spot_img
8.3 C
Vaslui
03-nov.-2024
spot_img

Nasterea Maicii Domnului – pelerinaje la mãnãstiri!

- Advertisement -

MAREA SÃRBÃTOARE Prima sãrbãtoare de dupã începutul anului bisericesc, care este întotdeauna la 1 septembrie, este închinatã Preasfintei Nãscãtoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria. Acest praznic împãrãtesc vesteste începuturile pregãtirii mântuirii noastre, asa precum zorile diminetii, vestesc aparitia soarelui, care lumineazã si încãlzeste întreaga lume. Potrivit traditiei, de Nasterea Maicii Domnului se fac pelerinaje la mãnãstiri si se duc la bisericã fructe, pâine si lumânãri, pentru a fi sfintite. Credinciosii merg de dimineatã la bisericã, pentru a asculta slujba si pentru a se închina la icoana Maicii Domnului. În România, peste 1.800.000 de femei poartã numele de Maria, Mãrioara, Mariana si în jur de 400.000 de bãrbati se numesc Marian sau Marin.

Sfânta Maria Micã(sau Nasterea Maicii Domnului) se sãrbãtoreste în fiecare an pe 8 septembrie, fiind una dintre cele mai mari sãrbãtori ale religiei Ortodoxe cu multe traditii, obiceiuri si superstitii. Fecioara Maria s-a nãscut în familia sfintilor si dreptilor Ioachim si Ana. Acestia, desi înaintati în vârstã, s-au rugat cu tãrie pentru a avea un prunc. Traditia spune cã Îngerul Gavriil i-a vestit cã ruga lor a fost ascultatã si cã Dumnezeu le va da cel mai de pret dar, un prunc, ales al Domnului, pe care l-au botezat Maria.

Traditii, superstitii si obiceiuri

De Nasterea Maicii Domnului, bãrbatii nu mesteresc si nu fac treaba în gospodãrie, iar femeile nu cos si nu spalã rufe. Se spune cã femeile care îsi doresc un copil trebuie sã se roage la Maica Domnului pentru cã vor fi ascultate si Dumnezeu le va da un copil asa cum le-a dat lui Ioachim si Ana. Sãrbãtoarea Sfânta Maria Micã reprezintã granita dintre varã si toamnã, momentul în care se dã startul lucrãrilor agricole de toamnã si momentul în care noul anotimp se instaleazã. Nasterea Maicii Domnului este ziua în care unele pãsãri îsi pregãtesc cãlãtoria spre tãrile calde, iar gâzele si reptilele se retrag în pãmânt. Plantele nu mai sunt bune de leac si îsi pierd puterile tãmãduitoare. Vremea începe sã se strice, devenind capricioasã si mai rãcoroasã. Începe culesul viilor, al unor fructe si plante medicinale, bãtutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semãnatul cerealelor de toamnã. De Sfânta Maria Micã nu este voie sã aprinzi focul. Cei care mãnâncã gãtit la foc în aceste zile pot atrage asupra lor boli care îi pocesc. Se aprinde candela în dreptul icoanei Maicii Domnului si se lasã sã ardã pe tot parcursul sãrbãtorii.

Mãnãstiri si hramuri în judetul Vaslui

Astãzi este hramul a douã mari mânãstiri din judetul Vaslui: cea din Alexandru Vlahutã si din Rafaila. Vã prezentãm pe scurt cele douã mãnãstiri la care vor merge astãzi mii de credinciosi.

