Elena Anicuţa Mocanu are 17 ani şi dispariţia ei le-a fost semnalată poliţiştilor gălăţeni pe 3 martie 2014. Fata are 17 ani şi, se pare, ar fi plecat de acasă fără să le spună părinţilor şi fără a mai da vreun semn de viaţă ulterior. Adolescenta are înălţimea de 1.50-1.55 m, aproximativ 60 kg, faţa ovală, ochii negri, tenul măsliniu, părul negru lung peste umeri purtat în coadă împletită pe spate. La data dispariţiei era îmbrăcată cu geacă din piele de culoare neagră, bluză cu mânecă lungă de culoare gri, blugi albaştri şi era încălţată cu ghete de culoare maro. Persoanele care au văzut-o sau pot da relaţii sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.