spot_img
spot_img
4.7 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Nelu Tãtaru, fatã în fatã cu provocarea vietii sale: suspect de luare de mitã, cu calea în politicã, momentan, obturatã

- Advertisement -
Deputatul Nelu Tataru, fost ministru al sanatatii, a fost adus la sediul DNA Iasi, fiind acuzat de luare de mita de la pacienti, in calitatea sa de medic chirurg la spitalul din Husi

SOC… Descinderea procurorilor DNA Iasi la spitalul municipal „Dimitrie Castroian” a produs ieri o rumoare fãrã precedent în Husi si nu numai, întrucât cel cãutat de anchetatori era doctorul Nelu Tãtaru, demnitarul care, dincolo de calitatea de deputat în Parlamentul României, a fost ministru al Sãnãtãtii, functie care i-a adus notorietate în întreaga tarã. Procurorii însotiti de mascati au pãtruns în unitatea medicalã si l-au gãsit pe dr. Tãtaru în timp ce îsi vedea pacientii. Fostul ministru al Sãnãtãtii a aflat, astfel, cã este vizat de acuzatiile de „luare de mitã” si ar fi fost monitorizat câteva luni la rând. Doctorul a fost condus la DNA Iasi, iar în urma sa anchetatorii au mers si la farmacia detinutã de sotia sa, unde, de asemenea, au fãcut perchezitii si, spun unii, ar fi luat niste imagini de pe camerele de supraveghere. Cabinetul sãu medical a fost sigilat de procurori si nici el, nici locuinta nu au putut fi perchezitionate, întrucât Nelu Tãtaru are imunitate parlamentarã. La Iasi, la DNA, audierile au durat în jur de douã ore, timp în care doctorul Tãtaru a fost secondat în discutia cu anchetatorii de doi avocati, huseanul Radu Bobârnat si avocata din Iasi, Sandra Grãdinaru. „Nu sunt vinovat. Nu am conditionat niciodatã actul medical si nu am cerut nimãnui nimic”, a spus doctorul Tãtaru, la iesirea de la audieri. Probabil, tot în acele momente a aflat si verdictul uluitor de rapid al colegilor din conducerea PNL, care, reuniti în Biroul Politic National (BPN), au decis, fãrã sã mai astepte mãcar finalizarea primelor audieri de la DNA Iasi, sã îl demitã din toate functiile politice si sã nu mai fie de acord cu candidatura acestuia la alegerile parlamentare de pe 1 decembrie.

Pânã sã fie publicat comunicatul de cãtre procurorii DNA Iasi, „sursele” au avansat diverse ipoteze, ba cã ar fi luat de 100 de ori mitã în perioada cât a fost monitorizat de DNA, ba cã ar fi luat ouã, gãini sau rate de la pacienti, pentru a-si îndeplini activitatea de medic. Dupã-amiazã însã, au venit precizãrile oficiale din partea Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), care, destul de rezumativ, au arãtat motivele pentru care fostul ministru al Sãnãtãtii este vizat de anchetã. Procurorii au sustinut cã Nelu Tãtaru, în calitate de chirurg la spitalul din Husi, ar fi primit de la 45 de pacienti sume de bani variind între 100 si 500 de lei, dar si bunuri alimentare. Anchetatorii nu fac niciun fel de altã precizare legatã de probele care ar dovedi „luarea de mitã”, rezumându-se la a preciza clar doar perioada în care medicul Tãtaru ar fi primit mita, si anume 3 aprilie – 12 iulie.

Procurorii DNA Iasi: „Suspectul ar fi primit cu titlu de mitã sume de bani cuprinse în general între 100 si 500 de lei, precum si bunuri alimentare, de la 45 de persoane”

