spot_img
10.5 C
Vaslui
24-oct.-2024
spot_img

Negocierile în problema transnistreană vor fi reluate la 30 noiembrie

- Advertisement -

Prima reuniune oficială în formatul 5+2 pentru reglementarea problemei transnistrene va avea loc la Vilnius în perioada 30 noiembrie -1 decembrie, după o întrerupere de aproape şase ani.

Mediatorii şi observatorii în procesul de reglementare transnistreană au efectuat la sfârşitul săptămânii trecute o vizită în Republica Moldova, în cadrul căreia s-au întâlnit cu liderii politici de la Chişinău şi Tiraspol, anunţă un comunicat al Misiunii OSCE în Republica Moldova.

‘Nu ne putem permite să pierdem timpul şi impulsul pozitiv produs la Moscova. Salut faptul că astăzi părţile au acceptat invitaţia preşedintelui în exerciţiu al OSCE, ministrul afacerilor externe lituanian Audronius Anubalis, de a se întâlni la Vilnius pentru a participa la prima întrevedere oficială în formatul ‘5+2’, potrivit ambasadorului Giedrius Čekuolis, reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru conflicte prelungite

Decizia de reluare a negocierilor oficiale, întrerupte la începutul anului 2006, a fost luată la Moscova la 22 septembrie. Participanţii la întrevederea din capitala Rusiei au convenit ca prima întrevedere oficială în formatul ‘5+2’ să fie dedicată discuţiilor privind principiile şi procedurile procesului de negocieri oficiale.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.