spot_img
spot_img
-0.9 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Nevăzătorii din Vaslui, revoltați: pensiile au scăzut cu 60%. “Ne prejudiciază grav. Pregătim un protest de amploare”

- Advertisement -

NEMULȚUMIRI… Persoanele nevăzătoare sunt cele mai afectate de noua formulă de calcul a pensiilor. Acestea au primit decizii cu valori de 60%-80% mai mici decât pensiile aflate în plată. Spre exemplu, un nevăzător din Vaslui, cu 11 ani și șase luni vechime în muncă, a realizat 8,63252 puncte. Pensia actuală, de 1755 lei, scade, conform noii legi, la 700 lei, adică mai puțin decât indemnizația socială pentru pensionari – 1.281 lei. Pe viitor, toate indexările care vor fi acordate, inclusiv cele menite să acopere inflația, vor viza pensia stabilită prin noua decizie, adică 700 lei, până când aceasta va ajunge la nivelul celei aflate în plată, adică 1755 lei. Astfel, pentru mulți ani de acum înainte pensia acestui vasluian va rămâne înghețată.

Asociația Nevăzătorilor din România a transmis printr-un comunicat de presă că noua lege a pensiilor, 360/2023, care va intra în vigoare la data de 1 septembrie aduce prejudicii majore persoanelor cu dizabilități vizuale. “Concret, noile decizii de pensie pe care nevăzătorii le primesc au valori cu 60% – 80% mai mici decât pensiile aflate în plată, fapt revoltător și inacceptabil. Atât conform vechiului act normativ în materie, Legea 263/2010, cât și legii ce urmează să intre în vigoare, 360/2023, pentru a se putea pensiona, nevăzătorii trebuie să lucreze un număr de ani echivalent cu o treime din stagiul de cotizare. Diferența vine din faptul că în trecut această treime era cuprinsă în formula de calcul drept stagiu complet, în vreme ce acum ea este în mod greșit socotită strict în baza contribuțiilor plătite. Așadar, cu toate că și Legea 360/2023 recunoaște ca excepție situația persoanelor cu deficiență vizuală gravă, ea nu ține cont de această particularitate în formula de calcul. Aplicarea mecanică a principiului contributivității are pentru comunitatea persoanelor cu dizabilități vizuale consecințe foarte grave, chiar dramatice”, a transmia Asociația Nevăzătorilor din România.

Un lucru cert: nevăzătorii care se vor pensiona după 1 septembrie vor avea pensii mai mici

Deciziile de recalculare conform Legii 360/2023 diminuează pensiile nevăzătorilor 60% – 80%. “Este adevărat că pensia în plată nu se modifică, însă în viitor ea nu se va putea indexa pentru o lungă perioadă de timp, astfel încât puterea de cumpărare a oamenilor va scădea treptat. Precizăm că toți nevăzătorii pensionați la limită de vârstă sunt puternic afectați de noua formulă de calcul, indiferent de domeniul în care au lucrat, fapt ce aduce atingere pe termen lung atât statutului lor social, cât și dreptului la o viața demnă. Chiar mai gravă este situația persoanelor cu deficiență vizuală care se vor pensiona după data intrării în vigoare a acestui act normativ. Aceasta întrucât vor avea pensii semnificativ mai mici față de cele care s-ar pensiona acum, folosind prevederile legii în vigoare, în condiții identice de salarizare și de stagiu de cotizare. Or, o asemenea situație generează în mod firesc o nemulțumire foarte puternică în rândul celor ce sunt încadrați în muncă. Totodată, punerea în practică a formulei de calcul va conduce, inevitabil, la pensionarea până la 1 septembrie a tuturor angajaților deficienți de vedere care îndeplinesc condițiile, iar acest fapt va însemna scăderea dramatică a gradului de ocupare, și așa foarte redus, din cauza absenței locurilo r de muncă adaptate. Astfel, nici integrarea socială, care se realizează pe deplin numai prin muncă, nici egalitatea de șanse, principiu ordonator al societății noastre, nu mai au vreo relevanță, în pofida angajamentelor internaționale semnate de România, inclusiv Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată prin Legea nr. 221/2010”, a transmis Asociația Nevăzătorilor din România.

