SOLIDARITATE Neasteptat de frumoase reactiile oamenilor cu suflet, în fata povestii de viatã a Dianei, fetita care, alãturi de cãtelul ei, Cici, se pregãteau sã petreacã încã un Crãciun…necãjit! Magia sãrbãtorilor însã, a fãcut în asa fel încât, de unde nu te-ai fi asteptat, oameni calzi si gata sã ajute (din Husi, Bucuresti, ba chiar si Sibiu), au vrut sã îi arate fetitei, cã mai existã pe pãmânt bunãtate.
Diana, tatãl ei si bunul ei prieten, cãtelul Cici, vor avea cel mai frumos Crãciun din câte au trãit vreodatã! De când oamenii buni au aflat despre tristetea sa, Diana are toate motivele sã zâmbeascã. Trei huseni, buni prieteni (Lucian Dieac, Costel Baicu si Trifan Aurelian) au fost primii care au ajuns la fetitã, sensibilizati de povestea ei. „Astãzi, un prieten mi-a povestit despre acest articol din Vremea Nouã, pe care eu nu îl vãzusem încã. Cu sprijinul mai multor oameni de afaceri din oras, cãrora le-am spus despre articol, astãzi am si vizitat-o pe Diana. Am încercat sã îi aducem o bucurie în suflet cu un bradulet artificial, instalatie de brad, ghirlande, globulete, câteva bomboane fondante, douã sticle de suc, un televizor, dulciuri, ceva de mâncare si alte lucruri mai mãrunte… M-a emotionat faptul cã atunci când am gãsit-o la scoalã si i-am spus de ce o cãutam si cã am vãzut articolul în ziar si-a dus mâinile la gurã si a „cascat” larg ochii, în semn de „minunare”. Imediat s-a citit pe fata ei o bucurie pe care abia, abia si-o stãpânea… Nu îi venea a crede cã cineva a venit la ea cu cadouri de Craciun. O fetitã cu bun-simt, crescutã doar de tatãl ei de la vârsta de 1 an. Ne-a promis cã va învãta cât mai bine posibil”, a scris Lucian Dieac, pe contul sãu de Facebook, îndatã dupã ce i-a dus darurile copilei. De asemnea, cunoscutul profesor husean, Mihai Balan, presedintele „Veteranilor” din Husi, cunoscut, de altfel, pentru sensibilitatea sa în fata cazurilor sociale, mai cu seamã a celor care au în centrul lor copii necãjiti, a reactionat si la povestea Dianei. Ieri, profesorul Balan a mers si i-a cumpãrat fetei hãinute noi, fãcându-i acesteia o mare bucurie. Ea avea o hainã cam scurtã, cam subtiricã, prin care frigul pãtrunzãtor trecea fãrã opreliste. „E foarte frumoasã haina si îi multumesc din suflet domnului profesor”, a spus Diana, strângând în brate haina cea nouã.
„În tumultul unei vieti agitate, mai avem resurse sã ne întoarcem la ceea ce conteazã cu adevãrat – dragostea fata de aproapele nostru”!
De undeva din Bucuresti, o vasluiancã, doamna Mona Marin, care, desi locuieste de multã vreme în capitalã, ea niciodatã, practic, nu s-a rupt de locurile natale, a trãit o emotie aparte în fata povestii acestui copil. I-a trimis bãnuti, ca sã îsi cumpere ea ce vrea. Întrebatã cum o sã îi cheltuie, fetita a rãspuns cu însufletire: „Vreau sã luãm lemne, ca sã avem cãdurã în casã”! Apoi s-a bucurat cã acest Crãciun va fi unul…cald! Apoi, tot din acei bani, Dianei i-a fost luat un telefon, ca sã poatã si ea vorbi cu colegii, cu prietenii, dar mai ales cu…mama! „O sun pe mama, ca sã îi spun Crãciun Fericit!”, spune fetita, cu ochii umezi de fericire. La fel, un alt vasluian plecat demult si stabilit acum în Sibiu, Fãnel Ifrim, nu a putut rãmâne nici el deoparte. I-a trimis chiar ieri un pachet Dianei, cu lucrusoare frumoase si alimente. „M-a impresionat! Din milioane de copii necãjiti, dacã putem sã facem mãcar unul fericit, atunci sã îl facem”, a spus Fãnel Ifrim. „Niciun copil din aceastã lume nu meritã sã adoarmã cu lacrimi pe obraji si cu burtica goalã, mai ales în aceastã perioadã în care sãrbãtorim Nasterea Domnului. Faptul cã mai multi oameni au rezonat la problemele Dianei si i-au adus câte o bucurie (dupã posibilitatea fiecãruia) înseamnã foarte mult… În primul rând, speranta cã încã suntem umani si în tumultul unei vieti agitate, mai avem resurse sã ne întoarcem la ceea ce conteazã cu adevãrat – dragostea fatã de aproapele nostru. Si ce m-a impresionat este faptul cã într-un judet cu reale probleme economice, cu somaj ridicat, cu un nivel de trai scãzut s-au gãsit persoane care au rupt din putinul ce-l aveau si l-au impãrtit cu Diana, o fetitã care poate nu cunoaste dragostea si mângâierea maternã, care are poveri prea mari pe umerii ei de la o vârstã atât de fragedã. Bucuria din ochii ei ar trebui sã se regãseascã zilnic pe chipul ei cald si frumos”, a concluzionat, cu multã sensibilitate, Mona Marin.
