Mos Aurel, un abonat fidel al ziarului nostru din Bogdana si un narator de exceptie, ne-a povestit despre ororile rãzboiului

PREMIU ÎNTÂRZIAT…În luna iulie, Aurel Filip, unul dintre abonatii nostri fideli, a câstigat un mini-concediu la munte sau la mare. Numai cã acesta, la vârsta venerabilã de 89 de ani si cu probleme locomotorii, nu a putut beneficia de acest premiu. Noi am încercat sã-l trimitem la o bazã de tratament cât mai aproape de Vaslui, pentru a-l onora într-un fel pe câstigãtorul concursului. Si am încercat sã-i oferim câteva zile de tratament de recuperare, la celebrul centru balnear de la Iasi, din spatele Spitalului de Recuperare, cunoscut sub numele de „Purcica”. Însã bãtrânul Filip ne-a spus cã nu se simte în sigurantã singur si nici nu are un însotitor. Asa cã a declinat si aceastã variantã. Timpul s-a scurs, lunile iulie si august s-au dus, iar redactia Vremea Nouã a decis sã compenseze în bani mini-vacanta lui Aurel Filip aferentã lunii iulie. Nu am apucat sã ajungem nici în luna septembrie acasã la acesta. Dar ieri, am poposit la Bogdana, cu un premiu de 700 de lei cash, iar abonatul nostru fidel de 89 de ani ne-a asteptat în curtea sa cu mere ionatane si nuci. Îsi fãcea bagajul, fiindcã sezonul rece si-l petrece la cele douã fete gemene ale sale de la Galati. Bucuros cã ne-a vãzut cu premiul la poartã, nea Aurel s-a pus pe povesti. Ne-a fascinat imediat, fiindcã acesta a fost hãrãzit cu darul povestitorului, fiind în tineretea sa si învãtãtor.

Am intrat în comuna Bogdana pe la prânz. Satul era aproape gol, animat doar în centru, unde rata a lãsat în statie câteva persoane venite din oras, grãbite sã ajungã acasã. Am întrebat unde stã fostul învãtãtor Filip, iar o femeie trecutã de prima tinerete ne-a arãtat locul: „Mergeti, mamã, mai la vale si o sã vedeti un stejar lung la poartã doborât. Acolo stã domnul învãtãtor”. În câteva minute am ajuns la poarta cu stejarul gata pregãtit pentru a fi tãiat de lemne de foc. În curte nu era nimeni, doar frunzele uscate acopereau totul. Si la poartã, un covor gros de frunze de nuc arãta cã nea Aurel nu mai iesise demult din curte. Am strigat si fostul învãtãtor a iesit la poartã. Mergea greu sprijinit de un bãt. Cu un gest sigur, ne-a invitat în curte si ne-am asezat cu totii la o masã unde tronau un castron cu mere ionatane lucioase si unul de nuci. Fãrã a fi invitati, am luat nuci si mere, de parcã ar fi fost ale noastre. Nea Aurel s-a pus pe povestit: „Abonat la Vremea Nouã sunt dintoteauna. Am gãsit aici articole din toate domeniile si i-am zis postasului cã ãsta e ziarul pe care-l vreau. Si de atunci, tot mi-l aduce zilnic. As vrea sã mai citesc la domniile voastre în ziar si alte stiri din alte judete si chiar stiri cu rãzboiul de jaf si cotropire dus de Putin. Dar am vãzut cã aveti informatii numai de la noi din judet. În rest sunt multumit de ziarul dumneavoastrã si îmi pare rãu cã nu am putut merge în acel concediu mic la munte sau la mare. Dar vedeti cã mã deplasez greu. Vã multumesc cã ati transformat premiul în bani si sunt multumit si cu cei 700 de lei pe care mi i-ati dat. Putea fi si mai mult, dar e bine asa. În rest, ce sã vã zic, le transmit tuturor sã se aboneze la ziarul vostru, fiindcã au ce citi în el. Stirile sunt corecte si diverse. Eu fac acest lucru si stiu ce se întâmplã în judet », a spus fostul învãtãtor.