Comunicatul integral transmis de DNA Iasi în cursul zilei de ieri, 10 octombrie, are urmãtorul continut: „Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Iasi au dispus efectuarea în continuare a urmãririi penale fatã de Tãtaru Nelu, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Husi (jud. Vaslui) si deputat în Parlamentul României, acesta dobândind calitatea de suspect pentru sãvârsirea infractiunii de luare de mitã în formã continuatã (57 de acte materiale). În ordonanta procurorilor se aratã cã, în cauzã, existã aspecte din care rezultã suspiciunea rezonabilã ce contureazã urmãtoarea stare de fapt: În perioada 03 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Husi, suspectul Tãtaru Nelu ar fi primit cu titlu de mitã sume de bani cuprinse în general între 100 si 500 de lei, precum si bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienti/apartinãtori), în legãturã cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv interventii chirurgicale, consult pacienti ori eliberare de retete medicale. Suspectului i s-au adus la cunostintã calitatea procesualã si acuzatiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedurã penalã. În cauzã se mai efectueazã urmãrirea penalã si privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecti pentru sãvârsirea infractiunii de dare de mitã. Facem precizarea cã efectuarea urmãririi penale este o etapã a procesului penal reglementatã de Codul de procedurã penalã, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situatie, sã înfrângã principiul prezumtiei de nevinovãtie. Mentionãm cã prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relatia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotãrârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019″, au transmis procurorii DNA Iasi, în comunicatul oficial.

Varujan Vosganian, parlamentarul care a plâns si a dat cu mir când procurorii DNA i-au cerut ridicarea imunitãtii, vine la Vaslui, sã conducã PNL-ul

Vestea cã doctorul Nelu Tãtaru a fost vizat de descinderea procurorilor DNA si a fost dus la audieri pentru „luare de mitã” a fost una socantã pentru cei mai multi dintre huseni. Au fost, într-adevãr, si unii, adversari politici consacrati ai doctorului Tãtaru, care, ce-i drept, nu de putine ori îl amenintau fãtis cu DNA-ul, încântati de toatã rumoarea creatã. Ceea ce însã a fost cu adevãrat interesant si destul de greu de înteles, a fost reactia colegilor liberali ai lui Nelu Tãtaru, reuniti, ce coincidentã, chiar în aceeasi zi (ieri, 10 octombrie) în Biroul Politic National al PNL. Acestia nu doar cã au asteptat ca DNA-ul sã formuleze comunicatul oficial, ca sã afle ce i se imputã concret colegului Tãtaru, dar nici mãcar nu au asteptat sã se termine audierile, ca sã afle ce are de zis cel acuzat. Au trecut, transant si, ca o ironie, chirurgical, la tãierea de peste tot a doctorului de la Husi. La propunerea presedintelui PNL, Nicolae Ciucã, Nelu Tãtaru a fost demis din toate functiile politice din partid, din functia de presedintele al PNL Vaslui, din functia de presedinte al Comisiei de Sãnãtate din Camera Deputatilor si, fãrã nicio ezitare, au anuntat cã nici nu mai poate candida la alegerile parlamentare.

Rãspunsul lui Nelu Tãtaru dupã ce a fost demis din toate functiile politice

DECLARATIE…Calm, ca un adevãrat chirurg, doctorul Tãtaru a rãspuns, în fata sediului DNA, când a fost întrebat de jurnalisti despre deciziile colegilor de la Bucresti, cã: „Nu este nicio problemã. Vom vedea. Sunt nevinovat”. Doctorul a mai spus cã nu a conditionat niciodatã actul medical si nu a solicitat nimic niciunui pacient. Între timp, aceleasi surse dau ca sigurã solicitarea procurorilor DNA Iasi de a i se ridica lui Nelu Tãtaru imunitatea parlamentarã pentru a-i fi perchezitionat cabinetul parlamentar si, probabil, locuinta, dar nu si pentru retinerea acestuia. Rãmâne de vãzut ce va fi în acest sens. Cert este cã liberalii de la Bucuresti l-au trimis sã fie presedinte interimar pe Varujan Vosganian, un politician venit din ALDE în PNL, ca urmare a fuziunii. Va fi foarte interesant dacã acesta va pãstra ceva din listele pentru Senat si Camera Deputatilor, deja pregãtite de doctorul Tãtaru. Mai în glumã, mai în serios, unii spun cã Varujan Vosganian ar trebui sã înteleagã foarte bine contextul anchetei DNA, cãci si el a fost vizat nu de unul, ci de douã dosare DNA, în care procurorii au cerut de tot atâtea ori ridicarea imunitãtii parlamentare. Senatorul Vosganian însã a plâns în fata colegilor din Parlament si i-au rugat sã respingã solicitarea procurilor DNA. A fãcut rugãciuni si a fost dat si cu mir, în asa fel încât ajutorul divin nu a întârziat sã aparã. Drept dovadã, iatã, dupã ce a depãsit cu bine anchetele procurorilor, este trimis acum sã conducã PNL Vaslui, semn cã uneori existã si happy-end dupã o întâlnire cu DNA-ul.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri