan

Întrebat cum s-a ajuns în această situație, primarul Dănuț Tofan a recunoscut că el a pus la cale totul: “Eu îmi asum toate acestea, sunt o persoană asumată. I-am deconectat. Din cauza acestei situații, o să fiu mai rău. Să știți că oamenii nu mai au sprijin decât la primar, nu au la cine să apeleze. Dacă nu merge curentul electric, omul mă sună pe mine, că de ce nu merge. Mă sună și când nu merge televizorul. Am tot încercat să le spun că nu acesta e rolul primarului. Vă pun o întrebare. Sunteți primar și vine la dumneavoastră o familie de tineri căsătoritiți, cu doi-trei copii, și vă spune să o ajutați, că stă la lumânare. De ce? Pentru că nu au avut unde să-și facă o căsuță și li s-a oferit un teren la marginea satului. Dumneavoastră, ca primar, ce măsuri luați? Cum îi ajutați? Că peste tot se strigă la televizor: unde e primarul? Nu vede? Doarme? Nu aude?”, ne-a spus primarul Tofan. Întrebat dacă nu exista varianta acordării unui ajutor din bugetul local sau mutarea familiei într-o locuință socială, acesta ne-a răspuns: “Cât ajutor, dacă este atâta distanță și realizezi că terenul nu este proprietatea lor? Într-o comună credeți că găsim atât de multe locuințe sociale? Avem două locuințe și ambele sunt ocupate. Numai în Focșa am găsit teren, în celelalte sate nu mai avem teren. Mai durează puțin până se aprobă PUG-ul, apoi vom intra în procedura legală de atribuire a terenurilor. O să fie canalizare, poate dă Dumnezeu și o să vină și gazul, o să aibă toate utilitățile. Vor fi 90 de terenuri. Am văzut de la primul mandat care sunt problemele, dar durează mult până când urmăm toate procedurile”, a explicatul primarul Tofan.

Fosta școală, folosită acum pe post de local: găzduiște botezuri, cununii și praznice

De asemenea, edilul susține că facturile au fost decontate din ajutorul social: “El, capul familiei, era la ajutor social. Pentru curentul electric primit, el presta muncă în folosul comunității. Nu a fost gratis. Avem dovadă facturile, nu au făcut exces. Acea școală nu mai funcționează de mai mulți ani. Nu am lăsat-o să se dărâme, i-am schimbat acoperișul și o folosim pentru comunitate: acolo mai are loc un praznic, un botez, o cununie. Deci, nu au consumat numai ei, au mai avut loc și alte evenimente acolo. Vă dați seama că eu nu îmi doresc să încalc legea, dar când ești pus într-o astfel de situație, vezi că vin cu copii mici în brațe la primărie și îți spun «haideți, domn’ primar, măcar un bec să avem și noi la copii». Stai și te uiți în stânga și în dreapta, oamenii au devenit răi. Nu ne mai iubim, cum spunea Dumnezeu «să vă iubiți aproapele», noi ne mâncăm între noi – «să se ducă la muncă, dacă vrea să-și tragă curent». Vecinii l-au pârât la persoana aceasta care v-a sesizat”, a spus primarul comunei Lunca Banului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

8 COMENTARII

  1. Adevarul e ca despre acest primar nu am auzit nimic naspa pina acum. Omul e respectat….se pare ca isi face treaba. Trebuia sa apara ceva ….insa acest exemplu nu face decat sa ii intareasca pozitia. Practic a ajutat, pe o perioada limitata de timp….chiar daca nu tocmai pe litera legii….o familie care in secolul 21 nu avea acces la electricitate.

  2. Daca primarul nu ajuta acea familie era un „animal”. Acum ca i-a ajutat e tot „animal”. Cel ce a folosit curent din acea cladire si-a achitat prin munca in folosul comunitatii facturile. Nu poti sa acuzi primarul ca a ajutat printr-o metoda „mai deosebita” o familie cu 3 copii. Imagineaza-ti: „Esti sofer si conduci masina pe o portiune unde benzile sunt despartite de o linie contiuna. Un tampit intra pe sensul tau de mers iar tu il eviti calcand linia continua ducandu-te pe sensul lui de mers. Intr-un final scapati fara accident insa ambii soferi raman fara permis deoarece au calcat linia continua. Fiti oameni si judecati omeneste! Si eu as fi facut la fel!

  3. Domnule consilier Botu, mergeti la munca!!!!!! Sunteti penibil ! Nu mai stati cu nasul in …. oamenilor.Scopul dvs in viata este sa atacati si abuzati conducerea si angajatii Primariei care culmea va doriti sa o conduceti. Sau aveti contract cu vremea noua? . Domnul Primar are realizari frumoase si numeroase .Dovada fiind comuna care a „inflorit” de cand El este la conducere. Angajatii nu sunt oameni alesi politic. ! Tineti va frustrarea in frau. Nu mai abuzati oamenii !

  4. Bine că știu să se impuiasca, dar să muncească întâi să-și facă un rost,nu. Fac copii și stau să cerșească apoi în numele lor!!

  5. Fanel Botu asa crede el ca poate castiga alegerile urmarind si dand cu noroi in actualul primar?Sa spuna el ce a facut in comuna de cand e consilier.El si altii din PNL sunt doar marionetele lui Tataru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.