Aurel Filip, la cei 89 de ani ai sãi, ne povesteste de ororile provocate de rãzboi si spune cã dintr-o înclestare atomicã nimeni nu va avea de câstigat

Aurel Filip este nãscut în 1933, când Germania nazistã se pregãtea de rãzboi. Ca si acum, atunci erau doar amenintãri si un soi de joc de glezne, ce a urmat însã a depãsit orice imaginatie. De aceea mos Aurel spune sã ne rugãm la Dumnezeu ca Putin sã nu foloseascã arma atomicã. „În 1944 aveam 11 ani. Îmi amintesc momentul în care generalul Ion Antonescu a ordonat trupelor române, dacã nu cumva la 21 iunie 1941, ostasilor români sã treacã Prutul. Am auzit si la radioul din acea vreme si apoi am citit si în cãrtile de istorie. Dupã ordinul lui Antonescu, a început tragerea cu tunurile terestre si antiaeriene pentru pregãtirea trecerii Prutului, spre Basarabia de astãzi si Ucraina, unde se petrec luptele de acum. Pe teritoriul Bogdanei nu s-au dat lupte, dar au trecut trupele rusesti care au fãcut prãpãd. Dezastrul mare s-a întâmplat chiar în familia mea. La trei zile dupã trecerea grupelor rusesti de cercetare, au venit grosul trupelor. Ne-au împuscat un porc si au tras cu arma si dupã pãsãri. Asta era distractia lor. În cele din urmã, s-au dus pe la mai multi oameni din sat si le-au luat vinul si mâncarea. L-au luat apoi pe tata cu carul cu boi sã le ducã carnea de la porcul nostru si proviziile luate de la ceilalti oameni din sat, pânã în comuna urmãtoare. Potrivit traseului, urmãtoarea legãturã era Alexandru Vlahutã. La vremea aceea i se spunea Buda-Orgoiesti. Tata tinea de lantul de capul boilor si a plecat cu rusii. Dupã ce s-a apropiat de satul Alexandru Vlahutã, la vreo 2-3 kilometri, i-au smuls lantul din mânã si au început sã-l înjure si sã-l ameninte cu arma. Am rãmas atunci si fãrã boi. La acea vreme, pentru agricultori, era ca si cum am fi rãmas fãrã mâini si fãrã picioare. Tata, pentru cã încã mai erau soldati, s-a ascuns într-un ogor pânã seara, când au trecut trupele rusesti, de fricã sã nu fie împuscat. A parcurs, apoi, pe jos, cam 10 kilometri, pânã acasã. A ajuns aproape de miezul noptii. A intrat în casã, murdar de praf si zgâriat pe fatã si a cãzut ca si cum l-ar fi îmbrâncit cineva. A început sã plângã si tipa cât îl tinea gura cã a rãmas fãrã mâini si fãrã picioare, cã i-au luat rusii carul cu boi si l-au fugãrit acasã. A mai pãtit si o altã treabã în seara urmãtoare. Câtiva rusi mai rãmãseserã în sat si, în timpul zilei, umblau dupã mâncare si bãuturã, iar seara plecau prin sat dupã femei. La timpul acela, femeile se grupau câte cinci, sase femei si dormeau iepureste pe la o singurã casã. La miez de noapte, a sãrit, la noi, peste poartã, un rus înarmat. Cu mama mai dormeau douã fete de vreo 20 de ani. Când a auzit clanta de la poartã fãcând zgomot, si-au dat sema cã rusii sar peste poartã. Mama si cele douã fete au iesit din casã si au fugit, prin grãdinã, în câmp deschis. Pe tata l-a surprins un rus în timp ce voia sã se îmbrace si sã fugã si el. Rusul l-a prins de reverul cãmãsii si i-a pus arma sub bãrbie, cãtre ureche. Tata a miscat un pic capul, de a iesit teava armei în afara capului. Rusul a tras si glontul i-a trecut pe lângã ureche. De atunci nu a mai auzit. Zgomotul i-a spart timpanul. Dupã ce a tras rusul, tata s-a ghemuit jos si gemea de durere. Se astepta sã tragã încã o datã, mai ales cã rusul, ca sã fie sigur cã omul a murit, mai trãgea o rafalã”, a povestit cu lacrimi în ochi bãtrânul. Ne-a avertizat cã ce se întâmplã în Ucraina nu e de joacã si cã poate fi începutul celui de al Treilea Rãzboi Mondial: „Cei de astãzi trebuie sã stie cã rãzboiul nu a fost bun nici în trecut si nici acum. Acum ce sã zic, Putin e nebun. Mai ales cã îsi permite sã ameninte Europa cu armament atomic si un asemenea rãzboi nu s-ar termina nici cu învinsi si nici cu învingãtori. Rusii, cu invazia lor în Ucraina, au tulburat viata tuturor si Putin este vinovat pentru cã vrea sã refacã fostul teritoriu al Uniunii Sovietice si-si motiveazã invazia din Ucraina cu noii nazisti”.

