spot_img
16.5 C
Vaslui
27-oct.-2024
spot_img

O ambulanță din substația Huși, veche și uzată, a luat foc astă-noapte! Cadrele medicale SAJ dezvăluie dezastrul din parcul auto vasluian, cu care sunt nevoiți să salveze vieți (FOTO)

- Advertisement -

INCREDIBIL… Ambulanțele vechi și uzate ale SAJ Vaslui, cu sute de mii de kilometri la bord, au început să ia foc singure. Un astfel de incident s-a petrecut noaptea trecută în substația SAJ de la Huși, unde o ambulanță B2, marca Volkswagen, a luat foc, în timp ce se afla conectată la priza de încărcat, după cum spun cadrele medicale SAJ. Noroc de faptul că un trecător a observat la timp cum partea din față a autopecialei era în flăcări și a dat alarma. Astfel, focul nu a apucat să ajungă la cabina medicală și nu a afectat niciun aparat. Ambulanța are asigurare, iar evaluarea va spune dacă este daună totală sau mai poate fi reparată. Și Poliția face cercetări în acest caz, să vadă dacă nu e ceva suspect în modul în care autospeciala a luat foc. Ambulanțierii însă spun cu năduf cam cu ce Salvări uzate și cu sute de kilometri la bord sunt nevoiți să lucreze zi și noapte, din cauza că parcul auto al instituției nu prea reprezintă o prioritate pentru cei îndrituiți să asigure condiții de lucru decente unui serviciului public vital sutelor de mii de vasluieni.

O ambulanță B2, marca Volkswagen, aparținând S.A.J. Vaslui a luat foc în cursul nopții la orele 03.00 în substația Huși. Ambulanța era în program pe tura de noapte, dar la acel moment se afla în stație între solicitări, fiind conectată la priza de încărcat, încuiată și cu cheia la panoul de chei, după cum transmit reprezentanții SAJ Vaslui. Ultima solicitare a fost finalizată la ora 23.31. Incendiul a fost observat de un trecător care a alertat colegii aflați în sediu. Aceștia au evacuat rapid tuburile de oxigen din ambulanță, dar nu au reușit să stingă focul. Au fost alertați pompierii prin 112, care au sosit și au stins incendiu în câteva minute. Acesta s-a declanșat în față, sub capotă, la compartimentul motor și s-a extins către habitaclu în dreptul volanului nefiind afectată cabina medicală. Nu au fost victime. Aparatura medicală nu a fost afectată (defibrilator, aspirator, injectomat,geanta termică) și nici trusa sanitară. Ambulanța are asigurare CASCO. Se va face evaluare de către asigurator și se va vedea ulterior dacă mai poate fi reparată sau dacă va considerată daună totală”, au precizat reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Vaslui.

„De asemenea, poliția va investiga cazul pentru a stabili circumstanțele producerii incendiului. Această ambulanță are anul de fabricație 2012, iar la bord peste 890.000 kilometri rulați. La acest moment în substația Huși mai sunt șase ambulanțe din care doar cinci funcționale (patru cu peste 800.000 Km și una sub 800.000 km). În total parcul auto al S.A.J. Vaslui cuprinde 37 de ambulanțe (4 tip A, 4 tip C și restul de tip B) plus trei ambulanțe de consultații. Peste jumătate din ele au peste 800.000 km, iar un sfert chiar peste 1.000.000 km rulați. Chiar și cele mai noi ambulanțe de urgență primite în 2019 au peste 600.000 km. Situația este cunoscută la forurile superioare de la București – Ministerul Sănătății respectiv Departamentul pentru Situații de Urgență – care solicită trimestrial raportarea acestor informații. La acest moment se derulează o licitație națională pentru achiziția de ambulanțe, fiind posibilă înnoirea parcului auto la mijlocul anului viitor”, au transmis reprezentanții Serviciului Jkudețean de Ambulanță (SJA) Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.