spot_img
7.1 C
Vaslui
05-nov.-2024
spot_img

O familie a rămas fără locuinţă, după ce gospodăria le-a fost mistuită de flăcări

- Advertisement -

Un puternic incendiu a cuprins, în noaptea de joi spre vineri, întreaga gospodărie a unei familii din comuna Comănești, distrugând casa și anexele gospodărești, majoritatea construcţii din lemn.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 01.30, un apel la 112 anunţând că în gospodăria unei familii din comună se văd flăcări la acoperișul unei anexe. Unul din vecinii familiei a dat alarma și i-a trezit pe bărbatul de 55 de ani și familia acestuia, care au reușit să iasă afară din locuinţă. În scurt timp la faţa locului au ajuns şase autospeciale de pompieri aparţinând Gărzii de Intervenţie Solca, împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Comăneşti, Todireşti, Botoşana, Cajvana şi Arbore. La sosirea echipajelor ardeau în flăcări acoperişurile locuinţei şi anexelor, majoritatea construcţii din lemn, cu învelitoare din şindrilă, cu pericol de propagare la întreaga casă şi la două locuinţe învecinate. Pentru stingerea incendiului a fost nevoie de patru ore de trudă din partea pompierilor, până la lichidarea ultimelor focare. Flăcările au distrus acoperişul casei pe o suprafaţă de 120 de metri pătraţi, bucătăria de vară pe 30 de metri pătraţi, magazia de lemne pe 30 de metri pătraţi şi acoperişul depozitului de furaje şi al adăpostului de animale construite în corp comun, pe o suprafaţă de 80 de metri pătraţi. Au mai ars în incendiu bunuri casnice și electrocasnice depozitate în podul locuinţei, aproximativ 7 metri cubi de cherestea şi circa o tonă de cereale, valoarea totală a pagubelor depășind 230.000 de lei. Pereţii casei și ai bucătăriei de vară s-au degradat pe o suprafaţă de 70 de metri pătraţi, făcând casa de nelocuit. Pompierii care au acţionat la faţa locului au stabilit drept cauză probabilă de izbucnire a flăcărilor un scurtcircuit produs la un conductor electric neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2016-11-19/O-familie-a-ramas-fara-locuinta-dupa-ce-gospodaria-le-a-fost-mistuita-de-flacari

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.