Pretenţii europene de secolul 21, realităţi de ev mediu. Dintre cei 1.035 km de drumuri judeţene din Iaşi, circa 75, adică o cincisprezecime, nu au nici măcar o piatră pe ele, fiind pur şi simplu de pământ. Practic, vezi două dâre, ca două cărări: urmele roţilor de căruţă, sau V-urile anvelopelor de tractor, cu iarbă între ele. Ori, în cel mai rău caz, dacă drumul urcă sau coboară, vezi şanţul săpat de apa ploilor. Bornele kilometrice alb-albastre te asigură că nu te-ai rătăcit: eşti pe un drum judeţean. Adică, potrivit scriptelor oficiale, adică normativelor Guvernului şi Ministerului Transporturilor, ar trebui să fim pe un drum de 6-8 metri lăţime, cu o grosime a stratului de balast de 30 de centimetri, apoi un strat de piatră spartă de cel puţin 25 cm, iar deasupra acestora, un asfalt gros de minim 14 cm.
Lăţimea standard a platformei unui drum judeţean este cuprinsă între 8 şi 9 metri, din care partea carosabilă are 6-7 metri. Valorile maxime corespund unui trafic intens. Lăţimea e doar un parametru al unui drum, dar, alături de îmbrăcăminte, este cel mai vizibil. Evident, la o asemenea lăţime, este vorba de două benzi, câte una pe sens. Totuşi, unul dintre ultimele drumuri judeţene modernizate parţial are pe o distanţă de aproximativ un kilometru o singură bandă, cu o lăţime de patru metri. Este vorba de DJ 248D, care trece prin Păun şi Tomeşti, legând astfel două drumuri naţionale, 24 şi 28. La capătul localităţii Tomeşti, asfaltul dispare şi drumul continuă direct pe pământ încă doi kilometri greu practicabili – dintre care 800 de metri prin pădure – până aproape de Păun. Tocmai pădurea împiedică pentru moment continuarea lucrărilor. Însă preşedintele CJ e optimist şi spune că, în ciuda problemelor de ordin birocratic şi ecologic, peste un an se va putea circula pe aici.
