VESTE BUNĂ DE BUNA VESTIRE… Întâlnirea de astăzi, 25 martie, organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte la sediul Guvernului pe tema condițiilor în care se vor desfășura anul acesta sărbătorile pascale, a fost una bazată pe un dialog deschis, onest, animat de cele mai bune intenții comune în identificarea soluțiilor optime pentru respectarea libertății religioase și, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare. Toate cultele religioase au făcut propuneri adecvate situației epidemiologice încă delicate prin care trecem, dar și respectării depline a libertății religioase prin posibilitatea participării fizice a credincioșilor la momentele importante ale sărbătorilor, respectiv la Slujba de Înviere.
Deschiderea tuturor oficialităților pentru buna, ordonata și în același timp fireasca desfășurare a Slujbei de Înviere, ca și a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măștii, distanțarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcașul de cult de care aparținem etc). Elementele concrete referitoare la organizarea și desfășurarea Slujbei de Înviere din acest an vor fi comunicate atât de Patriarhia Română, cât și de autoritățile de stat după ce vor fi stabilite de comun acord la nivel de detaliu.
Pochii și politicienii și-au dat mâna, vor să ne ucidă pe toți în numele lu Dumnezeu. Rușine
dar prostalau mai esti antoane se vede de la o posta cat pupator in cur esti
Asa… injura-l in numele lu hristos, f*tus hristosu mati :). „Credinciosii” in ce p*la mea credeti, sunteti singuri pe lume cu o boala psihica numita „credinta”, oile lu bill gates stati capra la sistem, intrati incasa la 8, puneti botnita, faceti vaccinul, crotal aveti… bee… bee…
Nişte politicieni ticăloşi ,laşi ,fricoşi lichele , tîmpeniile facute de ei sunt crime in urma lor sufera milioane de oameni !.