spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Noul contract-cadru riscă să golească ţara de medici de familie

- Advertisement -

Reducerea drastică a venitului per capita sau dispariţia sporului dat pentru medicii din rural sunt doar câteva dintre anunţatele prevederi ale contractului-cadru pe 2011 care au dat peste cap medicii de familie din toată ţara. La nivel naţional se vorbea că singura posibilitate de contraatac ar fi plecarea în masă a medicilor către alte ţări, unde atât plata cât şi condiţiile de muncă sunt mai bune. Drept urmare, medicii de familie ar urma să îşi ceară certificatele de conformitate de la direcţiile de sănătate publică, acte pe baza cărora pot lucra în alte ţări. „O decizie în acest sens se va lua săptămâna viitoare, după ce vom avea o consultare la nivel naţional. Însă din ceea ce ştiu până acum, circa 30-35% dintre medicii de familie gălăţeni au intenţia de a cere aceste certificate de conformitate pentru a pleca în străinătate, şi nu vor face asta doar pentru a intimida decidenţii politici, ci chiar vor pleca. Printre aceştia mă număr şi eu, deoarece la cum se anunţă noul contract-cadru nu cred că ne mai putem desfăşura cum trebuie activitatea”, a precizat dr. Dumitru Mărăşescu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Galaţi. Deocamdată, la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi s-au depus 27 de cereri pentru certificate de conformitate. „Din septembrie până acum avem depuse la Direcţia de Sănătate Publică un număr de 27 de certificate de conformitate, din care doar patru erau solicitate de medicii de familie. 15 din acestea au fost deja date, dintre acestea 2 erau pentru medicii de familie, iar doi dintre aceştia chiar au plecat. Este posibil să apară o creştere a numărului acestor solicitări”, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea.

140 de medici gălăţeni din 800 au actele de plecare gata

Potrivit informaţiilor furnizate de Colegiul Medicilor Galaţi, peste 100 de medici, de diferite specialităţi, sunt deja în posesia certificatelor de conformitate. „Din cei 800 de medici ai noştri, deja 140 au certificatul de conformitate şi mulţi au şi plecat. Nici nu se pune problema să putem înlocui plecările pe seama medicilor veniţi din alte ţări, cum ar fi Republica Moldova. Din păcate, în actuala conjunctură există riscul să nu mai avem medici buni de familie deoarece cei buni vor pleca”, a precizat preşedintele Colegiului Medicilor Galaţi,dr. Dumitru Cristea.

monitoruldegalati.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.