LINIȘTE ȘI PACE… La un an de la celebrul flagrant în care a fost prins Dumitru Buzatu cu un portbagaj de bani, apele s-au liniștit și acesta este în libertate beneficiind de portițele oferite cu generozitate de legislație. În plus, se anunță un proces de durată la capătul căruia nimeni nu garantează că acesta va primi pedeapsa cuvenită faptei sale. Oricât de clare păreau lucrurile acum un an, astăzi acestea s-au estompat prin munca unor avocați bine plătiți și a unor magistrați generoși cu corupții. Cazul Buzatu se anunță, de pe acum, încă o palmă dată justiției din România, încă o confirmare pentru opinia publică că legea se aplică discriminatoriu. Cine fură un ou face zece ani de închisoare, cine fură un bou ajunge parlamentar.
Pe 23 septembrie 2023, toate ziarele și televiziunile din România prezentau imagini cu președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, încătușat și chestionat în privința banilor din portbagaj. Erau 1,25 milioane de lei în bancnote de 500 de lei. Cel care a condus județul Vaslui timp de mulți ani apărea în această postură jenantă, generând comentarii, pertinente de altfel, care făceau legătura între sărăcia județul Vaslui și coruptul din fruntea județului. Cunoscutul ziarist Cristian Tudor Popescu profita, jurnalistic vorbind, de această ocazie rară și pe 24 septembrie apare cu opinia “România guzganului gălbejit”. Pentru cunoscători, aceasta era o metaforă consacrată în cazul unui alt important membru PSD, la fel de insalubru Viorel Hrebenciuc, zis și “guzganul rozaliu”.
“Guzganul gălbejit a fost prins cu mîța-n sac”
“Guzganul gălbejit a fost prins cu mîța-n sac, mai exact un ditamai cotoșmanul de 1.250.000 lei în portbagaj. Flagrant limpede ca lacrima sărăcanilor din Vaslui. Când superpesedistul Dumitru Buzatu a fost împins de scăfârlie în mașina poliției, o voce dintre privitori a început să zbiere: „Nu vă e rușine, hăituiți omul, îl tracasați, nenorociților, ce-aveți cu el, sunt pline instanțele de achitări!”. Potrivit avocaților săi, guzganul gălbejit se consideră nevinovat, victima unei înscenări și „își rezervă dreptul la tăcere”. Ce părere aveți, stimabili și nestimabili cititori, va face guzganul gălbejit vreo zi de pușcărie? Sau va primi arest la domiciliu, în vila lui din Cănțălărești?”, se întreba CTP acum un an. Acum se poate spune că acesta s-a înșelat puțin pentru că Buzatu a stat după gratii aproape 7 luni, doar că, în prezent, nu prea mai are emoții.
Ciolacu a mazilit întreaga familie, dar s-a arătat “surprins”
Imediat după vestea arestării, Ciolacu convoca o ședință urgentă de partid, încercând să creeze distanță între coruptul Buzatu și PSD. „Am luat 3 decizii, respectiv excluderea domnului Dumitru Buzatu din PSD, numirea ca și președinte interimar a organizației PSD Vaslui a vicepreședintelui Dragoș Benea. Am luat act de demisia din funcția de secretar de stat a domnului Buzatu Tudor și, de asemenea, am propus colegilor mei suspendarea ca membru al PSD a doamnei Crețu Gabriela, senatoare”, a afirmat Marcel Ciolacu după ședința PSD. Întrebat dacă a fost surprins de faptul că Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant primind mită, președintele PSD a răspuns: „Categoric, ca pe toată lumea”. „Nu ne așteptam la acest lucru”, a adăugat Ciolacu. El spune că se bucură că instituțiile statului „funcționează total independent”, subliniind că așa cum nu a comentat niciodată o decizie a unui magistrat, nu va face acest lucru nici „în acest caz, în care este cât se poate de evident”. Ciolacu admite că imaginea PSD este afectată. „Sunt ferm convins că afectează. Orice act de corupție afectează imaginea oricărui partid. Dar cred că deciziile partidului și reacția partidului și a colegilor mei și a mea, personală, a fost cea corectă. Toate deciziile au fost luate cu unanimitate de voturi”, a mai spus Ciolacu.
“Zeciuiala” care macină țara și a nenorocit județul
Arestarea lui Buzatu și banii din portbagaj au confirmat o tradiție, deja, la nivelul administrației, și anume perceperea unui comision de 10% din valoarea contractelor. Banii ajung sub formă de mită de la patronii societăților care lucrează cu statul, în cazul de fază Emil Savin, și factorii de decizie politică, adică Dumitru Buzatu. Iată ce spunea, la acea vreme un al ziarist renumit, Florin Negruțiu: “Remarc însă perplexitatea pesediștilor la aflarea veștii. Primul impuls al purtătorului de cuvânt al PSD, dl. Lucian Romașcanu, a fost să spună că Dumitru Buzatu a făcut „o prostie”. Baronul de Olt, Paul Stănescu, a fost la rândul lui uluit: „Nu credeam că un om la 68 de ani poate să facă asemenea lucruri”. Marcel Ciolacu s-a arătat consternat („Nu mă așteptam la acest lucru”) și a dictat nu doar excluderea lui D. Buzatu din PSD, ci, dintr-un exces de fermitate, și suspendarea din partid a fostei soții a acestuia, Gabriela Crețu, de care divorțase încă din 2015. Suspendare care a ținut până la prima vizită electorală a lui Ciolacu la Vaslui, unde stimabila doamnă a fost invitata specială. Am convingerea că perplexitatea pesediștilor e reală, nu e jucată: adică cum un om cu atâta experiență de viață în care a adunat averi și putere nemăsurate, să fi făcut o asemenea „prostie”? Cum să fii prins luând șpagă la 68 de ani, după o viață de munculiță harnică în slujba Partidului? Cum să te prindă DNA-ul la bătrânețe după o activitate prodigioasă de partid și de stat în care ai adunat 9 terenuri, 5 case, 2 mașini și o șalupă din leafa de bugetar? „Prostia” lui Buzatu e că din lăcomie strică o afacere care merge. Vina lui nu e că a furat, ci că a fost prins ca prostul”, Florin Negruțiu.
