Legislatorii din fracţiunea PLDM au semnat moţiunea de cenzură împotriva activităţii Guvernului Filip depusă de socialişti. Anunţul a fost făcut cu puţin timp în urmă de preşedintele fracţiunii PLDM, Tudor Deliu.
În total, pe textul moţiunii şi-au pus semnătura deja 34 de deputaţi. Astfel, premierul Pavel Filip va fi audiat săptămâna viitoare în Parlament.
Liberal-democraţii au semnat moţiunea PSRM după ce astăzi preşedintele legislativului Andrian Candu a informat că Filip nu va veni în Parlament, chiar dacă anterior a promis că premierul va prezenta un raport în faţa deputaţilor la sfârşitul sesiunii parlamentare, adică în ultima sau penultima săptămână a lui iulie. Candu a explicat că de fapt deputaţii au aflat despre activitatea Guvernului prin cele opt moţiuni simple înaintate deja de PSRM.
„Reieşind din situaţia care s-a creat, deoarece a fost negată iniţiativa regulamentară a PLDM, pentru a fi audiat Guvernul în Parlament, am fost puşi în situaţia de a semna moţiunea de cenzură”, a declarat Deliu în plenul Parlamentului.
„De când a fost învestit acest Guvern, ne hrăneşte doar cu vorbe false şi promisiuni şi nicidecum cu fapte. Drept exemplu poate servi iniţiativa PLDM care a fost repetat pronunţată în şedinţele de plen în decursul iunie şi începutul iulie pentru ca Guvernul să vină în Parlament pentru a fi audiat. Este o neconcordanţă între ceea ce spun şi ceea ce fac, deoarece cred că cetăţenii RM cunosc promisiunile care au fost făcute din prezidiul Parlamentului de către Candu, care promitea că va discuta şi Guvernul va veni în Parlament. Azi, când a mai rămas o săptămână din această sesiune, pune însă la vot şi neagă această iniţiativă aducând motive care nu ţin”, a menţionat vicepreşedintele PLDM.