Nu vã e dor de Casa de Culturã? O invitatie de nerefuzat: Sã trãim ce a fost ieri, în trecut

O BUCÃTICÃ DE POVESTE…O cãlãtorie la Casa de Culturã este un mesaj de apropiere între oameni si acest lãcas de culturã ce are nevoie de noi, tot atât de mult cât am avut sau avem si noi nevoie de el. Nu m-am gândit niciodatã cã într-o bunã ziua Casa de Culturã va fi tristã, precum suntem si noi, precum toamna aceasta ce ne aminteste de efemerul a tot ce este pe lume. Oare pot avea si instututiile (care înmagazineazã în trupul lor de var si cãrãmizi trãirile, emotiile, durerile celor ce au respirat de-a lungul timpului în ele, sufletul trist?) mã întreb pãsind pe holul ce duce spre biroul directorului Ionel Bordeianu. Ajungi usor la cabinele actorilor, la scenã…Aproape îti pocneste sufletul de atâtea amintiri strânse în ani, ce acum ba râd, ba vor sã plângã. O institutie de culturã ce trãieste de 52 de ani la Vaslui e o grãdinã regalã, ce devine cu fiecare zi ce trece un muzeu al întâlnirilor de tot felul. Iatã.

Casa de Culturã are stocate undeva, într-un depozit ascuns, câte o mapã cu colectii de o realã valoare, cu tot ceea ce s-a întâmplat în fiecare zi, lunã, sezon, pe scena aceasta, în sala cu 600 de locuri în care s-au strâns generatii de iubitori de culturã, artisti, politicieni, concurenti si oaspeti de seamã. Scopul acestei vizite, prezentarea expozitiei din foaierul de la intrare. Te atrag, de cum le zãresti trecând pe stradã, portretele personalitãtilor culturale expuse pe lemnul peretelui imens ce desparte foaierul, de salã. În mijloc, troneazã chipul înrãmat mult mai mãrit decât al celor ce îl încadreazã protector în ambele pãrti, al legendarului fiu al orasului, renumitul actor, fondator al teatrului de revistã în România, Constantin Tãnase. Expozitia a fost organizatã cronologic. În partea dreaptã sunt expuse personalitãtile culturale ce s-au nãscut înainte de anul 1880, anul nasterii marelui Tãnase, în partea stângã, sunt expusi acelasi numãr de artisti nãscuti dupã anul în care s-a nãscut marele actor. Fãrã a fi planificat numãrul lor, atât în partea stângã a expozitiei, cât si în partea dreaptã, sunt, nici mai mult, nici mai putin, câte 20 de personalitãti ale Vasluiului. De la Constantin Tãnase, înaintând spre inima Casei de Culturã, treci cu privirea peste cãrturarul diplomat si autor de literaturã Nicolae Milescu Spãtaru, nãscut în 1636 la Milesti, apoi îl descoperi pe Dimitrie Cantemir, de pe meleagurile Fãlciului, unul din cei mai strãluciti reprezentanti ai culturii românesti, treci de omul politic si publicistul Mihail Kogãlniceanu, care a avut mosia pãrintilor în satul Râpi si ajungi la scriitorul Alexandru Vlahutã, nãscut la Plesesti.

Personalitãtile bârlãdene si husene, la loc de cinste în casa de Culturã din Vaslui

Urmeazã lingvistul si filosoful Alexandru Philippide, nãscut la Bârlad, actrita Aglae Pruteanu, nãscutã la Vaslui în 1866, Emil Racovitã, ce a fost legat în permanentã de satul Sorãnesti, unde se afla mosia pãrintilor, poeta Elena Farago, pictorul si graficianul Nicolae Tonitza, omul de teatru si literatul Victor Ion Popa, toti trei nãscuti în Bârlad. Urmeazã Husul, reprezentat de filosoful, eseistul si omul politic Mihai Ralea si de actorul Alexandru Giugaru. Profesorul Constantin Didilescu, contemporanul nostru, poreclit „Mosul” de la Palatul Copiilor Vaslui, cel care a înfiintat ansamblul muzical-instrumental „Izvorasul”, nãscut în 1909, se învecineazã pe perete cu actorul Stefan Ciobotãrasu, nãscut la Lipovãt, doar cu un an mai târziu, în 1910. Actrita Eliza Petrãchescu, nãscutã si ea la Vaslui, alãturi de sculptorul Marcel Guguianu, venit pe lume la Bârlad, încheie aceastã primã parte a galeriei personalitãtilor culturale vasluiene. A fi de zece ani director la Casa de Culturã este o mare responsabilitate pentru Ionel Bordeianu. El si-a dorit, de cum a preluat functia, sã realizeze aceastã colectie a personalitãtilor Vasluiului, aici în foaierul Casei de Culturã: „Mi-am dorit sã fie expuse toate personalitãtile culturale importante, nu cele de stiintã sau din domeniul tehnic. Sunt din 2014 la Casa de Culturã, dar de abia în anul 2017 am reusit finalizarea expozitiei. Iubesc acest loc, scena generoasã, fosa adâncã în care încape bine o orchestrã simfonicã, acest foaier încãpãtor, ce poate fi transformat usor în salã de expozitie. Turnul scenei permite montarea diverselor echipamente necesare spectacolelor de teatru sau muzicale. Si am aflat de la cel mai pretios martor a tot ceea ce s-a întâmplat de-a lungul timpului în acest loc, compozitorul Dumitru Jijie, cã aici existã si singurul adãpost antiatomic din Vaslui”.

