spot_img
spot_img
-0.1 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Noul bazar din Vaslui, trecut pe persoană fizică: “știm că nu e legal, dar nu avem ce face”

- Advertisement -
HAOS… Cei peste 80 de agenți economici își desfășoară activitatea în noul bazar, o locație care pare trecută pe persoană fizică, unde nu se mai respectă nicio regulă.

PROBLEME… În urmă cu câteva luni, veneau în ședințele Consiliului Local pentru a-și face auzit glasul. Azi se pârăsc unii pe alții, din cauza spațiilor ocupate neregulamentar. Vorbim de cei peste 80 de agenți economici care își desfășoară activitatea în noul bazar, o locație care pare trecută pe persoană fizică, unde nu se mai respectă nicio regulă. Marfă expusă în afara spațiilor comerciale, alei îngustate sub limita permisă de regulament, ieșiri acoperite cu folii, toate aceste nereguli fac din noul bazar o bombă cu ceas, gata oricând să explodeze. Cu largul concurs al administrației bazarului, comercianții s-au adaptat din mers condițiilor pe care le-au găsit în momentul în care s-au mutat din vechea locație, chiar dacă asta a dus la încălcarea și a celor puține măsuri antiincendiu care mai erau în vigoare. Primăria Vaslui nu pare să aibă o problemă cu faptul că intrările și ieșirile din noul bazar au fost modificate după bunul plac al unora. În schimb, instituția condusă de Vasile Pavăl este extrem de generoasă cu alocarea de fonduri pentru ca această clădire să poată obține, fie și în ceasul al 13-lea, autorizația de securitate la incendiu.

Construit greu, pe bani deloc puțini, noul bazar e departe de ceea ce și-au dorit cei peste 80 de agenți economici care își desfășoară activitatea acolo. În luna ianuarie, când au fost scoși mai mult cu forța din vechea locație, au crezut că au dat lovitura, însă la scurt timp au realizat ce țeapă și-au luat. Mutați în noua “casă”, aceștia s-au confruntat, în primă fază, cu frigul pentru că clădirea nu a fost dotată cu surse de încălzire a spațiilor comerciale. Pe lângă frig, bazariștii au fost nevoiți să îndure și curenții de aer, pentru că cele cinci hale nu au fost prevăzute cu uși, motiv pentru care au stat tot timpul deschise. După aproape un an de la darea în folosință a noului bazar, cei care își desfășoară activitatea acolo stau cu punga de pastile după ei, afectați de tot felul de boli , de la răceli până la boli reumatice. Spun că de când s-au mutat în noua locație, vânzările le-au scăzut semnificativ, asta și din cauza șantierului de pe strada Decebal. “Eu am vândut și vând în continuare unelte de pescuit. Înainte mai opreau pescarii în vechiul bazar, acum, de când au început lucrările pe strada Decebal, aproape nu mai avem clienți. Am întrebat un client de ce nu mai cumpără de la mine și mi-a spus că de fiecare dată când intră în oraș, aplicația de pe telefon îi arată că centura Vasluiului e cu roșu, adică se circulă foarte, foarte greu. Și atunci el preferă să meargă în altă parte să dea 10 lei pe un borcan cu viermuși, în loc să vină la mine, să cumpere cu 8 lei. Pentru doi lei diferență nu mai vrea să stea în trafic zeci de minute”, ne-a declarat un comerciant. Vecina acestuia spune că în ultimele trei luni a fost nevoită să vină cu bani de acasă să plătească chiria, pentru că vânzările au scăzut chiar și cu 80 – 90%. “S-a făcut investiția asta, însă pe noi nu ne-a întrebat nimeni ce ne dorim. S-a ajuns în situația de față, în care în fiecare zi trebuie să luăm pastile din cauza răcelilor și a altor boli. Stăm cu punga de medicamente după noi, uitându-ne la intrare, să vedem dacă ne vine câte un client. Pe lângă banii dați pe pastile, mulți dintre noi aducem bani de acasă pentru a plăti și chiriile, din cauza vânzărilor care merg foarte prost”.

