ISTORIE… Judetul Vaslui si nu numai prezintã nenumãrate legende si traditii istorice legate de Stefan cel Mare, de viata si faptele sale, considerate uneori miraculoase. Faptul cã Stefan cel Mare a avut drept a doua capitalã orasul Vaslui, iar lungi perioade de timp le-a petrecut aici, a fãcut ca amintirea sa sã fie mai accentuatã fatã de alte zone ale Moldovei. Bineînteles, legendele despre Domnia sa se supun unor legi ale folclorului, care presupun lipsa unor date istorice precise, pãstrând în schimb atasamentul afectiv fatã de marii fãuritori de istorie, cum a fost Stefan cel Mare. Peste tot vom întâlni traditii legate de întemeierea unor sate sau de construirea unor biserici sau mãnãstiri atribuite lui Stefan cel Mare, chiar dacã nu întotdeauna adevãrul istoric este respectat. Dar noi considerãm cã mai putin importante sunt datele calendaristice fatã de dragostea generalizatã la moldoveni pentru Stefan, considerat atât cel Mare, cât si cel Sfânt.
Dan Ravaru
În timpul ultimului rãzboi, de exemplu, românii au ajuns în zone cu populatie ruseascã, dar unde erau sate întemeiate cu sute de ani în urmã de cãtre moldoveni. Acestia îsi pierduserã limba si alte caracteristici nationale dar stiau, chiar vorbind ruseste, sã-l aminteascã pe Stefan cel Mare si sã-i slãveascã amintirea. La celãlalt capãt al Europei, la spanioli, apare ca personaj în romanele cavaleresti acelasi Stefan cel Mare, denumit „Don Esteban de Moldavia”. Pentru judetul nostru, am selectionat câteva texte culese pe teren, de pe Valea Tutovei, mai precis din satul Avrãmesti, actualmente în comuna Voinesti. Ele au în centru chipul unui viteaz legendar din timpul lui Stefan cel Mare, numit Avram Huiban. Textele au fost semnalate prima oarã pe la 1890 de învãtãtorul Constantin Solomon, care a scris o monografie a satului. Culegerea textelor am analizat-o în anii 1975-1976, iar numele celor de la care am cules este însotit de vârsta pe care o aveau atunci. Iatã primul dintre aceste texte: „satul Avrãmesti a fost întemeiat acum peste 500 ani de un viteaz din oastea lui Stefan cel Mare, pe care îl chema Avram Huiban. Înainte de a semna bãtãlia de la Podul Înalt, Avram Huiban a dat de o vale nelocuitã, numitã Valea Mãrului si a gãsit acolo mult lemn de carpen si corn. Acesta a fost de mare ajutor în pregãtirea ostilor moldovene pentru bãtãlie. Dupã ce turcii au fost bãtuti, vãzând vitejia si sprijinul lui Avram Huiban, Stefan cel Mare l-a întrebat ce-si doreste. Viteazul, dupã ce a arãtat cã se trage din români din pãrtile Fãgãrasului, a povestit despre frumusetea locurilor de unde a adus lemnul de corn si carpen si a cerut îngãduinta sã se aseze acolo. Domnitorul i-a dãruit atâta pãmânt cât a mers o zi cãlare pe hotarul mosiei lui: <asa sã fie din neam în neamul tãu, sã fii stãpân pe ea>” (Filipescu A. Dumitru, 73). Textul este interesant atât ca relatare istoricã, dar si ca prezentarea unor realitãti din vremea când se organizau proprietãtile numite mai târziu rãzãsesti. Vedem mãsura pãmântului prin mersul cãlare timp de o zi si faptul cã unii moldoveni erau originari din Transilvania. O altã relatare legatã direct de Bãtãlia de la Podul Înalt: „în Bãtãlia de la Podul Înalt, când a avut rãzboi cu turcii, Stefan cel mare s-a minunat când a vãzut cum luptã Avram Huiban. Hatmanul sãu Luca Arbore a zis: <mãrite Doamne, sã vezi ghioaga lui Avram Huiban, adevãratã minune>. Si l-au chemat pe Avram Huiban si, când s-a aplecat acesta în fata domnitorului, si când s-a sculat înapoi i-a rãmas ghioaga jos. Stefan cel Mare, fiind om mic de staturã s-a aplecat sã o ridice, dar nu a putut. Si atunci s-a aplecat sã o ia de jos tot Avram Huiban. <Mãi, Avrame, dar cum lupti tu cu ghioaga asta pe care eu nici nu o pot ridica>, a zis domnitorul. Atunci, Avram Huiban a luat-o cu o mânã si a început sã o învãrtã printre degete. <Uite asa, mãria ta!> (Filipescu A. Dumitru, 73). Tot în legãturã cu locul de trãire al lui Avram Huiban si întemeierea satului, o altã relatare de la acelasi informator: „prima locuintã a lui Avram Huiban a fost la locul numit Lungasa. Acolo era, însã, locul prea deschis si îl necãjeau des tãtarii. Asa cã avram Huiban s-a tras aici unde sunt si astãzi Avrãmestii. A tãiat din pãdure, a ridicat un zid de cioate si o casã cu sapte odãi, ale cãrei urme le-au mai apucat bãtrânii nostri. Casa era numai si numai din lemn, nu avea niciun cui de fier. Case fãcute în felul acesta au mai fost în sat pânã în timpul rãzboiului” (Filipescu A. Dumitru, 73).
