OM DE VALOARE… În luna Florar a anului 1936, era întemeiat, pe malul lacului Herãstrãu, Muzeul Satului din Bucuresti, care avea sã devinã unul dintre cele mai complexe repere ale identitãtii noastre. Stiati cã cititorii acestei „coloane a infinitului”, cu „catargul” în adâncuri sunt considerati Dimitrie Gusti, H. H. Stahl, Victor Ion Popa si Gheorghe Focsa (ultimii doi fiind tutoveni de bastinã, astãzi din actualul judet Vaslui)? Vã putem spune cã anul acesta se împlinesc 121 de ani de la nasterea lui Gheorghe Focsa (1903 -1995), care a apãrut în lume la Suletea, în judetul Vaslui. A urmat Liceul „Cuza-Vodã” din Husi si a condus Muzeul Satului Românesc, salvându-l la un moment dat din ghearele comunistilor. A fost etnograf cu merite deosebite în fundamentarea teoreticã si realizãrile practice ale muzeografiei românesti. Timp de 30 de ani a condus Muzeul Satului din Bucuresti. Putini sunt cei care stiu cã de numele lui Gheorghe Focsa este legatã salvarea muzeului dupã 1947, când oficialii comunisti au decis închiderea si mutarea lui la Mogosoaia!
Noi, vasluienii, nu avem multe informatii despre Gheorghe Focsa, care a fost 30 de ani directorul Muzeului Satului Român, acesta salvând institutia de multe ori de „aberatiile” comuniste, prin care Ceausescu dorea distrugerea celui mai frumos muzeu al tãrii noastre! <<Gheorghe Focsa a fost un om care a tinut foarte mult la muzeul ãsta! Muzeul era viata lui. În primul rând cã fãcuse parte din echipele regale care au constituit muzeul. Sigur cã îl durea sufletul când vedea ce se întâmplã cu muzeul. (…) la scurtã vreme s-a pus din nou problema sã se desfiinteze muzeul, el a stat în fatã la arhondaric si când a venit primarul Bucurestiului cu buldozerele sã înceapã demolarea, Focsa a stat în fatã si a spus: ” Eu de aici nu mã mut. Ori treceti peste mine, ori nu intrati”. Ceea ce era un curaj destul de mare pe vremea aceea. Apoi a umblat peste tot sã îi convingã sã renunte la ideea desfiintãrii. La Ministerul Culturii era un reprezentant sovietic care era consilier si trebuia sã îsi dea avizul pe tot felul de lucruri. Din câte am înteles, s-a dus la acela si a primit urmãtorul rãspuns: „Nu. Este istoria natiunii. Nu se poate”. Si, pentru moment, s-au linistit apele>>, a precizat acad. Georgeta Stoica, unul dintre colaboratorii lui Gheorghe Focsa, în interviul acordat Revistei Sinteza.
Un alt jurnalist, contemporan cu Gheorghe Focsa a fost mândru cã a vorbit cu un … suletean!
„În tinerete, pe la mijlocul anilor 70 ai veacului trecut, am avut bucuria sã-l cunosc pe Gheorghe Focsa, directorul Muzeului Satului pe atunci, ca si dupã aceea, cel care vãzuse lumina zilei în satul Rãscani-Suletea, în anul 1903. Mi-a acordat un interviu si-am fost mândru pentru totdeauna de aceastã ispravã. De fapt, pentru altceva îl invoc acum pe Gheorghe Focsa. Putini stiu cã Muzeul Satului a fost cât pe ce sã fie demolat si mutat la Mogosoaia. A fost pe muchie de cutit ca aceastã <<izbândã>> chiar sã se producã. Ar fi fost o altã cumplitã <<victorie>> a Ceausestilor asupra valorilor nationale fundamentale. Faptul cã nu s-a întâmplat aceastã teribilã nenorocire se datoreazã si rezistentei iesite din comun a marelui apãrãtor si pãstrãtor al universului rural. Este si motivul pentru care specialistii îl considerã pe Gheorghe Focsa un reîntemeietor al Muzeului Satului din Bucuresti, singurul muzeu care se gãseste în inima vreunei Capitale europene. Probabil cã si el este singurul director de pe continentul nostru care nu s-a mai despãrtit de magia pasiunii sale de-o viatã, ducându-si somnul de veci în muzeu, mai exact la umbra unui imens molid din ograda bisericii din Dragomiresti”, a scris jurnalistul Mihai Ogrinji.
