O cisternă încărcată cu îngrăşăminte s-a răsturnat, luni dimineaţă, pe DN 22, mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă aflându-se la faţa locului, în condiţiile în care există riscul producerii unei explozii.
Accidentul s-a produs între localităţile Baia şi Mihai Viteazul din judeţul Tulcea, traficul în zonă fiind blocat.
Măsura a fost luată de poliţişti întrucât rezervorul camionului s-a fisurat şi există riscul producerii unei explozii, potrivit unui comunicat al Poliţiei Rutiere Tulcea.
La faţa locului se află şi mai multe echipaje ale ISU.
www.mediafax.ro