Satul Avrãmesti si împrejurimile sale, un colt de istorie vie
Amintirea lui Avram Huiban este prezentã si în alte modalitãti, de exemplu, în toponimia de pe Valea Tutovei: „Familia viteazului Avram Huiban a rãmas puternic în amintirea celor care vietuiesc pe meleagurile care i-au fost dãruite de Stefan cel Mare. Cu totii simt cã îi sunt într-un fel sau altul urmasi. Si nu numai locuitorii din Avrãmesti, ci si cei din alte sate. Astfel, cei din Mãrãsesti stiu cã strãmosul lor este Mãrãscu, ginerele lui Avram Huiban. Un fiu al sãu, Cãliman, a întemeiat satul Cãlimãnesti, iar fiica sa, Fulga, a adunat oamenii care au format satul Fulgu. În felul acesta, oamenii din Avrãmesti si cei din satele apropiate se simt înruditi între ei si mostenitori comuni ai vitejiei de altã datã a strãmosilor” (Hotoi Mihai, 65). Alt informator ne prezintã o legendã asemãnãtoare, cu trãsãturi aparte, însã: „Vitejii lui Stefan cel Mare, pe când erau adunati pe Valea Mãrului, aproape de locurile unde sunt astãzi Avrãmestii, locuiau în bordeie si tãiau corni, ca sã aibã lemn bun de arcuri si sãgeti. Pe un tei, ca semn al sederii lor, au bãtut în cuie o icoanã a Sfântului Nicolae. Nimeni nu a clintit-o de acolo si, cu timpul, icoana a început sã fie cuprinsã de coajã. Pânã la urmã, coaja a îmbrãcat-o cu totul, asa cã nu se mai vede deloc acum.Dar oamenii numesc locul acela <la icoanã>” (Olaru D. Costicã, 69). Luptele cu dusmanii s-au continuat în timp, iar vitejia imprimatã de Stefan cel Mare s-a pãstrat si ea: „Între multi dusmani pe care au trebuit sã-i înfrunte vitejii din Avrãmesti au fost si tãtarii. Ei urcau pe neasteptate pe Valea Tutovei si cetele lor ajungeau si pe Valea Mãrului. Odatã au lovit satul hoteste, când oamenii erau plecati sã lucreze pãmântul. Dupã ce au prãdat, au încercat sã plece cu repeziciune, dar erau îngreunati de lucrurile jefuite. Asa cã rãzesii din Avrãmesti au putut sã-i ajungã din urmã pe locurile unde se aflã acum satul Iana. Cum tãtarii erau mai multi, vitejii moldoveni se îndemnau unul pe altul cu strigãtul <taie zece>. Fiecare dintre ei cãuta sã doboare zece dusmani, asa cã îndatã n-a mai rãmas niciun tãtar în viatã. Cismeaua în preajma cãreia s-a dat lupta se numeste si acum <Taie zece>” (Olaru D. Costicã, 690). Satul Avrãmesti si împrejurimile sale reprezintã si astãzi un colt de istorie vie pe care sperãm sã o preia si cei mai tineri, mai ales cã monumentul lui Avram Huiban, dezvelit dupã 1975, îi strãjuieste încã.
