Sase suflete într-un bordei!
NECÃJITI Patru frati din localitatea vasluianã Toporãsti trãiesc de pe o zi pe alta, cersind sau muncind pentru o bucatã de pâine. Alãturi de pãrintii lor, bãietii cu vârste cuprinse între 2 si 13 ani viseazã la o casã. A lor a luat foc anul trecut si de atunci trãiesc într-o cãmãrutã insalubrã, fãrã luminã si fãrã pic de confort. Nu stiu ce e un televizor, nu au avut niciodatã jucãrii si poartã haine primite de pomanã. Mai dureros este cã sunt flãmânzi tot timpul si nici la scoalã nu se pot duce.
Sase suflete trãiesc într-o sãrãcie cruntã, la Toporãsti, în comuna Pungesti. Fãnicã si Maria Petrilã, cei doi pãrinti, se uitã neputinciosi cum copiii lor se trezesc si se culcã flãmânzi. Le plânge sufletul, însã nu au nicio putere sã schimbe lucrurile. În urmã cu sapte luni, bãrbatul de 57 de ani a suferit un accident vascular cerebral si de atunci a paralizat pe partea dreapta. Nu poate vorbi si nici munci. În aceste conditii, Maria a ajuns sã cerseascã pe la biserici si mãnãstiri, împreunã cu cei trei bãieti mai mici. Ionel are 13 ani si îsi câstigã existenta muncind cu ziua. Copiii nu au nicio perspectivã. Nu stiu ce e un televizor si nu au vãzut jucãrii decât în mâna altor copii. Douã paturi improvizate au îngrãmãdit pãrintii în cãmãruta care abia mãsoarã 4 metri pãtrati. Într-un colt au ridicat o micã plitã, unde pregãtesc zi de zi mãmãligã. De cum se ivesc zorile si pânã apune soarele, copiii si mama lor stau cu mâna întinsã prin sate. Nu fac mai mult de 20 de lei într-o zi. Pentru ei e mult. Le e rusine cu ceea ce fac, dar spun cã nu au altã solutie. „Rusinos e sã faci rele. Noi cerem un ban, o pâine, cã nu avem ce mânca. Mã doare inima cã nu am ce le oferi copiilor mei. Fac tot ce e necesar ca sã nu sufere de foame si nu e de ajuns. Mergem zi de zi la biserici, la mãnãstiri, mai mult pe jos. Foamea ne face sã uitãm de obosealã. Astãzi, un domn din Ivãnesti ne-a dat o pâine. Am mâncat-o cu copiii. Ne tine pânã disearã. Dacã ni se face foame, mai avem mãmãligã. Atât”, spune Maria, mama copiilor.
Trãiesc din mila publicã
Fãnicã nu poate vorbi, nu îsi poate folosi mâna dreaptã si abia târâie piciorul. E mare durere pe chipul acestui bãrbat, devenit o povarã pentru familia sa. Nu are niciun venit si asteaptã ca bãietii sã vinã acasã cu o bucãticã. Altfel, ar muri de foame. „E om bun. A muncit toatã viata lui. Acum s-a îmbolnãvit. E mereu la spital, sunt vai de capul lor! Sunt tare necãjiti. Femeia umblã cu cei mici cu cersitul, parcã e capra cu trei iezi. Nu au ce mânca, de aceea sunt nevoiti sã stea cu mâna întinsã. Unde sã munceascã?! Nu sunt puturosi, dar sunt prea coplesiti de necazuri. Stau într-o cãmãrutã, care se poate prãbusi peste ei în orice moment. Sunt foarte amãrâti! Ar fi bine sã-i ajute cineva! Sunt vai de capul lor si ne e milã de copii. Îi mai ajutãm cum putem, cã dai de mâncare la un câine, darãmite unui om!”, e de pãrere Milutã Popescu, vecin. Mama copiilor cu greu îsi poate stãpâni lacrimile. Spune cã singura lor scãpare e la Dumnezeu. „Mã rog lui Dumnezeu în fiecare clipã, sã mã întãreascã, sã îmi pot crese copiii. Sunt cuminti, sunt destepti. Sunt copiii mei. Lumea zice sã îi dau la stat. Nu pot sã fac asta. Ce as fi fãrã copii?! Nimic. Nu îmi dau bãietii. Trãim foarte greu, dar suntem împreunã. Casa se dãrâmã si stãm cu lumânãri, nu avem luminã. Când plouã afarã, plouã si în casã. Nu mai am cuvinte…”. Sebi are 11 ani si spune cã îsi doreste foarte mult sã nu îi prindã iarna pe drumuri, vrea jucãrii si mâncare pentru fratii mai mici. „Mã duc la cersit cu mama. Trebuie sã fac asta. Trebuie sã mâncãm. Unii oameni ne suduie, altii ne trimit la muncã. Asa e lumea, dar sunt si oameni buni. Pe disearã avem mãmãligã. Am mâncat o bucatã de pâine la Ivãnesti. E putin, dar dacã nu era deloc?!”, se întreabã copilul.
