Poate este unul dintre cele mai cunoscute stabilimente dedicate bolnavilor psihic din ţară. Găneşti, judeţul Galaţi. 76 de femei şi 82 de bărbaţi îşi aşteaptă biletul către lumea cealaltă între pereţii faianţaţi ai acestei unităţi medico-sociale. Deşi toţi locatarii sunt catalogaţi cu boli mentale, minţile strălucite din Ministerul Sănătăţii nu au catadicsit să ridice această unitate la nivel de spital. Culmea este că, deşi unora dintre pacienţi le place să iasă la plimbare, austeritatea şi reducerile bugetare nu permit angajarea unor oameni de pază.
Oameni cu priviri pierdute
Îi vezi din prima secundă. Se uită la tine cu priviri din altă lume. Nu îţi cer mâncare. Vor ţigări, bani şi puţină companie. Au uitat ce înseamnă a fi normal. Unii dintre ei poate că nu au ştiut niciodată. Prin curte stau ascunşi prin unghere în momentul în care soseşte vreun străin. Au grijă de animale. Sunt bolnavii psihic din unitatea medico-socială Găneşti. Universul lor se învârte între micul dejun, prânz şi cină. Mese pe care le servesc într-un miros pestilenţial de urină şi fecale, provenit din camerele pe care infirmierele, al căror număr este insuficient, nu au timp să le cureţe. O viaţă departe de a fi umană, departe de a fi normală. 78 de kilometri depărtare de Galaţi şi multe milenii distanţă de umanitate.
Scene horror
Hitchcock ar fi avut ce învăţa de la Găneşti. Anumite scene nu ar intra nici în filmele sale. După cum povesteşte personalul, de-a lungul anilor au existat scene de o violenţă incredibilă. De pildă, una dintre paciente i-a scos ochiul unei colege de cameră cu mâinile goale, după care a aruncat organul de perete, doar pentru distracţie. O altă femeie a încercat să se sinucidă. A înghiţit cozi de lingură rupte, în speranţa că va muri. Nu a reuşit. A fost salvată. După ce a fost externată, s-a spânzurat cu un cearşaf de gratii. Au existat şi scene de amor fierbinte. Legea nu permite administrarea de pastile contraceptive, aşa că doi pacienţi au avut şi un copil. Fetiţa, care acum are cinci anişori, a ajuns în grija Direcţiei de Asistenţă Socială. Măcar din punctul acesta de vedere statul a luat o decizie sănătoasă. Aceea de a nu lăsa un copil să crească printre bolnavii psihic. Toate acestea se petrec la nici 50 de metri de şcoală.
„Unii pe poartă, alţii peste garduri”
Directorul unităţii, doctorul Emilia Ştefănescu, recunoaşte şi ea că lipsa pazei reprezintă într-adevăr o problemă, însă susţine că nu prea are ce face în această privinţă. „Pe timp de zi nu există niciun fel de pază, deoarece normativele în vigoare nu prevăd acest aspect. O parte dintre ei ies pe poartă, o parte peste garduri. Nu avem ce face”, ne-a explicat dr. Ştefănescu. Grav este că în imediata apropiere se află şcoala generală din comună. Deşi, până în acest moment, niciun bolnav psihic nu şi-a căutat de lucru la şcoală, totuşi copii trăiesc zi de zi cu acest pericol lângă ei.
“Nu rezistă nimeni prea mult”
„La noi nu există externări. Cei care ajung aici pleacă doar cu picioarele înainte. De multe ori, nici când mor, familia nu vrea să audă de ei. Îi îngropăm noi la Cristeşti, într-o parte a cimitirului rezervată exclusiv lor”, a mai explicat directorul. „Noi, băştinaşii, nu prea avem ce face. Unitatea este cel mai mare angajator din zonă. Eu sunt de 18 ani aici. Alţii, care sunt repartizaţi nu rezistă nici măcar şase luni. Vin, văd despre ce este vorba şi pleacă. Nici măcar nu ai ce le spune”, a explicat una dintre asistente. De altfel, personalul şi aşa insuficient a suferit şi două pierderi anul trecut. „Doi infirmieri ne-au murit. Unul s-a spânzurat, iar altul a făcut infarct. De-abia anul acesta am reuşit să mai aducem pe cineva în loc”, a explicat dr. Ştefănescu.
Cel mai vechi locatar al stabilimentului este o bătrână, în vârstă de 77 de ani. A ajuns la Găneşti prin anii ’80, iar acum îşi aşteaptă liniştită sfârşitul. „Pleacă de aici, când îi cheamă Dumnezeu la ei „, mai spune directorul spitalului. Odată ajunşi aici, pacienţii sunt părăsiţi cu desăvârşire de rude. „Bisericile ne mai ajută. Mai aduc mâncare, haine, dar vin şi oameni care stau de vorbă cu bolnavii. Acest gen de ajutor este bun, dar uneori insuficient”, spune doctorul Ştefănescu.
Vara, accese de violenţă
Dacă te uiţi pe afecţiunile pacienţilor de la Găneşti, poţi scrie un manual de psihiatrie. Schizofrenie, oligofrenie, demenţă, Alzheimer, nimic nu lipseşte. „Vara nu te înţelegi cu ei. Din cauza căldurii mulţi dintre ei devin foarte violenţi. Efectiv nu avem ce le face. Pe de altă parte, odată cu venirea sezonului rece, intră într-o stare de letargie şi sunt ceva mai calmi. Vara dau cu capul în geamuri, se automutilează, se leagănă, ies să ceară ţigări, nu avem ce le face”, povesteşte dr. Ştefănescu, angajată la Găneşti de mai bine de 30 de ani. Culmea este că directorul spitalului nici măcar nu este medic psihiatru, ci medic generalist. „Anul viitor voi ieşi la pensie. Nu ştiu ce va fi după, dar şi eu am obosit după atâţia ani”, mai spune aceasta.
Curăţenia, mai importantă decât siguranţa
Nu numai paza lipseşte cu desăvârşire. Având în vedere că, cel puţin din punct de vedere legal, nu poate fi considerată o unitate psihiatrică, nici Ministerul Sănătăţii, dar nici structura de care aparţine în acest moment Găneştiul, Consiliul Judeţean Galaţi, nu a eliberat fonduri pentru construcţia unei camere de izolare, pentru cei mai periculoşi. Deşi de-a lungul timpului au avut loc violenţe groaznice, violuri, tentative de crimă, s-a considerat mult mai utilă construcţia unei staţii de epurare decât a unei camere capitonate. Mai mult, având în vedere că există foarte multe cereri de internare, se ia în calcul mărirea spaţiului de cazare.
Ultimul drum
Nu puteam pleca din zonă fără a vizita cimitirul de la Cristeşti. Acolo sunt externările. Nu se mai aud ţipete, nu mai cere nimeni ţigări, nu mai cere nimeni bani. Aliniaţi pe două rânduri, acoperiţi de buruieni, cu crucile căzute, îşi dorm somnul de veci pacienţii. Nici măcar după moarte familiile nu au catadicsit să aprindă o lumânare. Dumnezeu să-i ierte!
