CAMPANIE ELECTORALĂ PE SPATELE SINISTRAȚILOR… Florin Spătaru, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, a dat asigurări că persoanele afectate de inundații din județele Vaslui și Galați vor fi ajutate în continuare de Guvern. “Nu poți să lași oamenii aceia să stea în containere și în corturi pe perioada iernii”, a atras atenția reprezentantul Guvernului, deși mulți dintre acei sinistrați au refuzat din start acest tip de ajutor, preferând să se cazeze la rude în această perioadă. Despre modul cum au fost împărțite aceste ajutoare și cine a beneficiat cu adevărat de ele, citiți zilele următoare într-o investigație realizată de cotidianul Vremea Nouă, în comunele care doar au pozat că sunt afectate. S-au dat 866 de astfel de ajutoare pentru tot atâtea familii, însă mai bine de jumătate sunt nemeritate
După 10.000 lei pentru fiecare locuință inundată și după 15.000 lei vouchere pentru electrocasnice, vasluienii care au avut de suferit în urma viiturii din 13-14 septembrie vor fi, în continuare, sprijiniți de Guvernul României, după cum a precizat Florin Spătaru, fostul ministru al Economiei. “După ce se întâmplă un astfel de eveniment și după ce avem mii de case demolate, o parte din ele din paiantă construite așa cum au fost construite, putem să filosofăm foarte mult pe tema asta. Dar ceea ce a făcut Guvernul în primă instanță a fost să acorde acel ajutor de 10.000 lei, într-adevăr, cheltuieli de urgență, plus acel voucher de 15.000 lei pentru electrocasnice. Normal că în perioada următoare nu poți să lași oamenii aceia să stea în containere și în corturi pe perioada iernii și, atunci, normal că vom acționa”, a precizat actualul consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Marcel Ciolacu.
Asigurările locuințelor din rural, obligatorii
Tema poliței de asigurare obligatorie – PAD – trebuie pusă pe ordinea de zi la începutul noului mandat al Guvernului din 2025, pentru că avem multe situații excepționale cu care nu ne-am mai confruntat până acum, iar acest sistem în sine trebuie îmbunătățit, a mai afirmat Florin Spătaru.
“Orice propunere care are legătură cu această asigurare, care vedem în acest moment, în condițiile schimbărilor climatice, este cu atât mai necesară, trebuie făcută cât mai repede, pentru că nu vorbim de bani – sumele nu sunt extraordinare, e adevărat. Oricine poate veni și spune: „Da, dar asigurarea de 20.000 euro s-ar putea să nu-mi acopere valoarea pe care o am”. Foarte bine, te duci și îți faci una facultativă, dar această asigurare, cumva, cel puțin pentru începutul noului mandat al Guvernului din 2025, trebuie pusă pe ordinea de zi. De ce? Pentru că vedem că avem multe situații excepționale cu care nu ne-am mai confruntat până acum. Da, vorbim de inundații, lucruri despre care cineva poate veni să spună: „Domnule, dar n-ai știut că ești într-o zonă inundabilă?” Vreau să vă spun un lucru: eu am trăit în 2006 experiența unei inundații într-o societate în care lucram la vremea respectivă. Nu mai avusesem o inundație acolo de 100 de ani. După 2006, la fiecare 3-4 ani a intervenit acest fenomen. Trebuia să facem diguri, să începem să ne protejăm împotriva inundațiilor. Aceste fenomene extreme, greu predictibile, într-o lume, într-o societate în care schimbările climatice devin extrem de importante, trebuie prevenite printr-un astfel de mecanism care într-adevăr să protejeze populația”, a spus Spătaru. În opinia acestuia, de la momentul implementării acestei asigurări obligatorii și până în prezent “mare lucru nu s-a făcut”. “Eu, sincer, chiar nu vreau să dau exemple, dar e posibil ca o bună parte – dacă 14% dintre cei care ar fi trebuit să încheie polițe de asigurare n-au încheiat polițe de asigurare, probabil că o bună parte dintre cei care n-au încheiat sunt chiar primarii, care nu au aceste asigurări. Dar asta ne duce la o concluzie că totuși acest sistem în sine trebuie îmbunătățit. De ce? Pentru că până la urmă, această poliță de asigurare nu este altceva decât un lucru obligatoriu pentru orice cetățean sau proprietar de locuință și atunci fac apel și la domnul prim-vicepreședinte (al ASF, Gabriel Avramescu – n. r.) și la cei de la ASF: “Haideți să gândim un mecanism prin care acest sistem, cumva, să fie facil într-o epocă digitală. (…) Sunt zeci de exemple de locuințe la care nu s-a dezbătut succesiunea și e foarte greu să se facă lucrul ăsta. Și atunci, modalitatea prin care aceste locuințe să poată să fie asigurate, din punctul meu de vedere, așa cum plătim taxa de ecarisaj sau un serviciu prin autoritățile locale, să gândim un mecanism prin care această asigurare obligatorie să se facă, să nu mai fii legat de o persoană sau o deplasare undeva, astfel încât să fie foarte ușor”, a mai transmis consilierul Spătaru. Totodată, el a ridicat și problema implicării asiguratorilor în acest proces.
“Mă pot pune în situația primarului și aș spune: cîți asiguratori sau agenți de asigurare au venit în localitatea respectivă, știind că trebuie încheiată în fiecare an această poliță de asigurare? Au venit și au bătut la ușă și au spus ‘haideți să ne apucăm să facem polițe de asigurare’?. Adică, putem să discutăm la nesfârșit pe tema asta, dar cumva trebuie găsit un mecanism, inclusiv împreună cu noi, cu cei din Guvern, care să fie facil, simplu și care într-adevăr să protejeze populația”, a mai menționat Florin Spătaru.