spot_img
spot_img
8.1 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Noi medalii pentru frații Darius și Sasha Negrescu

- Advertisement -

PERFORMANȚĂ… Frații Darius și Sasha Negrescu din Bârlad au urcat din nou pe podium. De data aceasta, tinerii sportivi au performat la Campionatul Național de Kempo Submission de la București. Darius Negrescu și-a apărat titlul cucerit anul trecut și a câștigat aurul la categoria 12-14 ani, 45 de kilograme, iar Sasha s-a clasat pe locul trei, cucerind medalia de bronz.

Campionatul Național de Kempo Submission pentru seniori, juniori și copii, desfășurat în sala Apollo din București, a adunat la start aproximativ 500 de sportivi de la 36 de cluburi din țară. Competiția a fost organizată de Federația Română de Kempo, condusă de Amato Zaharia. Frații Darius și Sasha Negrescu, elevi cu bursă de merit la Școala Gimnazială nr. 8 “Episcov Iacov Antonovici” Bârlad se antrenează în cadrul clubului VIP Guard Tecuci, sub îndrumarea antrenorului Luis Turcu, iar la competiția de la finele săptămânii trecute au cucerit două medalii. Darius Negrescu s-a clasat pe primul loc la categoria 12-14 ani, 45 de kilograme, iar Sasha terminat pe locul trei. Pentru Darius Negrescu urmează o participare la Campionatul European de Ju-Jitsu 2024 (U21, U18 și U16), competiție care se va desfășura la Pitești, în perioada 4-7 aprilie. El este component al lotului național de Ju-Jitsu FRAM ce reprezintă România la această ediție a Campionatul European, care va aduna la start 1058 de sportivi din 29 de țări. Darius va concura la categoria 14-16 ani – 44 de kilograme, fiind singurul sportivi care reprezintă Bârladul la această competiție internațională.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.