Crima în urma căreia o bătrână în vârstă de 70 de ani, din Milişăuţi, şi-a pierdut viaţa acum aproape trei ani este aproape de a fi rezolvată. Principalul suspect, Vasile Vlăduţ Puşcaşu, acum în vârstă de 18 ani, din Arbore, a fost audiat ieri din nou de procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. După câte se pare, Puşcaşu a recunoscut fapta, asta după ce ani de zile a încercat să-i ducă pe anchetatori pe piste greşite, indicând alte persoane drept posibili autori ai oribilei fapte din primăvara anului 2014, de la Milişăuţi.
Motivul pentru care Vasile Vlăduţ Puşcaşu a recunoscut totul este acela că a picat testul poligraf (detectorul de minciuni). Împotriva lui Puşcaşu este începută urmărirea penală pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie urmată de moartea victimei şi tentativă de viol. Cel mai probabil, în următoarele săptămâni va fi întocmit rechizitoriul de trimitere în judecată.
Cum s-a petrecut fapta
Pe 22 mai 2014, Garofina Moţoc, o femeie în vârstă de 70 de ani, din Milişăuţi, a fost găsită moartă în propria casă, cu multiple leziuni prin agresiune şi cu indicii că a fost şi agresată sexual, înainte de a fi ucisă. Din ancheta ulterioară a rezultat că omorul a fost comis în principal în scop de jaf, femeia fiind ucisă pentru 600 de lei. Autorul sau autorii au folosit inclusiv un electroşoc, pe corpul femeii fiind găsite urmele acţiunii curentului electric. Cauza morţii a fost asfixia mecanică prin ştrangulare.
Femeie era moartă de cinci zile atunci când a fost găsită, omorul fiind comis pe 17 mai.
Ancheta a fost preluată de ofiţeri de la Serviciul de Investigaţii Criminale al Poliţiei, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Din primul moment pista anchetatorilor a fost legată de doi tineri care au comis în acea perioadă mai multe furturi din locuinţe.
Vasile Mădălin Paşcu, pe atunci în vârstă de 21 de ani, din Reghin, dar aciuat în comunitatea de romi de la Arbore, şi Vasile Vlăduţ Puşcaşu, de 15 ani, din Arbore, au fost audiaţi, iar minorul a declarat că el a fost complice şi l-a acuzat pe Paşcu că ar fi comis efectiv omorul.
citeste mai departe: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-01-21/O-crima-veche-de-aproape-trei-ani-rezolvata-cu-ajutorul-detectorului-de-minciuni