Un individ în vîrstă de 69 de ani şi-a pierdul libertatea în apropierea sărbătorilor pascale după ce a ademenit cu bani o copilă de 10 ani şi a supus-o la acte reprobabile.
Fapta a avut loc pe 7 aprilie 2020, însă totul a ajuns la urechile oamenilor legii, iar pe 10 aprilie moşneagul pervers a fost arestat de magistraţii Judecătoriei Piatra Neamţ pentru agresiune sexuală şi mai multe infracţiuni la regimul circulaţiei.
„Dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începînd cu data de 10.04.2020 pînă la data de 09.05.2020 inclusiv, luînd act că inculpatul este cercetat în dosarul de urmărire penală nr.1534/P/2020 al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ pentru săvîrşirea iinfracţiunilor de agresiune sexuală (…), punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat în formă continuată, punere în circulaţie sau conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare în formă continuată, conducere a unui vehicul fără permis de conducere în forma continuată“, conform Judecătoriei Piatra Neamţ.
Conform actelor de urmărire penală faptele au avut loc săptămîna trecută, cînd inculpatul a condus o cunoştinţă cu maşina la gara din Bacău. La întoarcere, a dat peste o minoră în vîrstă de 10 ani, tot din reşedinţa de judeţ.
I-au venit gînduri necurate şi a uzat de toate modalităţile pentru a o atrage fără a o speria. I-a dat telefonul lui mobil pentru a se juca dar a lăsat-o şi în maşină, tot ca să se joace. Pentru a fi mai convingător i-a oferit şi suma de 100 de lei, după care a trecut la gesturi nepermise.
„Profitînd de vîrsta fragedă a părţii vătămate a convins-o oferindu-i bani să se supună la acte de natură sexuală“, a declarat procurorul George Mugurel Laurenţiu Darie, purtător de cuvînt al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ.
Ulterior victima a povestit ce s-a întîmplat, iar cercetările au condus la depistarea autorului. În faţa anchetatorilor inculpatul a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa dar numai parţial. În afară de actele reprobabile trebuie spus că inculpatul a avut tupeu pentru că s-a deplasat pînă la Bacău şi înapoi fără a avea permis de conducere.
În plus, maşina pe care a folosit-o nu era înmatriculată şi avea numere false. Cel mai probabil dacă barbatul pervers nu s-ar fi atins de copila de 10 ani nimeni nu ar fi ştiut de multiplele infracţiuni la regimul circulaţiei. De menţionat este faptul că ajuns în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi s-a mai înmuiat şi a cerut să nu fie încarcerat, ci să i se aplice o măsură preventivă mai blîndă, arestul la domiciliu sau chiar controlul judiciar, solicitare care a fost respinsă ca nefondată….http://monitorulneamt.ro/neamt-mosneag-pervers-arestat-preventiv-a-batjocorit-o-copila-de-10-ani/