Soluții de avarie, neregulamentare

Pentru a se proteja de curenții de aer, comercianții au convenit cu conducerea bazarului să acopere cu folii jumătate dintre intrările în cele cinci hale, chiar dacă această soluție încalcă normele ISU. Unii dintre bazariști au profitat de acest lucru și s-au extins pe spații pentru care nu plătesc chirie, blocând și ieșirile din hale. “Dacă sunt probleme și încurc pe cineva, eu pot să-mi iau marfa de acolo, însă să fiți convinși că am așezat-o în acel loc cu acordul conducerii bazarului. Nu am făcut-o de capul meu. Am convenit cu cei de la birouri să pun marfa în afara boxei mele pentru că erau clienți care veneau și dădeau cu capul de acea folie, nu vedeau că ieșirea e blocată. Ca să nu se mai rănească, am blocat ieșirea cu marfa mea. Pentru noi, aceste folii sunt soluția salvatoare pentru că opresc curentul și mai opresc altceva, polenul de ambrozie, care se găsește din belșug lângă bazar. Mulți dintre noi suntem alergici, suntem și răciți, vă dați seama în ce condiții ne-am desfășura activitatea dacă nu ar fi acele folii puse”, a declarat o comerciantă. La rândul ei, conducerea bazarului spune că soluția de a bloca ieșirile cu acele folii nu este tocmai legală. “În mod normal, nu e voie cu folia aia. Ea a fost pusă acolo pentru a nu mai avea probleme cu vântul iarna. E o soluție de compromis la care am recurs, nevoiți fiind”, a afirmat administrația bazarului. Văzând că unii colegi de-ai lor s-au extins pe spații pentru care nu plătesc chirie, unii comercianți solicită Primăriei Vaslui să ia măsuri, astfel încât să pună capăt acestui haos din bazar. “Eu plătesc o suma de bani pentru 20 de metri pătrați. Colega mea, care a închiriat o boxă cu aceeași suprafață, plătește aceeași chirie ca mine, deși ea își expune marfa pe 40 de metri pătrați, ceea ce nu e corect. Ne întoarcem la obiceiurile din vechiul bazar, când unii aveau patru-cinci tarabe și plăteau doar pentru una, maxim două. Unii sunt mai cu moț, pentru că au și susținere politică. Dacă tot s-a făcut această investiție din bugetul orașului, dacă tot s-a adoptat regulamentul acestui nou bazar, eu zic să dăm și noi dovadă de mai multă înțelegere și să ne schimbăm vechile mentalități, când ocupam spații fără să plătim un leu. Aici, conducerea DAPTO e vinovată și implicit Primăria Vaslui, că nu urmăresc ce se petrece în bazar”, ne-a declarat unul dintre comercianții revoltați pe nepăsarea intituțiilor statului. Însă Primăria Vaslui nu este deloc nepăsătoare la situația din noul bazar și aruncă cu bani pe tot felul de investiții care puteau fi evitate. De curând, această instituție a alocat alți 50.000 de lei pentru ca bazarul să obțină autorizația de securitate la incendiu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

17 COMENTARII

  1. Dacă asta e Bazar,inseamna ca proiectanții sunt niște tampiti !!! S-a băgat atât de mult fier,ca se putea construi o hidrocentrala.Nicaieri în lumea asta nu se mai folosesc astfel de profile ,ma refer la dimensiunile lor,pentru un rahat de clădire asa mica ! Și nici nu are un aspect modern,parca e din cărțile de povesti,acolo unde desenele erau făcute orientativ.Da,este o urâțenie pe care o vad toți care trec pe varianta.Despre ceea ce spun cei de acolo,sigur au dreptate,cunosc oameni care nu au fost niciodată în noul Bazar,chiar nu simt nevoia pentru ca nu le place !!!!

  2. De ce usa din hala 5- e lasata jos? E singura hala in care usa e inchisa total in restul halilor usile sunt trase la jumate !acolo sunt spagarii ?? Acolo sunt aia care au dat 150- de lei pe mp la licitatie ? Acolo ei expun marfa fara sa palteasca cu acordul cui? In fata standurilor au ocupat 20m p fara sa plateasca un leu de ce? Ce au ei in
    plus fata de ceilalti comercianti din bazar ?ca ala care a blocat usa cu genti are trei spatii pe trei firme diferite?ccine sunt ei de nu respecta legea cum respecta toti cei 70de comercianti

  3. Cum sa pleci de la dracu și să dai de tăt su🤕 Deci, condițiile mizerabile din vechiul bazar, sunt mai bune decât in bazarul cel nou, făcut la standarde europene 🤣🤣🤣🤣 voi va dați seama in ce tara și oraș trăim☹️ Au dar milioane de euro pe nimic, dar voi încă votați PSD. Sa vedeți ce hoție o să vă facă noul primar avar, Pavel și Cristea sunt minciuna. Varianta o să fie blestem când vine zăpada, o să vedeți. Se freacă o menta la greu acolo.
    Bazarul este dezastru , dar avem director de bazar, director de intrare în bazar , director de ieșire din bazar, numai jeguri puse politic 😡 tot felul de funcții inventate, numai sa asigure votanților un loc călduț pe banii proștilor. De ce nu face pușcărie cel de a dat girul funcționării bazarului, când el nu corespunde?!!! Cine a făcut un proiect care nu primește toate avizele necesare funcționării?!?? La fel cum ați pățit cu troleibuzele second , pe care orașul a dat miliarde de lei, așa pățiți și cu toate lucrările făcute de PSD și PNL…in gat sa va stea🤮