Mânãstirea “Nasterea Maicii Domnului” – Alexandru Vlahutã

La aproximativ 20 de km de orasul Bârlad, pe dealurile înverzite si pline de istorie ale Mânzatilor, în comuna Alexandru Vlahutã din judetul Vaslui, se aflã o adevãratã oazã de liniste a mintii si de odihnã a sufletului, un frumos lãcas de rugciune – Mânãstirea Vlahutã. Începutul acestui asezãmânt monahal este de datã recentã, dupã evenimentele din 1989. În toamna anului 2001, cu binecuvântarea P.S. Ioachim, episcopul Husilor, si cu aprobarea Sinodului Mitropolitan al Moldovei, în fruntea cãruia se afla la acea datã I.P.S. Daniel, s-a hotarât înfiintarea unei sfinte mânãstiri pe raza comunei Alexandru Vlahutã, pe pãmântul donat de doamna Colomei Rodica, fiicã a acestor locuri. Primii care s-au asezat aici, patru la numãr, ucenici de suflet ai ieromonahului Calistrat Chifan de la Bârnova, dupã ce si-au încercat nevointele monahale în alte mãnãstiri, precum Sihãstria Rarãului sau Petru Vodã, au sosit la noua mânãstire în anul 2002, dupã praznicul închinat Sfintei Paraschiva, si au început rânduiala slujbelor dupã tipicul mânãstiresc. A fost improvizat un altar de rugãciune într-o casã aflatã la marginea satului, pusã la dispozitie de familia doamnei Colomei. De asemenea, a fost ales si primul staret al mânãstirii în persoana monahului Hristodulos Popa, hirotonit ieromonah si duhovnic al obstii la 20 octombrie al aceluiasi an. În anii 2004-2005 s-au construit câteva anexe: un grajd modern pentru animale, o prescurãrie, un beci pentru alimente si o brânzãrie. La biserica principalã a mânãstirii cu hramul „Nasterea Maicii Domnului” si „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, lucrãrile de constructie s-au început la data de 4 mai 2006.

Mânãstirea Rafaila

Este situatã pe soseaua Vaslui-Negresti-Roman, ramificatie stânga din Silistea, la Plopoasa-Rafaila. Asezãmântul este construit aproape de iesirea din sat în partea vesticã a Rafailei. Vechimea schitului cu obste de cãlugãri duce spre secolul al XVI-lea. Dupã biruinta de la Podul Înalt împotriva turcilor în 1475, Stefan cel Mare întâlneste în lunca Bãltenilor din sus de Vaslui, doi copii plângând dupã omorârea pãrintilor lor de cãtre turci. Erau Radu si Irina Bãlteanu, fiii unui pãdurar. Drept mângâiere, marele Voievod, cãruia copiii îi cer rãzbunarea pãrintilor, a dat fiecãruia câte o mosie. Irinei i-a dat mosia cuprinsã între steagurile I si II de la apa Rahova si apa Bârladului, unde astãzi sunt satele Osesti, Cozmesti, Chetresti si Delesti. Radu a primit mosia dintre steagurile II si III, unde acum se gãsesc satele Rafaila si Buda. Pe Radu, Stefan îl face mai târziu ostean vestit al lui si o bucatã de timp s-a numit Radu Arcasu. Mai târziu Radu se lasã de ostãsie si merge la mânãstirea Neamtului, unde se face cãlugãr cu numele de Rafail. Spre bãtrânete se retrage la mosia sa, unde în fundul vãii Stemnicului, în locuri acoperite de codrii bãtrâni a ridicat o bisericutã din lemn. Aceasta s-a întâmplat pe la 1531, dar asezãmântul monahal este atestat documentar în anul 1599. Toate acestea au fost însemnate într-un hrisov al schitului Rafaila, scris cu litere mari de aur pe o piele de vitã. Ultima oarã acest hrisov a fost vãzut la 24 iunie 1897, în mâna Preotului I. Hãulicã, parohul comunei Dumbrãveni, strã-strãnepot al Irinei, când s-a citit de cãtre staretul schitului, Ieromonahul Ilarie Popescu împreunã cu Dl. Ilie Verescu. Bisericuta din lemn, construitã de mâinile cãlugãrului Rafail, ruinatã, a fost mutatã în 1838 de Ieroschimonahul Iorest, staret al schitului, în vatra satului, acum fiind bisericã parohialã a satului Rafaila. Pe locul fostului altar (care se vede si azi lângã noua bisericã de zid) s-a construit dupã 1993 Aghiazmatarul. Biserica din zid, existentã astãzi, a fost construitã cu osteneala Ieroschimonahului Iorest si osteneala altor credinciosi în anul 1834. A fost sfintitã de Mitropolitul Veniamin Costache, dupã cum ne spune inscriptia de piatrã de deasupra usii bisericii în exterior. Mosia schitului a fost arendatã de vornicul Vasile Alexandru în anii 1845-1847. În 1993, la 1 decembrie, cu binecuvântarea P.S. Eftimie al Romanului si Husilor, este reactivatã. În momentul de fatã mânãstirea a revenit la forma de odinioarã, fiind dotatã cu chilii noi, atât pentru obstea cãlugãreascã, cât si pentru vizitatorii ce vin sã se închine aici.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.