FACILITĂȚI… Negreștenii care au datorii la primărie și vor să le achite sunt scutiți de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale. Trebuie însă să îndeplinească o condiție importantă: să plătească integral datoria până la data de 29 noiembrie 2021. Consiliul Local Negrești a aprobat o hotărâre în acest sens, principalii beneficiari fiind personele fizice, nu și cele juridice. “Scutirea se aplică în proporție de 100% pentru majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale, dacă obligațiile bugetare certe, lichide și exigibile, vor fi achitate la data depunerii cererii, dar nu mai târziu de 29.11.2021, inclusiv, sub sancțiunea decăderii”, se explică în Procedura de acordare a facilităților fiscale constând în anularea majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale restante la data de 31.12.2020 inclusiv.
Potrivit aceluiași document, pentru a beneficia de scutire, contribuabilul persoană fizică trebuie să depună declarațiile și documentele de proprietate în cadrul Serviciului impozite și taxe, moment în care se verifică concordanța dintre datele din evidența fiscală și cele înscrise în actele de proprietate/declarații și se eliberează o notă de plată din care rezultă atât creanțele principale restante și curente scadente ce trebuie achitate cât și suma ce urmează a fi anulată. “După stingerea debitelor prin orice mijloacele legale de plată, contribuabilul depune cererea pentru acordarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere, până la data de 29.11.2021 inclusiv, sub sancțiunea decăderii, la registratura UAT Negrești. Cererea însoțită de documentația privind scutirea la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale datorate bugetului local, va fi analizată de Serviciul Impozite și Taxe, în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia”, se mai arată în Procedura de acordare a facilităților fiscale.