Nunta în șlapi: mireasa, victimă a violenței domestice și a indiferenței autorităților. DGASPC a lăsat-o să plece pe semnătura unui mire aproape necunoscut femeii

DINCOLO DE CORTINĂ… Nunta în șlapi a făcut înconjurul țării, însă în spatele ei stă o poveste tristă de viață. Mireasa este o persoană cu probleme de sănătate, victimă a violenței domestice, care găsise protecție într-un centru al DGASPC Vaslui. Pe Bogdănel îl cunoscuse cu o doar zi înainte de nuntă, în Parcul Copou. “A doua zi m-am dus și am făcut cerere la centru, ca să o iau pe propria răspundere”, a mărturisit Bogdănel. Iar conducerea centrului i-a acceptat solicitarea pe loc, fără a face în prealabil o minimă anchetă socială pentru a se asigura că Ana (nr. – pentru a-i proteja identitatea, nu îi vom dezvălui numele real) nu riscă să ajungă, din nou, victimă a violenței sau a sărăciei. “Părea un om în regulă, muncitor, ne-a spus că lucrează la cimitir, că are mașină, are de toate. Nu era în stare de ebrietate”, a încercat să explice șefa centrului. Tot ea a mărturisit că nu a stat să facă cercetări, pentru că Ana este o persoană adultă, dar și că, zilele trecute, sora lui Bogdănel a venit la centru pentru a o informa că cei doi au început să consume alcool și îi deranjează pe vecini. I-a mai spus și că vrea să-l interneze pe frate la Psihiatrie. “Dacă el va fi internat, ea nu o să aibă unde să se ducă, o să vină la noi, îi vom acorda în continuare serviciile noastre și se termină această poveste. Dacă noi o să ne ducem să o luăm, ea nu o să vrea să vină. Au plecat de aici fericiți, de mână”, a explicat conducerea centrului. Din victimă a violenței domestice, Ana a ajuns și o victimă a autorităților care trebuiau să o protejeze, pentru că nici vestea că Bogdănel ar urma să fie internat la Psihitarie, nici filmulețul în care oamenii de la blocul 32 se distrau pe seama ei nu i-a determinat pe specialiștii DGASPC să le facă o vizită. Sunt, de fapt, aceiași specialiști care au decis reintegrarea în familie a copilului de 14 ani din comuna Pădureni, ucis, în urmă cu jumătate de an, de tată. Atât Andrei, cât și Ana au ajuns în acest centru din municipiul Vaslui după ce nu au mai putut îndura chinul de acasă: prima persoană era bătută de tată, a doua, de frate. Cu toate că îi cunoștea povestea, dar și boala cu care se confruntă, conducerea centrului a lăsat-o pe Ana să plece cu un necunoscut, care nu are posibilitatea să o întrețină. Când autoritățile menite să-i protejeze pe cetățeni nu îi mai protejează, ne întrebăm oare ce mai urmează? Nu avem un răspuns, dar vă invităm să citiți în rândurile următoare povestea Anei și a lui Bogdănel, doi tineri de 36 ani, lipsiți de noroc și chinuiți de soartă.

La blocul 32, toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Când am ajuns la ei, era ora prânzului, iar afară erau doar câteva persoane la umbra unui copac. Și-au dat seama imediat că nu suntem din zonă și căutăm pe cineva. “Aaa, cei care au făcut nunta? Vreți să îi chem afară?”, ne-a întrebat un tânăr. În mai puțin de un minut, Ana și Bogdănel au ieșit să stea de vorbă cu noi. “Nunta? A fost ceva frumos, a fost distracție, dansuri, muzică, nouă ne-a plăcut”, ne-a spus Bogdănel, care a continuat să ne povestească cum a cunoscut-o pe Ana. “Ne-am întâlnit acum vreo săptămâna jumătate, în Copou. A doua zi m-am dus și am făcut cerere ca să o iau pe propria răspundere. Am luat-o la mine. E o fată necăjită, cuminte, face mâncare, spală, e gospodină. E pâinea lui Dumnezeu, ca să spun așa. E un pic mai timidă, în rest e liniștită, mă ascultă…”, a povestit Bogdănel. Deși timidă și reticentă, Ana a rezumat în câteva cuvinte povestea sa de viață: “sunt din Draxeni, aproape un an de zile am stat în centru. Mă bătea frate-miu, mă fugărea cu paru’, cu cuțitu’. Am rămas fără tată, doar mama mai trăiește, dar nu prea mai țin legătura cu ea, că nu am telefon”. Doar ascultând-o, începi să te cutremuri. Femeia a mai fost căsătorită o dată, însă nu a avut parte de fericire. A fost abuzată fizic de soț, iar cei doi copii ai lor au fost preluați de stat.

