spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

O boalã care face ravagii printre bovine se apropie de România!

- Advertisement -

SEMNAL DE ALARMÃ Având în vedere aparitia si evolutia unor focare de Dermatozã nodularã viroticã ( DNV) la bovine, în mai multe regiuni din Bulgaria, aflate la granita de sud a României, DSVSA Vaslui face cunoscute principalele date legate de aceastã boalã, transmiterea ei, simptomatologia si modul de actionare în cazul aparitiei unor semne care ar conduce la suspiciunea de boalã. Specialistii mentioneazã cã omul nu este receptiv la virusul care provoacã aceastã boalã. DSVSA Vaslui recomandã si mãsurile care trebuiesc luate pentru prevenirea acestei boli grave printre bovine.

Dermatoza nodularã viroticã (Lumpy Skin Disease) este o boalã viralã specificã bovinelor si bubalinelor ( bivolilor), cu un impact important asupra efectivelor de bovine, caracterizatã prin evolutie rapidã si pierderi severe în efectivele infectate, mai ales la cele tinere, respectiv la animalele fãrã imunitate. Boala cauzeazã pierderi importante datoritã restrictiilor care trebuie impuse miscãrii si comertului cu animale vii sau cu produsele provenite de la acestea. Boala nu a evoluat niciodatã în Uniunea Europeanã pânã în anul 2014, când prezenta vectorului a fost confirmatã în insula Cipru, în partea de N-E care nu se aflã sub control guvernamental, iar în august 2015, ea a fost confirmatã si în Grecia, la granita cu Bulgaria si Turcia. Boala poate fi introdusã într-un teritoriu indemn prin vehicularea vectorilor din teritoriile infectate spre cele indemne de cãtre vânt, prin introducerea vectorilor odatã cu transporturile de animale, prin introducerile ilegale de animale infectate, prin personalul care a lucrat în ferme infectate si care a avut contact cu animale bolnave, prin furaje contaminate etc. În mod obisnuit, virusul este transmis în mod mecanic, prin vectori hematofagi (tîntari, muste si cãpuse), dar poate fi transmis si prin contactul direct cu animalele infectate prin leziuni ale pielii, salivã, scurgeri nazale, lapte sau material seminal, sau chiar indirect, cu apa si furajele contaminate.

Formele de evolutie a bolii pot varia de la medii spre severe, animalele tinere fiind afectate mai grav. Perioada de incubatie a virusului este de 4-5 zile. Importanța diferitilor vectori mecanici în transmiterea DNV poate varia, în functie de regiunea geograficã, de mediul, temperatura, umiditatea și abundența vectorilor. Semnele clinice se exprimã prin febrã si prin dermatitã nodularã generalizatã, nodulii putând fi observati pe corp, inclusiv bot, nãri, cap, gât, spate, picioare, scrot, perineu, uger, coadã, pleoape si la nivelul mucoaselor nazalã si bucalã. Acesi noduli pot exprima scurgeri de lichid si pot avea un centru ulcerat. Nodulii se pot dezvolta si intern, în tractul gastro-intestinal, în special în abomasum, precum si în trahee și plãmâni, ducând la aparitia pneumoniilor primare si secundare. Uneori, animalele afectate pot muri. Animalele afectate pot exprima schiopãturi, determinate de inflamații ale tendoanelor sau de infectii bacteriene secundare, precum si edeme severe ale pielii si subcutanate si ale zonelor declive si ale picioarelor. Boala mai poate determina mastite si leziuni permanente ale sfârcurilor glandelor mamare, precum si avort, infecții intrauterine, sterilitate temporarã sau permanentã atât la tauri, cât si la vaci. Nu existã tratament care sã dea rezultate în tratarea acestei boli, singura mãsurã este uciderea si distrugerea cadavrelor (existã vaccin, dar este un vaccin viu, nu se recomandã). Desi mortalitatea la animalele afectate nu este ridicatã, pierderile economice sunt foarte mari datoritã restrictiilor care se impun cu privire la circulatia animalelor atât în localitatea afectatã, cât si la nivel national, precum si mãsurilor luate în vederea lichidãrii focarelor de boalã (uciderea animalelor).

Mãsuri recomandate de DSVSA Vaslui

Directia Sanitarã Veterinarã si pentru Siguranta Alimentelor Vaslui recomandã unele mãsuri ce trebuiesc întreprinse în vederea reducerii riscului aparitiei bolii în efectivele de bovine :

–         Crescãtorilor de animale le este strict interzisã achizitia de bovine din Bulgaria pânã la închiderea focarelor,

–         Examinarea zilnicã a animalelor si anuntarea fãrã întârziere a medicului veterinar la aparitia unor suspiciuni,

–         Vânzarea animalelor numai cu documente sanitare veterinare solicitate de la medicul veterinar care va examina animalele la eliberarea acestor documente si transportul animalelor numai cu mijloace de transport autorizate sanitar-veterinar, curãtate si dezinfectate,

–         Îndepãrtarea gunoiului de grajd, asigurarea dezinsectiei atât în spatiile de cazare a animalelor, cat si în zona platformelor de gunoi.

Pentru a putea gestiona eventualele suspiciuni de cazuri de boalã si a interveni cât mai rapid, avem rugãmintea ca atât crescãtorii de animale din sistemul gospodãresc, cât si crescãtorii de bovine din exploatatiile comerciale sã urmãreascã cu atentie starea de sãnãtate a acestora, sã anunte medicul veterinar de la Circumscriptiile Sanitare Veterinare Concesionare sau medicul veterinar cu care au contract de prestãri servicii, orice suspiciune de boalã. În situatia în care medical veterinar de la Circumscriptiile Sanitare Veterinare Concesionare nu poate fi contactat, sunati la DSVSA Vaslui, la nr. de telefon 0235 421121.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.