„Gheorghe Focsa, primarul satului ciudat de la sosea. O poveste de dragoste”
PORTRET…„Primarul satului ciudat de la sosea”, mai bine spus Muzeul Satului Românesc si „povestea de dragoste”, se referã la profesorul Gheorghe Focsa si la „relatia sa de dragoste” cu Muzeul Satului din Bucuresti! „Ca fiu al satului, un sat drag siesi din colinele Tutovei – Rãscani, Suletea, Gheorghe Focsa a fost dintotdeauna legat de aceastã dimensiune a culturii si civilizatiei românesti, si anume, cea ruralã. În familia sa, cu multi copii sau în comunitatea acestei asezãri moldave, copil fiind, apoi elev si mai târziu tânãr studios, Gheorghe Focsa a fost un fin observator al vietii de la tarã, al tãranului în diferitele sale ipostaze, de muncã sau de sãrbãtoare, de bucurie sau tristete (…) A fost primul director al Muzeului Satului Românesc, asa cum se numea la inaugurare, în mai 1936, actualul Muzeu National al Satului <<Dimitrie Gusti>> fiind timp de 30 de ani diriguitorul destinelor acestei institutii si mai plastic spus, <<Primarul satului ciudat de la sosea>>. L-a iubit ca pe propriul suflet, l-a venerat si pretuit. Iubea muzeul din toatã fiinta si aflasem de la Domnia Sa cã îl are în buzunarul de la piept, aproape de inimã, inima care a vibrat putin peste nouã decenii, în spiritul pãstrãrii lui în vesnicie (…) Opera sa este de netãgãduit – un muzeu ce a însemnat zile si nopti de cercetare, de cãutãri, de întrebãri si rãspunsuri, de solutii salvatoare precum si de sute si sute de pagini cuprinse în scrieri valoroase în care s-au nemurit multe aspecte din viata tãranului român si al satului sãu. Multe au fost aprecierile fatã de aceastã personalitate concretizate în diplome, medalii si Ordine, oferite în tarã si strãinãtate. Ajuns la vârsta senectutii, depãsind cu putin pragul celor nouã decenii de viatã, Gheorghe Focsa a plecat sã se odihneascã putin si nu oriunde. Este alãturi de marea sa iubire – Muzeul Satului, odihnindu-se în vesnicie sub cetina de brad din curtea bisericii maramuresene de la Dragomiresti. A plecat împãcat cã a lãsat muzeul pe mâini sigure. (…) Acum, muzeul este pãstrat cum scrie la carte, este tot mai vizitat, chiar cel mai vizitat din tarã, are recunoastere si pretuire internationalã si va rãmâne pentru postumitate mãrturia vie a sufletului românesc”, a scris Aurelia Cosma.
„Gheorghe Focsa a fãcut ca Muzeul sã fie cel în care bate inima poporului român!”- prof. Paula Popoiu (Bârlad)
APRECIERI…„La moartea sa profesorul Gheorghe Focsa s-a asezat între monumentele Muzeului, sã vegheze la memoria locului pe care l-a salvat din fata multor valuri neprielnice. Mormântul lui e în curtea bisericii Dragomiresti din Maramures. Împreunã cu tot ce are cel mai cunoscut muzeu românesc, primeste anual peste 800.000 de vizitatori din toatã lumea. Idealurile sale si ale magistrului sãu, Dimitrie Gusti au fost pãstrate, dezvoltate, depãsite. Muzeul Satului, marea dragoste a Profesorului Focsa, rãmâne în memoria noastrã ca pretios dar. E un veritabil testament lãsat sã dãinuie dincolo de Domnia Sa si de noi. Credem în postumitatea Profesorului Gheorghe Focsa fixatã prin opera sa inconfundabilã si îl asigurãm cã vom pãstra vie memoria marii sale povesti de dragoste cu Muzeul Satului”, a scris si profesoara Paula Popoiu, din Bârlad, vicepresedinta Academiei Bârlãdene.