Sora lui Bogdănel: “Dacă tot le luați interviu, ajutați-i, că nu au niciun venit. Nu au apă, nu au lumină, să îi ajute cineva și pe ei”

“Ce?! Am făcut și noi o glumă aici, că nu avem unde să ne ducem să ne distrăm…”, a intervenit repede o vecină. “Am dat o lecție artistică”, a adăugat, apoi, aceasta. “Nu mai relata nimic”, a strigat de la geam o altă vecină. În câteva secunde, am fost înconjurați de mai multe persoane. “Noi am făcut o simplă glumă, o paranghelie, că așa e aici, la (blocul) 32. Dacă tot le luați interviu, ajutați-i, că nu au niciun venit. Nu au apă, nu au lumină, să îi ajute cineva și pe ei”, a intervenit sora lui Bogdănel, cea care avea să ne spună că și fratele ei are probleme de sănătate, nu doar Ana. “El e un băiat foarte necăjit, iar ea, la fel. Amândoi sunt necăjiți. Noi i-am ajutat cât am putut, dar e foarte greu. Unde să lucreze? E vai de capul lui… Stă cu chirie la cineva, se mai duce cu ziua când găsește de muncă. Amândoi sunt bolnavi, ea are handicap de gradul II, o pensie pe care nu i-a mai dat-o. A făcut o sesizare la Moara Grecilor (n.r. – acolo se află sediul DGASPC), că nu au ce mânca, doamnă. Sunt foarte necăjiți. El a pus o cerere la Goscom, i s-a zis că nu mai sunt locuri. Și el are probleme, a fost internat la Psihiatrie de mai multe ori. Are stare de nervi, nu are voie să se enerveze. A luat o perioadă tratament, dar nu mai are bani cu care să-și cumpere. El trebuie să-și facă o pensie… Acum e conștient, dar are și el crizele lui, am toate hârtiile, că a fost internat de atâtea ori la Psihiatrie. Nici el nu e ok, că de asta nu l-a primit nicăieri la muncă”, a povestit sora lui Bogdănel.

Vecinilor le e teamă că Bogdănel și Ana ar putea deveni noii Viorel și Vulpița

Discuția a fost întreruptă de unul dintre verișorii lui Bogdănel. Acesta le-a îndemnat pe rudele sale să nu discute subiectul nunții pentru că va fi dezbătut public în defavoarea lor: “ce o să se zică? Că s-o râs, s-o făcut mișto pe seama lor. Totul e să vândă articolul, să spună <ia uitați, niște oameni calculați cum au putut să râdă de ei?>. Ia uitați, oameni cu telefoane scumpe, au filmat, râd de doi oameni bolnavi. Sunt necăijți, da, știm. Dar necăjiți sunt și ăla, și ăla, și stau tot aici. Despre ei de ce nu scrieți? Acum eu pot să cred că vreți să îi duceți la “Acces direct”. Ei poate nu vor, dar dacă vine cineva, îi ia deoparte și vorbește cu ei, le spune <luați și voi de aici 200 lei, ca să aveți de mâncare, iar mâine ne întâlnim în centru, fără lume, și mergem până la București, să faceți oleacă de show>. Iar acolo îi întreabă <crezi că vecinii erau amuzanți sau te-ai simțit jignit (n.r. de comportamentul lor)? Și ei rămân în locul lu’ Vulpița și Viorel”, a răbufnit vărul lui Bogdănel. Poate fără să își dea seama, acesta a rostit un adevăr: vecinii s-au distrat pe seama a doi tineri cu probleme și i-au expus public, transmițând live, pe Facebook, întregul eveniment. Însă atunci când atât protagoniștii, cât și celelalte persoane implicate provin dintr-un mediu defavorizat, nu-i poți învinovăți. Un copil care a crescut văzând în jurul lui compartamente nesănătoase le va considera normale atunci când va deveni adult. Verișorul lui Bogdănel are dreptate, iar teama lui este firească. Pentru că nimeni nu a venit, până acum, în comunitatea lor ca să-i ajute, ci doar să-i critice că nu muncesc și așteaptă să le cadă banii din cer.

