Zilierii din România, pe cât sunt de căutaţi în această perioadă, pe atât sunt de greu de găsit. Mulţi preferă să traiască doar din ajutorul social decât să munceasca la câmp, deşi ar primi 150 de lei pentru o singură zi de munca, dublu faţa de cât câştigă un profesor.
“Unde să munceşti cu ziua că nu îţi dă nimeni. Să muncesc la negru că nu am înţeles? În România nu se va îndrepta niciodată nimic.”
Inţelept de la prima ora, acest domn recunoaşte că dacă vrea să-i meargă, îşi începe ziua în locul preferat de la birt. Ar vrea să muncească, susţine el, dar nu-i dă nimeni de lucru. Romeo, colegul de pahar îl aprobă.
Romeo, coleg: “Eu comand, eu execut. Dar de unde stiţi dvs că nu muncesc oamenii? Dar sunt plătiţi ca să muncească?”
Deşi pare greu de crezut, oamenii harnici câştiga şi 150 de lei pe zi.
Romeo: “150 de lei? Hai pe bune. 150, deci un milion jumate. Aduceţi-mi-i şi mie pe ăia să îi vedem.”
Fermier: “Dupa mine, dacă ar fi recoltat o tonă jumate de cap pe om ar fi câştigat 150 lei pe zi şi au zis nu domle.”
Şi pe Ştefan l-am găsit in pauza de masa, cu berea în faţa. Ne spune cu ce se ocupa azi. “Am sortat roşii în baxuri, stiti voi… baxuri de banane.”
Iată şi pretul său: “Mancare, io unu’ fumez, altii fumeaza, le da un pachet de ţigari… 300, 500 depinde cum te întelegi cu omul.”
Fermier: „Ar vrea să le dai 50 de lei săstea decât 500 să muncească şi ei să se uite să zica da îi bine şefu.”
Patron: “Băutură şi ţigări şi 50 de lei, altfel nu îi prinzi că nu le convine. Mai bine aşteapta ajutorul social.”