Dan Ravaru, Iancu Lefter, Ioan Mancas, Ion Enache sau Valentin Silvestru, personalitãti din galeria Casei de Culturã

LA UN LOC…În expozitia personalitãtilor, abia acum urmeazã jumãtatea care emotioneazã. De ce? Pentru cã pe noi, oamenii, ne fericeste sã descoperim mereu ceva care sã ne umple golul acela din noi pe care avem nevoie sã îl umplem cu bucurie. Nu fac fotografii, pentru cã gândesc eu, nu încap pe pagina de ziar, dar îmbrãtisez fiecare portret drag pe care îl vãd. Valentin Silvestru, ce vine de la Scânteia, de unde este si Ionel Bordeianu, dar atunci, în 1924, când s-a nãscut el, Scânteia apartinea de plasa Negresti. Poetul si publicistul Ion Iancu Lefter, urmãtorul dispãrut, cu sigurantã poetul nostru cel mai valoros, alãturi de marele boem si unicul Ion Enache, omul de culturã, muzeograful, istoricul ce a fost mult timp consilier si director în cadrul Inspectoratului pentru Culturã Vaslui, Ioan Mancas si apoi, marele Dan Ravaru, enciclopedia vie a Vasluiului. Urmeazã profesorul de muzicã si dirijorul Romeo Tãlmaciu, cel care a înfiintat prima fanfarã pentru copii din România si compozitorul Marcel Iorga, cel ce ducea la „Mamaia Copiilor” cântecele compuse si aducea la Vaslui cãruta cu premii. Mai sunt doi, cei pe care nu i-am pomenit.

Valeriu Penisoarã si Ion Chiriac de la Cenaclul Flacãra, pusi la colt

SOARTA…Desi sunt asezati unul într-un colt, unul într-altul, pentru cã sunt nãscuti în ani mult diferiti, solistii de muzicã folk Valeriu Penisoarã si Ion Chiriac formeazã un întreg. Un reporter sentimental care a fost mult apropiat prin prisma meseriei de toti acesti mari oameni, vã trage de mânecã, amintindu-vã de ei. Mi-e inima usoarã cã am reusit sã o fac. Ei trebuie sã trãiascã în inimile noastre. Au fost benefici, unici, au creat acel ceva autentic de care spuneam eu la început cã avem nevoie ca sã ne umplem golurile sufletesti. Dincolo de aparente, aceste spirite de luminã pe care Ionel Bordeianu le-a prins în expozitia lui, ne oferã si acum un spectacol al jocurilor de contraste, asa cum au fãcut-o mereu. Se aude deodatã în inima mea acel cântec ce ne vorbeste despre drama omului de culturã uitat. Îl auziti si voi? Îl stiti? „Plânge artistul, scena e goalã/ Nimeni nu-i spune hai, nimeni nu-i spune stai. Plânge artistul…”. Aceastã expozitie din foaier ce meritã sã fie vizitatã, este o punte întinsã spre neuitare. Scena, noi, oamenii, suntem vii si putem sã rezonãm cu proiectul frumos pe care echipa Casei de Culturã l-a realizat. Oamenii reprezintã totul, dincolo de lucruri si vremuri. Ei dau mãsura locului în timp si spatiu. Trebuie sã ne bucurãm cã avem sansa de a pãsi într-o expozitie în care putem (de ce nu?) sã-i revedem pe cei de care ne este dor, oamenii de culturã ai Vasluiului!