Moștenirea lui Buzatu: același PSD cu altă pălărie!
URMAȘII… După șocul arestării liderului suprem, pesediștii vasluieni s-au străduit să minimalizeze acest nefericit accident și s-au comportat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. În afara modificării impusă la vârf, cu deputatul Solomon în locul lui Buzatu, organizația județeană nu a suferit nicio schimbare importantă. În plus, aceiași candidați vehiculați înainte de arestare au câștigat alegerile cu succes și aceiași directori impuși politic de Buzatu continuă să conducă în județul Vaslui. Cât despre Ana Maria Obreja, indecent de apropiată de Buzatu, aceasta a fost degradată de la funcția de “șefă de cabinet” a președintelui în “umila” poziție de consilier în cadrul Serviciului Achiziții a CJ Vaslui. Important este de menționat că acest serviciu este condus de Simona Cazacu, adică soția unui alt martor șocat al arestării lui Buzatu, Dragoș Cazacu. Acesta nu și-a pierdut scaunul și, încă este menținut în această funcție, chiar dacă rezultatele profesionale ale instituției conduse nu-l recomandă absolut deloc! Dar atât timp cât Buzatu se odihnește liniștit la moșia sa, iar toți ceilalți și-au păstrat funcțiile și privilegiile, de ce ar fi asta surprinzător?
Bețivul de Pecheanu de la Dranceni șpăgar cu diploma ,a pățit ceva ?
Si ne mai miram ca fac și alții la fel, cum sa nu facă, ei nu vad ce pățesc colegii?
Absolut toți sunt vinovați, toți vin la alegeri ca uite ce fac aia, și când ii alegi ei fac și mai tare, deși promit marea cu sarea nici nu s-a apucat sa repare vreodată ceva, la fel tot mai departe
Șmecheri de cartier 😛
După ce o fac lată mai bagă si strâmbe ca UE ne-a impus, de parcă așa ceva se intampla la ordinea zilei in UE si se bat ca măgarii sa fie aleși si acolo
Buzatu e corupt , e adevarat, dar Tataru cum e ? nu exista in judet spagar mai mare ca doctorul si totusi nu i face nimeni nimic! sa intelegem ca procurori sunt pe culoarea galbenă si nu vad, insa o sa l vedem pe doctorul apendicita cand se va schimba garda pe unde si scoate camasa ….
Sunt pe dracu pe culoare galbena lingau al lui Buzatu! Esti un bou lingău care i sufla un fund lui Buzatu! O sa cada și Tatatu…fii fara nici o grija! Te pomenești ca tatucul tău, Byzatu, nici nu a luat 250000 de euro spaga, nu? Las o balta și baga capul în nisip ca struțul! Câinele moare de drum lung…….
Toți se așteptau sa scape ușor, cățeii pentru ca era stăpânul, ceilalti pentru ca se știe cum este justiția, nu e primul si nici ultimul nu va fi
Pensie ușoară domnul Buzatu, mulțumim ca v-ați sacrificat ani din viată pentru noi
Cum adică mult zgomot pentru nimic?
Pai măcar faptul că Buzatu a fost dat jos înseamnă ceva!
Important este acum ca și acoliții acestuia sa fie îndepartați din funcții.poate după ce se termina procesul….
Acum un 25 30 ani…procurorul judecatorul erau entitati onorabile,stateau in birouri cu pereti tip biblioteca cugetand singuri si sobri,azi judecatorul este un lingau ordinar,fara onoare,inconjurat de interlopi excroci corupti,iar cartile alea din bibliotecile mostenite cu cartile decupate,exact cat intra teancul de bani…ne-am intors inainte de 1940,mai e putin si politicianul e si judecator,cum era boierul in acele vremuri.
„cu paginile decupate”
…….”portițele oferite cu generozitate de legislație”……aceste „portite” sunt rodul a ceea ce votați! Nu va mai plângeți de milă si aruncați pe judecătoarea de la Tribunal! Acea ” excepție” este data de acea gasca de mafioti care se cheamă ” Curtea Constituțională a României „…..unde toți mafioții fac jocurile politice ale puterii! Judecătoarea si a făcut treaba…a aplicat legea! Nu face ea legea ci mafioții pe care noi urmează sa i votam iar! Asta este …avem răsplata a ceea ce am votat și vom vota fara creier! Asa ca…sa nu ne mai plângem…ne meritam soarta!
O justiție slabă coruptă și aservită politicului.Rusine sa va fie… aveți niste salarii astronomice și v ați blindat cu imunități dar sunteți niște gunoaie.
Pestele de la cap se strica si de la coada se rade! Deci….mare atenție la ce se votează ca vasluienii sunt „toți” lacheii PSD chiar dacă lui” îl capo di tutti capi ” ,măria sa Ciolacu ii este rușine cu moldovenii! No comment!