    • Daca nu termina varianta pana la iarna si nu cred ca o sa se intqample … o sa fie jale daca da si o fulgaiala mica… freaca menta 10 muncitori .. in o luna au resit sa ajunga dintr-o parte in cealata la kaufland… doamne .. votati „PCR” si la parlamentare …

  4. Auziti explicatie ca a expus marfa in usa de acces ca sa nu se accidentetze clientii ! Pai ce se nu
    putea lipi un afis ‘ ATENTIE USA ^DAR CA SA VEDETI DECI CU ACORDUL DIRECTIEI EL A BOCAT USA CU PRODUSELE SALE! DECI CINEVA IL SUSTINE NU !!
    DAR LA IARNA NU VA DESCHIDE ACEA USA DOMNILOR PE UNDE VA VINDE PETARDE ca e mai usor sa dai petrade de tot felul si din alea de care ai voie si din alea interzise pe usa din spate !!
    Aplicati legea domnilor !

  5. Poate aflati si acea inundatiedin vara cand sau inundat o garamada de spatii datorita canalizarii pluviale care e facuta ca sa fie facuta poate iese cineva din conducere sa eplice de ce nu poate prelua apa canalizarea ! Sau e frica sa dea in comunicat ca loveste in altii care il tin in functie !
    De ce nu se vorbeste de acele geamuri facute in lateralul peretilor ca nu le dadea Isu aprobarea si ei in loc sa la faca ca oamenii normali au fcaut niste gemulelte de 30 de cm cand putea sa faca geamuri mari sa intre limina in Hale
    Sa spuna ca la darea in folosinta nu erau parazapezi pe acoperisul halelor si acum in vqra asta au cheltuit o gramada de bani pe ele !Unde sa vqzut sa preiei o cladire noua fara parazapezi pe acoperis? Na firma e de la Padureni ! N aa poate e rida cu cineva din …Bazar

  6. Trebuiau sa vina cu sursa de căldură de la vechea locatie. Nu ar trebui sa se planga de clienti. Candva in bazar gaseai tot felul de articole la un preț mai mic fata de magazine. Dar acuma au un pret de zici ca sunt de la Zara mai scumpe ca in oras. Cara marfa cu geanta si vrea profit supermagazin. Sau dus vremurile cand invarteau banii cu lopata. La munca frate. Nu te tine nimeni cu forta acolo.

  7. Ala care se plange ca nu mai vinde articole de pescuit ? Inainte sa spuna asta sa se Intrebe de ce in oras acle pridus e mai scump cu doi lei fata de al lui ? Ptr ca ala din ORAS BATE IN CASA DE MARCAT ! EL E OBIANUIT LA VECHIUL BAZAR SA EXPUNA MARFA PE JOS PE CUTII DE CARTON, PLATEA MAXIM 15ODE LEI CHIRIE SI DE FAPT OCUPA CATEVA TARABE BUNE ,SPATII DE DEPOZITATRE CARE NU ERAU TAXATE ACOLO LANGA BARUL LUI VASILE ,SI TOT EL SE PLANGE ?CATE BONURI DA PE ZI LA
    POTCOAVE ? SAU LA BETELE DE PESCUIT?
    ALA CARE A BLOCAT USA DIN GALA 5- TOT EL E TARE IN GURA CA ASA A FACUT IN BAZARUL VECHI A OCPAT PAORTA UNU CU ACORDUL ADMINISTRATORULUI SI EXPUNE MARFA SI IN POARTA SI PE ALEEA CATRE BIROURI SI PA PLATA AVEA MAI NIMIC POATE VERIFICA CINEVA ACTELE PTR CHIRII DE ACU TREI PATRU ANI ! CHIOSC PTR PETRADE INTRE HAINE DESI BAZARUL VECHI NU AVEA AUTORIZATIE LA IN INCENDIU SI TOT ASA ! EL E PLATITOR BUN ARE RELATII PESTE TOT ! CA NA ARE CHIOSC SI IN CENTRU SE STIE UNDE E PUS ACEL CHIOSC !

