spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Noi detalii despre amnistia fiscală pe care o pregăteşte Guvernul

- Advertisement -

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat duminică că proiectul de amnistie fiscală lansat în urmă cu o săptămână ar putea fi adoptat de Guvern în următoarele săptămâni, iar acesta se va aplica și persoanelor juridice, dar și persoanelor fizice.

Amnistia fiscală prin care firmele care plătesc datoria de bază şi dobânzile scapă de plata penalităţilor de întîrziere va fi extinsă şi la nivelul persoanelor fizice.

„Propunerea noastră este să se aplice tuturor contribuabililor, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice. Este un impuls pe care consider că trebuie să-l dăm economiei, coroborat cu ceea ce Codul fiscal aduce în 2016, pentru că de o parte ca stat primim mai multe venituri până în martie 2016 atunci când avem nevoie efectiv de bani, pe de altă parte, cei care au constângeri vis a-vis de penalitățile pe care trebuie să le suporte față de stat pot să aibă un nou început în economie”, a declarat pentru ministrul Finanțelor.

El a adăugat că se are în vedere și un sistem de recompensare a celor care și-au plătit penalitățile și a celor care sunt ”la zi” cu plățile. ”Așa este normal să facem, să privim spre ambele categorii”, a adăugat Teodorovici, citat de Agerpres.

”Cei care pot beneficia de această ordonanță, în sensul că li se vor șterge din penalități dacă ei își vor stabili un calendar de rambursare către stat, să nu fie blamați pentru că totuși motivele care stau în spatele acestora sunt obiective. Să nu uităm că în anii 2010 — 2012, piața, economia în România a fost una la nivel foarte scăzut, au fost foarte multe firme închise, foarte multe companii care și astăzi trag după acea perioadă din păcate nefastă pentru România”, a mai spus ministrul.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/noi-detalii-despre-amnistia-fiscala-pe-care-o-pregateste-guvernul_1807916.html#ixzz3oLPUlJkj
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.