Blocul 32, o bombă cu ceas

Statul a apărut din nevoia oamenilor de a ieși din anarhie, de a avea legi care să impună limite și să-i protejeze nu doar pe nevinovați de vinovați, ci și invers. Ca legile să fie puse în practică, au apărut instituțiile. Ele au rolul de a restabili liniștea acolo unde ea nu este, de a face ordine acolo unde nu este și de a interveni acolo unde lucrurile riscă să escaldeze. Am făcut această introducere pentru a înțelege că în comunitatea în care locuiesc astăzi Ana și Bogdan e nevoie de intervenția autorităților. Blocul 32 este o bombă cu ceas. Se află într-o stare avansată de degradare, iar băile sunt adevărate focare de infecție. În bloc locuiesc și mulți copii, care nu doar că riscă să se îmbolnăvească, ci și să învețe de la adulți comportamente nesănătoase – consumul de alcool și țigări, violențe etc. “Doamnă, pute! Pute în ultimul hal dacă intrați. Wc-urile sunt la comun, dar nu te poți apropia de ele. Alții și-au făcut Wc în casă, dar nu vă dați seama ce pute, chiar dacă spală. Nu mai rezistăm”, s-a plâns o femeie. “Acum vreo doi ani, a urcat un șobolan pe scară și s-a prins de pantalonii unei femei. Nu se mai dădea de pe pantaloni, a dat de picior până s-a desprins”, a adăugat un vecin. Locatarii de aici au făcut nenumărate sesizări la Primărie pentru a primi sprijin în renovare, însă s-au lovit de un refuz motivat de faptul că mulți dintre ei sunt proprietari și trebuie să se descurce singuri. “Ni s-a cerut 50.000 euro ca să facem scara… De unde să avem bani? Poate câteodată ne împrumutăm să mâncăm. Primaru’ fuge de noi. Ni s-a zis <sunteți proprietari, faceți-vă! Dar dacă acel proprietar nu are loc de muncă, nu are ce pune pe masă, cu ce să contribuie?”, a răbufnit un alt locatar. O parte dintre cei care locuiesc aici sunt dispuși să se mute oriunde în oraș, inclusiv într-o suburbie, dacă li s-ar oferi această posibilitate. Autoritățile locale trebuie să găsească soluții și pentru acești oameni. Este greu de înțeles cum Primăria Vaslui a reușit să renoveze cartierul Nisipărie din Rediu cu fonduri europene, iar pentru acest bloc, situat la câțiva pași de mândria Vasluiului – Parcul Copou, nu întreprinde nimic.

Ana și Bogdănel, doi tineri care își trăiesc povestea așa cum le-a scris-o Dumnezeu

Oricine vrea să le ofere o mână de ajutor celor doi tineri, fără a-i judeca în vreun fel, îi poate găsi cu ușurință la blocul 32. Ajutor nu înseamnă doar bani, ci și un loc de muncă, o locuință, fie ea și la țară, consiliere psihică sau doar îndrumări spre o viață organizată. Bogdănel spune că ar munci, dacă i-ar oferi cineva această posibilitate. De Ana îi place, ar vrea o familie cu ea, poate și copii… Dacă s-ar fi născut în alte familii, Ana și Bogdănel poate că ar fi beneficiat de mai multă educație, mai multă stabilitate emoțională și psihică, iar astăzi ar fi fost doi tineri optimiști, care s-au plăcut și au făcut o căsătorie reală, nu în glumă. Cum nu a fost să fie așa, probabil că își vor trăi în continuare viața la marginea unui societăți indiferente. Și poate, totuși, cineva se va încumeta să-i ajute, iar povestea lor va avea un final fericit.