Ce soluție propun nevăzătorii din țară

Adaptarea formulei de calcul a pensiilor constituie nu doar o posibilitate, ci o necesitate imediată, spun nevăzătorii din țară. “Numai astfel s-ar putea compensa, fie și parțial, inechitățile semnalate și s-ar întări sprijinul social acordat persoanelor cu dizabilități vizuale din partea statului și a societății în ansamblu, consolidând coeziunea socială. În acest sens, solicităm factorilor de decizie următoarele: creșterea de la 0,5 puncte la un punct pentru fiecare an lucrat a bonificației acordate persoanelor cu handicap grav; creșterea de la 0,25 puncte la 0,5 puncte pentru fiecare an lucrat a bonificației acordate persoanelor cu handicap accentuat; acordarea bonificației pe toată perioada lucrată până la pensionare, nu doar după 1 septembrie 2024. Subliniem că aceste modificări nu presupun absolut nici un efort bugetar în acest an, întrucât nu înseamnă creșterea pensiilor aflate în plată. Pentru adoptarea lor, este nevoie doar de înțelegerea specificului unei categorii vulnerabile și, mai cu seamă, de voință politică”, se arată într-un comunicat al Asociației Nevăzătorilor din România.

Nevăzătorii pregătesc un protest în Piața Victoriei

Nevăzătorii au anunțat că pregătesc organizarea unei ample manifestații de protest în a doua decadă a lunii septembrie la București, în Piața Victoriei. “Pe lângă nevăzători din întreaga țară și apropiați ai lor, familii, rude, prieteni, sunt bineveniți toți cei ce doresc să susțină această cauză. În paralel, vom continua demersurile instituționale pe lângă autorități, cu convingerea că responsabilii din structurile guvernamentale vor decide, fie și în ceasul al doisprezecelea, să trateze cu seriozitate și hotărâre această problemă acută pentru noi. Totodată, vom analiza oportunitatea unor acțiuni juridice, pornind de la contestarea individuală a deciziilor și până la invocarea neconstituționalității articolelor de lege. Dacă prevederile nu vor fi schimbate, un act normativ menit a instaura echitate în sistemul public de pensii va prejudicia ireversibil persoanele cu deficiență vizuală gravă. Din păcate, în momentul de față, dreptate pentru toți înseamnă, în litera legii, nedreptate flagrantă pentru nevăzători, ceea ce nu putem îngădui!”, a transmis Asociația Nevăzătorilor din România.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

9 COMENTARII

  1. Nevăzătorii au la rândul lor însoțitori bine plătiți…unii din ei beneficiază și de pensie de munca ..e dreptul lor asa e .Sunt nevăzători care au sute de milioane la ciorap …el primește pe luna în jur de 3500 …lunar..plus însoțitorul..de două zeci de ani ,nu depinde de nici un tratament și nu știu cît de nevăzător e cît încă se descurca..strictul necesar singur .

  2. Singurul nevăzător mulțumit de pensie este tatăl acelei funcționare de la DGASPC Vaslui care asa ORB cum este declarat conduce mașina și circula singur pe strada fără sa aibă baston ca adevărații orbi. Mai este mulțumit și directorul Cazacu care el vede foarte bine că nu are nici un drept de a avea acel certificat de handicapat cu atâtea facilități dar o face pe orbul.
    Rușine hoților, oare și Instituția este oarba, Instituția care ar trebui sa cerceteze pe cei ce au certificate fără sa fie într-adevăr cu handicap ?

    • da, asa pare ca este o nedreptate. si este. doar ca in articol nu se spune nimic despre cati nevazatori sunt afectati de aceasta lege. un numar foarte mare de persoane nevazatoare au o pensie absolut nesimtita. unii o au nesimtita de mica, altii o au nesimtita de mare. din informatiile pe care le detin, nevazatorii au pensii si de 8000 sau 10000 roni. culmea e ca nu protesteaza cei care au o pensie de 1800 roni, ci cei care au peste 5000 roni.

    • da! ai dreptate! asa e. doar ca despre asta nu scrie nici-un ziarist, fiindca asta nu e o stire de senzatie. da, fiindca ziaristii nu sunt profesionisti. ei fac stirea ca sa prinda la public. ca daca ar fi profesionisti s-ar informa la casa pensiilor si ar afla ca nevazatorii se impart in doua categorii. unii cu 1800 roni, si altii cu 10000 roni. o persoana nevazatoare are o pensie cat au bunicii si parintii mei la un loc.

      • Exact, și cu 1.600 lei pensie nici la azilele alea sociale ale popilor „de caritate” 😂 n-o sa ii primească, tragerea e minim 2500
        Dar și-o merita, au primit ce au votat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.