    • Trebuiau sa vina cu sursa de căldură de la vechea locatie. Nu ar trebui sa se planga de clienti. Candva in bazar gaseai tot felul de articole la un preț mai mic fata de magazine. Dar acuma au un pret de zici ca sunt de la Zara mai scumpe ca in oras. Cara marfa cu geanta si vrea profit supermagazin. Sau dus vremurile cand invarteau banii cu lopata. La munca frate. Nu te tine nimeni cu forta acolo.

    • Vecina lu ala care vinde artocole de pwscuit si se plange de vanzare Sa nj ae mai planga ca A LICITA 150 de lei pe mp adica 3500de lei chirie pe luna !.cam asa stau treburile ca sa dai 3500 de lei chirie pe luna insemana ca faci si incasari nu ? Doar ji aduce bani de acasa ! Si apoi ni e depalns ca re trei spatii in bazar !

  8. Cea mai mare bataie de joc a primariei! Primarul le-a promis caldura iarna celor din bazar. Teapa! Vrei caldura? Sa-ti bagi in priza. Dar stai ca nu prea poti sa-ti bagi in priza ca le sar astora din administratie senzorii ca faci scurtcircuit. Un amarat de minifrigider ca sa ai cateva sticle de apa rece in timpul verii toride nu poti sa bagi in priza. Ce sa mai zicem de calorifere electrice? Erau oamenii fericiti ca pleaca din vechea locatie si au ajuns cum nu se putea mai rau. Parca in bataie de joc la trei luni de la mutare, au si inceput lucrarile pe varianta dupa cinci ani de tergiversari. Tot in bataie de joc, firma constructoare nu e in stare de sase luni sa termine un ciot de strada de la Ana Ipatescu pana la bazar. Au excavat si astupat santul din fata bazarului de vreo zece ori. Tot in bataie de joc, administratia vine cu tot felul de evenimente in parcare care blocheaza intrarile in bazar fix in perioadele cand ar trebui sa se faca vanzare. Ultimul eveniment e targul de blanuri organizat inaintea de inceperea anului scolar. Bine ca la anul nu o sa mai fie la ce vanzari au avut anul asta vanzatorii de blanuri. Dar mie frica ca la anul nu o sa mai fie vanzatori deloc. Peste 90 la suta dintre vanzatori vin cu bani acasa ca sa plateasca chiria. Cat o sa mai tina treaba asta?

    • PS: Marfa e expusa in afara standurilor fiindca pur si simplu in stand nu-ti intra nimeni. Si asa nu e cine stie ce lume. La inceput ziceau toti ca standurile sunt inchise si nici pana la jumatatea halei nu veneau sa vada marfa. Daca nu mai lasa cu marfa expusa in afara standului, a doua zi jumate de bazar isi ia talpasita si pleaca.

      • SERIOS DAR daca ai pakto suprafata pe care o folosesti in afara standului ai mai expune ? SI CE INSEAMNA MARFA EXPUSA INAFARA STANDULUI CATEVA PRODUSE PE GEAM NU? PUI ACOLO CATEVA PRODUSE DPE CARE LE AI LA VANZARE NU MESE DE 4metri patrati de clentul nupaote intra iar in bazar va plangeti ca sunteti raciti PAI STATI IN STANDURI NU PE ALEE LA PANDA DE CLIENTI !

      • ITI DAI SEAMA ce amenintare ca pleca jumate din bazar !! Pai daca ati plati suprafata ocupata din fata standului cum ar fi normal sa platiti cum se palteste si la piete ,ai mai pune marfa in fața standului!sa dai vreo doua sute de lei pe luna in plus? TARE CURIOS AS FI SA VA VEDEM CAND E VORBA SA PLATITI ! CA ASA ati expus in vechiul bazar fara sa platiti ,sau faceati jumate jumate jumate stiti voi cu cine ,o taraba doau pe acte restul fara …randul doi acolo unde erau si angajati dapto..! Ati ajjns in vechiul.bazar sa aveti vate 10-15tarabe dar in acte doua !

        • Căutați degeaba vinovații. Bazarul este o Investiție proastă ca și Autogara, ca și piatra cubica din centru marca înregistrată a inginerului in constructii Vasile Paval. primar de Vaslui.
          Ar trebui pusa o placheta la intrarea in noul bazar din Vaslui cu titlul :
          Construcție fara autorizatie ISU, fara caldura iarna, fara aer condiționat vara, fara canalizare, in valoare de 7 milioane de euro din taxe si impozitele vasluienilor realizată în mandatul primarului inginer în constructii Vasile Pavăl.

          Poate nu iși ia piatra cubica din centru acasa cind pleaca din primarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.