spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

NESIMTIRE SI INDOLENTĂ LA BAC-UL DE TOAMNĂ

- Advertisement -

• 12 candidati au fost eliminati, fiind prinsi cu surse de inspiratie • pe trei dintre ei i-a eliminat personal sefa ISJ Neamt • multi dintre tinerii intrati în febra examenului au venit la examen ca pe maidan • „Am văzut agresivitate în atitudinea unora, care stăteau tolăniti în bancă, iar cînd le spui să îsi corecteze tinuta au răspuns că nu încap altfel“, a declarat inspectorul general Luminita Vîrlan •

Candidatii intrati la probele scrise ale BAC-ului de toamnă au cam călcat cu stîngul de această dată. Pe de o parte, unii au venit hotărîti să copieze, în vreme ce altii, chiar dacă n-au scos sursa de inspiratie la vedere, au dat dovadă de indiferentă si chiar nesimtire în fata comisiilor de supraveghere. La prima probă scrisă a acestei sesiuni, în Neamt au intrat în examen 1.150 de candidati. Desi alti 173 si-au anuntat participarea, au rămas la faza de înscriere, pentru că nu s-au prezentat în fata comisiei. Dintre cei care au ajuns în sălile de testare, doisprezece au fost nevoiti să predea tezele înainte de vreme, pentru că au fost prinsi încercînd să copieze. Cinci dintre ei sustineau lucrarea la limba si literatura română la Colegiul Tehnic „Ion Creangă“ Tîrgu Neamt, unul la Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra Neamt, trei la „Vasile Sav“ Roman, unul la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ Piatra Neamt si doi la Colegiul Tehnic „Petru Poni“. Asadar, la final de probă, s-au strîns pentru corectare 1.138 de teze.

Prinsi cu mîta-n sac de „general“

Un sfert dintre cei eliminati din examen a ratat proba din cauza inspectorului scolar general Luminita Georgeta Vîrlan, care a intrat în sălile de clasă si i-a prins pe trei candidati cu surse de inspiratie asupra lor. „Am fost la Colegiul «Ion Creangă» să văd cum decurge examenul si am intrat în sălile unde se sustinea proba. Flerul pedagogic îti spune cam pe unde trebuie să verifici dacă vrei să descoperi surse de inspiratie si am găsit o domnisoară si doi domni care aveau cărti în bancă si semne puse, pentru a sti unde să deschidă manualele. Mi s-a părut o atitudine de sfidare, care mă face să concluzionez că pînă la urmă nu s-a înteles nimic din ceea ce se vrea a fi acest examen, de către unii candidati. M-am supărat si pe unii dintre colegii supraveghetori. Poti fi tolerant în unele situatii, dar nu atunci cînd furi din startul în viată al unor tineri. Ca o chestiune de conduită generală, pot aprecia că au fost foarte multi candidati care nu aveau nici măcar o tinută vestimentară corectă pentru astfel de situatii. Sînt absolventi care au venit la examen în pantaloni scurti. O astfel de costumatie îti spune ceva. Dacă i-as fi văzut scriind, chiar nu îmi păsa nici de lungimea părului, nici de a pantalonilor. As fi vrut să îi întreb pe unii dacă stiau unde se petrece actiunea din opera «Adela», pe care au avut-o de abordat la unul dintre subiecte. Sînt convinsă că multi dintre tinerii în pantaloni scurti habar nu au că s-a petrecut la cîtiva kilometri de ei, la Băltătesti. Mă îndoiesc că o persoană care nu stie că la un examen îti adecvezi tinuta asa cum faci la nuntă, la piată ori la biserică, a stiut ce să scrie în teză. Au venit să sfideze colegi, profesori, membrii comisiei de examen. Am văzut agresivitate în atitudinea unora, care stăteau tolăniti în bancă, iar cînd li s-a spus să îsi corecteze tinuta au răspuns că nu încap altfel“, a declarat inspectorul general Luminita Georgeta Vîrlan.

Subiecte de aceeasi dificultate la ambele sesiuni

Ieri, elevii au avut la dispozitie trei ore pentru a rezolva trei subiecte. Dacă în prima sesiune genul dramatic le-a dat bătăi de cap la limba română, în sesiunea din toamnă elevii au primit la subiectul al treilea nuvela. La cea dea doua sesiune a Bacaureatului, elevii au avut de răspuns la nouă întrebări pe baza unui text din romanul „Adela“ a lui Garabet Ibrăileanu. Absolventii au mai avut de redactat un text argumentativ depre prietenie pornind de la ideile generate de afirmatia lui Nichita Stănescu „Prietenia nu este un dor, este o prezentă“. La subiectul al treilea elevilor li s-a cerut să redacteze un eseu în care să prezinte modul în care se reflectă o temă (banul, destinul, istoria, familia) într-o nuvelă studiată. În iunie, cînd a fost prima sesiune, candidatii au avut de rezolvat subiecte vizînd opere ale scriitorilor Mircea Eliade, Nichita Stănescu si I.L.Caragiale. La primul subiect au avut de răspuns la nouă întrebări pe baza operei „Nuntă în cer“ de Mircea Eliade. Textul argumentativ de la subiectul al doilea a vizat o afirmatie a lui Nichita Stănescu: „A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă“. Genul dramatic de la subiectul al treilea le-a ridicat cele mai mari probleme elevilor. Ei trebuiau să aleagă unul dintre textele dramatice studiate, apartinînd scriitorilor I.L. Caragiale, Camil Petrescu sau Marin Sorescu. Multi au scris că „Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război“ se înscrie în acest gen, altii nu au luat în calcul piesele de teatru ale lui Caragiale, pentru că erau comedii. Profesorii de română apreciază că subiectele s-au încadrat la acelasi nivel de dificultate ca la sesiunea din vară. „S-au încadrat în linia generală a normalitătii unor subiecte de Bacalaureat. S-au cerut chestiuni de limbă, de vocabular, s-a urmărit modul cum poate fi abordată o afirmatie în cadrul unui eseu. Sînt la acelasi nivel de dificultate ca si în luna iunie“, a declarat profesorul de limba si literatura română Lucian Iordăchescu, de la Colegiul „Petru Rares“. La nivel de tară, Bacalaureatul a fost promovat, în prima sesiune din acest an, de 45,59% dintre candidati, procentul înregistrat în Neamt fiind cu circa trei puncte mai mare. Pentru această sesiune, reprezentantii ISJ Neamt mizează pe un procent de promovabilitate de circa 60%, avînd în vedere că multi dintre tinerii înscrisi în examen vor avea de sustinut mai putine probe, adică pe acelea la care nu au obtinut notă de trecere sau nu le-au dat deloc.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.