spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Nouă false măicuțe au escrocat pe Internet, cu servicii „ritualice”, mai multe persoane. Prejudiciu de sute de mii de lei

- Advertisement -

Sub pretextul că sunt măicuţe, nouă femei au reușit, în doar câteva luni, să păcălească mai multe persoane, de la care au primit în jur de 250.000 de lei. Trei dintre ele au fost reținute după o serie de percheziții efectuate marți în trei județe din țară.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, au pus în executare, marți, 2 aprilie, zece  mandate de percheziție domiciliară, în județele Vrancea, Galați și Vâlcea, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic.

„Din cercetări a reieșit că, din luna octombrie 2023 și până în prezent, 9 persoane, cu vârste între 18 și 75 de ani, din județele Vrancea, Galați și Vâlcea, ar fi creat mai multe pagini de internet prin care, sub pretextul că sunt măicuțe, ar fi oferit servicii ritualice, inducând în eroare mai multe persoane din țară cât și din străinătate, obținând astfel sume importante de bani”, precizează Poliția Română…https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/noua-false-maicute-au-escrocat-pe-internet-cu-2352050.html#google_vignette

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.