Aurel Filip e mândru de familia sa si se mândreste cu cele trei fete care au purtat, unele dintre ele, numele, mai departe

BUNIC SI STRÃBUNIC…Familia lui Aurel Filip e pe primul loc. Are trei fete, sapte nepoti (patru bãieti si trei fete) si cinci strãnepoti (toti bãieti). Având trei fete, a dorit ca numele sãu de familie sã nu piarã. Asa cã atunci când si-a mãritat fetele, i-a obligat pe gineri sã poarte si numele de Filip. Doar doi s-au tinut de cuvânt, unul nu a vrut sã audã. Si pentru a vedea veridicitatea celor spuse, sã ne amintim doar de numele fostului presedinte al Tribunalului Vaslui, Parpalea Filip Nicolae, unul din ginerii lui nea Aurel, cãsãtorit cu fata cea mai mare. „Profesia mea de bazã a fost învãtãtor si am trei fete care s-au nãscut si au crescut în comuna Bogdana. Eu am fost învãtãtor la scoala din sat si sotia, tehnician agronom. Dupã încheierea colectivizãrii s-a defiintat punctul agricol de la Primãria Bogdana unde activau doi tehnicieni. Colegul ei a fost apoi încadrat la Gospodãria Colectivã si sotiei i s-a propus sã meargã la Lipovãt. A refuzat si, în cele din urmã, a fost încadratã ca ofiter de Stare Civilã la Primãrie, în 1962. A lucrat la Primãrie doi ani si jumãtate, apoi a intrat în învãtãmânt ca învãtãtor necalificat. Am trei fete. Una este economistã si a lucrat, pânã acum doi ani, când s-a pensionat, la Finantele Publice vasluiene. Am si douã fete gemene, amândouã în Galati, medici stomatologi, ajunse în pragul pensionãrii. Când erau studente la Facultatea de Medicinã Iasi, în anul II si anul III, au reprezentat Centrul Universitar de Medicinã Iasi, la Olimpiadã. Într-un an, la Târgu Mures si într-un an, la Cluj. Spre norocul lor, au avut ca însotitor, un profesor universitar chiar din Bogdana de loc, Bârcã Constantin. S-au cunoscut cumva înainte de a pleca dar, când le-a vãzut, le-a întrebat dacã ele sunt surorile gemene Filip, de la Bogdana, colege cu o nepoatã a lui. Profesorul Bârcã s-a arãtat foarte fericit cã are posibilitatea sã însoteascã douã olimpice din satul lui. Chiar a spus cã a fost la mai multe Olimpiade ca profesor însotitor dar, de data aceea, a spus cã a fost mai fericit ca oricând”, îsi aminteste cu drag fostul învãtãtor.