Se anunţă trei luni extrem de secetoase. Meteorologii au emis prognoza până în luna octombrie.
Potrivit datelor, temperaturile se vor menţine ridicate, iar ploile vor fi din ce în ce mai puţine.
În unele zone, culturile au fost deja compromise, a transmis preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Laurenţiu Baciu.
Situaţia cea mai gravă este în zona Moldovei, unde nu a plouat de aproape trei luni.
„Probleme vor fi şi în celelalte părţi ale ţării şi vom avea o toamnă timpurie şi cu recolte foarte puţine”, a spus preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu.